de Luana Mare şi Adrian Barna

A revoluționat lumea modei din România, a trăit în lumina reflectoarelor, a lansat manechine înzestrate care aveau să devină celebre în țară, dar și peste hotare. A fost pentru toate Mama Zina și, totodată, prietenă, sfătuitoare, protectoare, îndrumătoare. Iubită și apreciată de cei care au lucrat cu ea, Zina Dumitrescu și-a pus amprenta pe ce a însemnat modă și stil în țara noastră atât în perioada comunistă, cât și după Revoluție. S-a stins la 28 martie 2019 într-un azil de lux de lângă București, la vârsta de 82 de ani. Mai degrabă nefericită şi abandonată...

Zenobia, nepoata unei contese poloneze

Zina Dumitrescu s-a născut la 16 iunie 1936, în județul Ismail, Regatul României, din părinți înstăriți. Tatăl său era comandant în Garda regală, iar mama provenea dintr-o familie bogată. A primit la botez numele Zenobia, fiind primul copil al familiei Bogoș. Frumoasă, blondă, cu ochi albaștri, fetița semăna mult cu bunica din partea tatălui, o contesă poloneză. Războiul a făcut ca familia să se refugieze la Pitești, iar tânăra Zenobia a ales studii de Drept, la Universitatea București, pe care le-a abandonat în anul trei de facultate pentru a se înscrie la Teatru, devenind colegă și prietenă cu inegalabila Stela Popescu.

La doar 30 de ani dă lovitura: directoarea Casei de Modă Venus

Și-a făcut debutul în cinematografie la 20 de ani în filmele vremii, printre care „Tată de duminică”, unde a jucat un rol mic alături de Amza Pellea, Gina Patrichi și Olga Delia Mateescu, „O muscă cu bani” și „Bădăranii”. Încă din timpul facultății, Zina fusese remarcată de cei de la departamentul de creație de la Fabrica de Creație și invitată să urce pe podiumul de modă ca manechin. Viața Zinei avea să ia de atunci o nouă cotitură, iar cariera sa se îndrepta cu pași repezi pe calea modei. La 30 de ani avea să devină directoarea Casei de Modă Venus, centrul eleganței din acea epocă, iar stilul boem de viață glamour a fost caracteristica principală a vieții Zinei pentru următorii 40 de ani. Eugenia Enciu, Rodica Protasievici, Romanița Iovan, Eugenia Ștefan, Melek Amet, Dana Săvuică, Nelly Năstase, Valentina Pelinel sunt câteva dintre manechinele care au urcat pe podiumul de modă sub bagheta magică a Zinei Dumitrescu.

„Dacă pleci, te omor cu sabia!”

Dacă în viața profesională Zina Dumitrescu a cunoscut succes după succes, viața personală a fost zbuciumată, marcată de divorțuri, violență, adulter, iubiri pasionale. Prima căsătorie a Zinei a fost cu regizorul Marin Negreanu, fratele actorului Corado Negreanu. „Un bărbat frumos cu niște ochi negri minunați”, după cum povestea creatoarea în presă și cu 17 ani mai în vârstă decât ea, care a cerut-o în căsătorie de la a doua întâlnire. Căsnicia a durat 13 ani - ghinion - și a fost presărată cu violențe din cauza geloziei regizorului. Împreună au avut un fiu, Cătălin, singurul copil al Zinei. Când și-a anunțat partenerul de viață că vrea să divorțeze, acesta a amenințat că o omoară cu sabia!

Al doilea soț, Nicolae Rădulescu Botică, la vremea respectivă secretarul Sectorului 1, a apărut în viața Zinei la scurt timp după divorțul de Negreanu. Nici acest mariaj nu a fost pe viață, pentru că Zina și-a surprins soțul în brațele altei femei și a intentat divorț după 12 ani de căsnicie. Al treilea soț a fost Costin Dumitrescu, conferențiar doctor, specialist în microscopia electronică a metalelor, un bărbat foarte prezentabil, cu un fin simț al umorului, alături de care a trăit timp de 26 de ani, până în 2009, când el s-a stins din viață, la doar câteva zile distanță de Marin Negreanu, primul soț al Zinei. Moartea lui Costin Dumitrescu i-a declanșat creatoarei o depresie care a împins-o la un gest extrem: o încercare de sinucidere prin supradoză de calmante! A fost salvată de soția cântăreţului Alin Oprea, care-i era vecină și prietenă.

Cătălin Botezatu: „A murit în ea iubirea, odată cu soţul său”

Unul dintre preferații Zinei a fost Cătălin Botezatu, pentru care a avut o pasiune părintească. „Am considerat-o a doua mamă. M-a iubit foarte tare, îmi spunea «copilul meu». Am ajuns la ea prin Dana Opsitaru, iubita mea de atunci, care era manechin și așa am cunoscut-o pe Mama Zina. Era înainte de ’89. Eu eram deja model la UCECOM, dar am colaborat câțiva ani și cu Zina. Se mândrea cu mine pentru că eram profesionist, venisem cu statut de vedetă după ce câștigasem un concurs de manechine în afara țării. Eram foarte receptiv și meticulos la prezentări, iar Zinei îi plăcea mult acest fel de a fi. În timp, când am început să cochetez cu designul, mi-a permis să introduc în prezentările Casei Venus și costume realizate de mine. M-a ajutat mult atunci pentru că prezentările Casei Venus erau foarte importante. Mai târziu, când eram deja designer, spunea «copilul meu a ajuns departe». Era mereu în primul rând la prezentările mele. Declinul ei a venit atunci când a murit soțul său, Costin Dumitrescu, pe care l-a iubit foarte mult. Atunci a murit în ea iubirea! Nu a depășit niciodată acel moment. A încercat un gest necugetat atunci. Am aflat apoi cu stupoare, în 2011, că a fost internată la azil de fiul său după ce o bună prietenă încercase să-i ofere o viață liniștită și frumoasă la ea acasă, la Râmnicu Vâlcea.

Dana Săvuică: „Ne-a învăţat cum să «vindem» haina purtată pe scenă”

O altă vedetă a podiumurilor de modă care și-a făcut ucenicia alături de Mama Zina este Dana Săvuică, cea care a păstrat permanent legătura cu designerul. „Zina Dumitrescu a fost una dintre persoanele importante din viața mea. Mi-a oferit noi perspective, mi-a deschis gustul pentru un domeniu care m-a făcut să-mi descopăr calitățile, creativitatea și talente ascunse sub stratul timidității adolescentine, mi-a dat imboldul să mă uit mai departe de orizontul ce se contura și, practic, a dat curs carierei mele. Probabil că, dacă nu era doamna Zina, eu rămâneam în domeniul economic, fără a gusta vreodată din emoția puternică pe care o simți când pășești pe catwalk. Foarte mulți îi datorează Zinei mulțumiri pentru ceea ce sunt ei astăzi: designeri, modele, actori sau oameni de televiziune. În anii ’90 nu existau încă agenții sau școli de modele, nu exista noțiunea de stilist sau critic de modă, nu aveai cum și unde să te specializezi în domeniul modei decât dacă ajungeai în echipa Casei de Modă Venus sau la UCECOM, APACA și Adesgo. Astfel că Zina a fost profesorul nostru, lansându-ne în modelling și modă, învățându-ne totul, de la mișcarea scenică la coregrafie, muzică, cum să captăm atenția publicului, cum să «vindem» haina purtată pe scenă chiar dacă prezentam un sac banal, cum să ne machiem, cum să accesorizăm ținutele, cum să comunicăm cu camera de luat vederi. A fost o școală de formare în domeniul modei, dar în același timp și o școală a vieții. Petreceam ore şi chiar zile întregi împreună la Casa Venus sau pe drum, la prezentările care aveau loc în țară și în străinătate. Astfel, Zina stătea de vorbă cu noi despre viața noastră și ajungea să ne cunoască dorințele, temerile, iubirile, ambițiile. S-a format o prietenie dincolo de partea profesională. Asta a rezistat până la sfârșit. Din păcate, prea puțini dintre cei pe care i-a ajutat au mai fost interesați de un om ale cărui puteri s-au diminuat în timp”.

Nelly Năstase: „Cândva, pentru ea nu exista «Nu pot!»”

Un alt manechin de succes, Nelly Năstase, stabilită de mulți ani la New York, spune că Zina i-a determinat cariera: „Zina Dumitrescu a fost pentru mine o inspirație, am admirat-o pentru spiritul ei tânăr și pentru pasiunea pentru modă. Tot ce crea era de o eleganță unică, pornind de la utilizarea materialelor prețioase pe care le combina atât de armonios, până la pălăria care era un «must all» al ținutei. Spuneai Zina, spuneai frumos, de vis, senzațional. Am învățat de la ea că «Nu se poate» nu exista, ci doar «Nu vreau»! Una dintre cele mai frumoase amintiri este plecarea la Fashion Week din Madrid prin ’93. Zina a făcut senzație acolo cu ținutele create de ea, iar după prezentare, o familie nobilă, foarte cunoscută în Madrid, a dat o petrecere grandioasă la care printre invitați a fost și sora șahului Iranului, o femeie superbă, foarte elegantă, și care a cumpărat pe loc jumătate din colecția Zinei. Creațiile ei erau foarte apreciate și în afara țării. Puteai îmbrăca ținutele ei cu succes la evenimente de cel mai înalt rang pentru o impresie perfectă!”.

Atentă la detalii, la accesorii şi la machiaj

Le sfătuia pe manechine, dar și pe femeile care vor să fie elegante mereu cum să se poarte, cum să se îmbrace. Nelly Năstase spune că designerul punea accent pe calitate și pe detalii. „Ținea la machiaj. Nu concepea să ieși din casă fără machiaj, fără ruj pe buze, fără fard de obraz. Spunea că o femeie trebuie să aibă grijă mereu de felul în care arată. De asemenea, era foarte atentă la kilogramele în plus. Mergea cu noi la probe și observa fiecare centimetru în plus peste limită. Era foarte strictă cu acest aspect. Insista pe faptul că nicio femeie n-ar trebui să poarte rochie scurtă dacă nu are picioare slabe. Punea mare accent pe calitate, spunea că hainele, încălțămintea trebuie să fie de calitate. Chiar dacă ai puține, să fie de calitate, din materiale prețioase, cu tăieturi impecabile.”

Fiul a abandonat-o la azilul de la Ghermăneşti

După episodul de depresie din 2009, la moartea celui de-al treilea soț, fiul Zinei a internat-o la un azil din Ghermănești, unde a abandonat-o fără să-i plătească ani la rând taxele și fără să o viziteze, după cum a declarat în presă de-a lungul vremii patronul așezământului, Ioan Casian. Diagnosticul crunt de Alzheimer, absența fiului său, internarea în azil departe de casă au accentuat depresia celei care altădată era un izvor de energie și de bucurie pentru toți cei din jurul său. Încă de la începutul acestui an starea sa de sănătate se înrăutățise, refuza să mai mă- nânce, refuza să mai trăiască. Chemat din Elveția, fiul său a vizitat-o de curând, dar nici această vizită nu a reușit să-i readucă bucuria. S-a stins la 28 martie în camera sa de la azilul Ghermănești, locul unde fostele sale manechine o vizitau periodic. Trupul a fost incinerat sâmbătă, 30 martie, la solicitarea fiului său, chiar dacă Mama Zina își dorise să aibă parte de o înmormântare creștinească la care să fie alături de ea toți cei care au iubit-o și pe care i-a numit „copiii săi”.