de Silviu Ghering şi Eduard Popa
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Moara cu apă de la Ohaba funcţionează de 146 de ani!
Satul Ohaba se odihnește de secole la poalele Munților Făgăraș, în linie dreaptă spre nord de Muntele „Fundul Văcărei”, între comunele Șinca Veche, Șercăița și Vad. Este străbătut de DN73A, care leagă Predeal de Șercaia, trecând prin Pârâul Rece, Râșnov, Zărnești, Poiana Mărului, Șinca Nouă. La sud de Ohaba trece și DN1, care leagă localitatea Perșani de orașul Victoria. De ce atâtea amănunte rutiere? Ca să vă fie ușor să ajungeți în Ohaba, să vedeți o moară veche de 146 de ani transformată într-un veritabil obiectiv turistic.
Macină cu piesele originale din 1873
Moara cu apă din gospodăria Virginiei şi a lui Nicolae Popa datează din 1873 și, moștenită din generaţie în generaţie, a fost păstrată cu multe sacrificii în familie. Este singura moară de acest fel funcțională din Țara Făgărașului, dar mai mult o atracţie turistică, pentru că puţini săteni mai vin să facă făină. Moara din Ohaba arată exact ca acum mai bine de un secol, iar piesele sunt cele originale! Proprietarii au preferat să o păstreze la fel cum a fost în 1873 şi să nu îi ştirbească farmecul cu piese moderne. Moara funcţionează doar cu apă, care pune în mişcare întregul mecanism. Are curele uriașe din cauciuc, role din lemn masiv şi două pietre: una fixă şi una mobilă. Cea mobilă învârteşte şi zdrobeşte boabele. Pietrele din rocă de cremene au fost aduse tocmai din Franţa, de la Lyon, în 1873. Fiecare piatră cântăreşte o tonă, iar modul în care au fost transportate până la Ohaba rămâne și azi un mister. Reparaţia lor necesită multă pricepere şi se face cu nişte ciocane speciale care menţin striaţiile de pe pietre pentru o măcinare perfectă.
Hai la „Moara cu noroc”!
Turiştii care vin să vadă moara familiei Popa au parte de un adevărat paradis. Curtea în care se află această „bijuterie” istorică este plină de verdeaţă şi de flori, cu foişoare de lemn şi, din plin... aer curat de munte! Familia Popa a făcut şi o minipensiune pentru turiştii care vor să înnopteze aici. A numit-o „Moara cu noroc”, fără nicio legătură, însă, cu binecunoscuta nuvelă a lui Ioan Slavici.