de Călin Popa şi Alexandru Brădescu
Descoperirile din domeniul antropologiei au dat la iveală ritualuri funerare care par bizare lumii occidentale, dar care își au rădăcinile în vechi superstiții și din care multe continuă și în zilele noastre.
Bani artizanali pentru fantoma unui inamic
Războiul din Vietnam s-a terminat din perspectiva focului deschis, dar urmele sale spirituale se perpetuează. Antropologul Heonik Kwon relatează faptul că și astăzi oamenii locului ridică altare în onoarea sufletelor soldaților americani, precum și a semenilor lor care au fost îngropați în locul în care au căzut, fără monumente sau în pământ nesfințit. Se crede că fantomele războinicilor pot deveni periculoase și de aceea se păstrează obiceiul de a „adopta” spiritul unui militar, chiar inamic. De asemenea, unele fantome ale participanților la cumplitul război, care s-au dovedit mai puternice și mai răzbunătoare, sunt divinizate în mici localități vietnameze. Localnicii oferă daruri acestor spirite rătăcitoare, le aduc ofrande și le onorează în toate felurile, inclusiv punând bani artizanali la altarele lor sau „adoptându-le” ca semidivinități protectoare ale caselor și familiilor.
Baie cu fluidele decedatului
Două populații din Borneo - Berawan și Ngaju - perpetuează o practică cel puțin stranie: separarea fluidelor decedatului de carne și oase. Mai precis, după sistemul prin care fac vinul de orez, aceste populații permit scurgerea lichidului din corpul decedat în vase separate, iar rămășițele solide le înmormântează la cimitir. Ulterior, văduva sau văduvul folosesc acest fluid pentru a-l picura în baia proprie pe toată durata vieții, în fiecare zi, arată studiile antropologului Robert Hertz. Tot o utilizare simbolică a rămășițelor decedatului se practică și în pădurile amazoniene, în tribul Wari. Acești oameni consideră nepotrivită îngroparea unei persoane dragi în pământ, care este văzut ca murdar și poluat, așa că practică ceea ce se numește „canibalism din compasiune”, atestă antropologul Beth Conklin. În acest fel, decedatul îngurgitat rămâne aproape de rudele sale, iar acestea se simt libere să meargă mai departe cu propriile vieți.
Cununie postmortem
În Japonia se consideră că spiritele celor care pier necăsătoriți și fără copii nu-și găsesc liniștea și se întorc să bântuie familiile din care provin. Așa că, mai ales după cel de-Al Doilea Război Mondial, când foarte mulți tineri au murit astfel, s-a instituit un ritual funerar special pentru aceste cazuri. Mai precis, potrivit antropologului Ellen Schattschneider, care a descris practica, dacă o persoană moare necăsătorită este cununată postmortem, pentru a-i asigura liniștea sufletului. Poza decedatului este pusă într-o cutie alături de o păpușă care îi devine astfel partener întru eternitate și care însoțește spiritul timp de 30 de ani, până când acesta are dreptul să intre așa cum se cuvine în lumea de dincolo. Iar în Yokohama există chiar o asociație care ține de Primărie și care se ocupă în mod special de toate ritualurile necesare persoanelor care mor necăsătorite și fără familie, întrucât se crede că aceștia sunt oameni stigmatizați în societate și sufletele lor nu-și pot găsi odihna dacă nu sunt îndeplinite anumite practici care să le asigure „spălarea de rușinea” de a nu putea fi numit strămoșul cuiva.
Descompunere în aer liber
În Mongolia se crede că Pământul ascunde spirite rele în subteran, nefiind, pe cale de consecință, cel mai bun loc de odihnă pentru corpul unei persoane dragi care a decedat. De aceea, aici exista larg răspândită practica lăsării cadavrelor să se descompună în aer liber. În anii 1950, însă, a intervenit o reformă a statului, care i-a obligat pe oameni să organizeze cimitire și să-și îngroape morții. Această reglementare legală nu a avut succes decât parțial; dovadă stau cimitirele mongoleze, întinse pe suprafețe uriașe, neregulate și fără aspectul ordonat pe care îl au locurile de veci obișnuite. De aici antropologii au tras concluzia că regulile impuse de autorități ori nu sunt urmate, ori se respectă doar formal, locuitorii continuându-și tradiția.
Comunicarea continuă cu spiritele
Și azi oamenii încearcă, prin intermediul persoanelor medium, să stabilească prin toate modalitățile contacte cu cei dragi decedați. Una dintre cele mai stranii practici de acest fel se mai întâlnește și azi în India, spațiu al numeroaselor religii și al credințelor de tot felul. De pildă, tribul Sora are un șaman care facilitează, intrând în transă, „discuții” între dispăruți și rudele lor. Antropologul Piers Vitebsky notează că în interiorul acestui trib respectivele contacte nu sunt facultative, ci se derulează cu anii, iar conversațiile sunt prelungite, șamanul făcând meditații speciale în acest sens. Dialogurile se pot derula de cinci ori pe săptămână sau de zece ori pe zi. Cei din lumea reală cer spiritelor îndrumare, pun întrebări despre ce urmează să li se întâmple, chiar solicită ajutor să-și rezolve anumite probleme sau încearcă să afle ce nu vor să le spună medicii despre boala altor rude. Deși noile generații au mai renunțat întrucâtva la această practică, ea încă are adepți în fascinanta lume spirituală a Indiei.
Eutanasia tradiţională
În anumite părți ale îndepărtatei și sălbaticei Siberii a fost documentat obiceiul numit „moarte voluntară”, mai exact solicitarea expresă a unei persoane vârstnice sau neputincioase de a fi ucisă de rudele sale. Un explorator nota încă din secolul al XIII-lea că aici „un tată bătrân i-a solicitat fiului său să-l atârne de tavan, pentru că nu mai era util. Fiul a făcut întocmai, dar frânghia s-a rupt și bătrânul a căzut la podea. Și-a certat urmașul că fusese atât de neîndemânatic, drept care tânărul l-a spânzurat a doua oară, cu o frânghie dublă”. Potrivit antropologului Piers Vitebsky, acest obicei se păstrează încă în interiorul populației siberiene Chukchi. Aici, actul de trecere a unei rude în lumea cealaltă este considerat un semn de respect pentru dorința aceluia de a ajunge mai repede în „lumea minunată a spiritelor”, precum și un act de curaj din partea celui care execută această dorință. Întrucât legea din Rusia consideră aceste fapte crime pentru care o persoană poate ajunge la închisoare, eutanasia tradițională siberiană rămâne, de fiecare dată când se întâmplă, un fapt secret.