de Valentin Țigău

La 15 aprilie, ora 18:50 (ora Franței), un incendiu a izbucnit pe acoperișul Catedralei Notre- Dame din Paris. Turnul-fleșă, în stil gotic, construit după planurile arhitectului Eugene Violett le-Duc, s-a prăbușit sub ochii neputincioși ai parizienilor și ai lumii întregi. Flăcările au înghițit acoperișul și partea superioară a catedralei. Se presupune că incendiul a izbucnit de la lucrările de restaurare a catedralei, care abia începuseră de câteva zile. Privită din cer, în mijlocul nopții, Notre Dame desena o uriașă cruce de foc. Așa a început Săptămâna Patimilor, pentru catolici, în anul 2019. Care a fost impactul durerosului eveniment, în România, aflăm de la lector univ. Șerban Tarciziu Hristofor (medalion), Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București.

„Ceva se va schimba, ca și cum începe o eră nouă pentru spiritualitatea europeană”

- Părinte profesor Șerban Tarciziu Hristofor, în cea dintâi zi a Săptămânii Patimilor pentru credincioșii catolici, unul dintre simbolurile puternice ale lumii creștine a fost victima focului. Cum ați perceput dumneavoastră - preotul, profesorul de teologie care și-a desăvârșit studiile la Paris - acest moment tragic?

- Sunt deosebit de îndurerat, după ce am urmărit în direct imaginile de la Paris, pe diferite canale tv. Am avut o stare de perplexitate văzând cum se extinde focul pe acoperiș și apoi cum a ieșit acea flacără imensă, care a făcut, în cele din urmă, să cadă fleșa impresionantă, în stil gotic - mândria catedralei. Vedeam cum, centimetru cu centimetru, focul se extinde și acaparează sute de ani de cultură, distrugând o tradiție culturală impresionantă. Mi-am adus aminte numeroasele mele participări la slujbele de la Catedrala Notre-Dame și, imaginar, am făcut un tur al bisericii, pe interior și pe exterior; am căutat cu mintea artefactele știute și mă gândeam cu îngrijorare ce s-a întmplat cu altarul, cu tabernacolul, cu diferitele statui, mai ales acea statuie a Maicii Domnului în fața căreia Paul Claudel, rugându-se sau trăind un moment emoționant, s-a convertit la creștinism, după care a dus o viață exemplară. Această dramă reprezintă o pierdere colosală. În ciuda acestei promisiuni că ea se va reface - și asta cât mai fidel cu putință -, ceva se va schimba, ca și cum începe o eră nouă pentru cultura și spiritualitatea europeană. În jurul acestei catedrale s-a petrecut istorie. O istorie care a marcat Franța, Europa și lumea. Și atunci, ne gândim că, practic, ceea ce s-a întâmplat a provocat o pauză, un gol, în așa fel încât de acum încolo totul trebuie regândit și din perspectivă religioasă: cum se poziționează francezii, acum, față de o Biserică pe care încet-încet au părăsit-o, cum se poziționează față de o cultură străveche... Notre-Dame este cu adevărat inima Parisului, inima spirituală - n-o poți ocoli, nu există Paris fără catedrală. De aceea, este un moment de cotitură, chiar la nivel social. Există acum o diviziune în societatea franceză, dar parcă dintr-o dată totul s-a topit și toate energiile se focalizează pe proiectul de refacere.

Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea: „Nu vă fie teamă, Cristos a Înviat, este viu”

- Care a fost, în aceste zile, reacția enoriașilor catolici din România, inclusiv cei care vă au duhovnic, îndrumător spiritual, la Catedrala Sfântul Iosif?

- Noi suntem solidari. Am avut o rugăciune specială, în cadrul Arhiepiscopiei, pentru Biserica franceză, pentru această catedrală, dar știm că la nivel mondial au existat numeroase gesturi de solidaritate spirituală, dar și materială. Foarte mulți, inclusiv din România, oameni admirabili, și-au propus să contribuie financiar la restaurarea acestei biserici. S-ar putea spune că scenariul incendiului catedralei a fost unul apocaliptic, ceea ce e perceput, de regulă, drept ceva distrugător. În sfera biblică, însă, termenul este unul care exprimă speranța, lumina, pentru că apocalipsa înseamnă, de fapt, a da deoparte ceva rău și a vedea dincolo ceea ce cu ochiul obișnuit, cu ochiul de carne, nu vezi. Și atunci vezi acest viitor luminos, pe care Isus Cristos l-a înfăptuit pentru întreaga omenire. Și privind în această perspectivă, amintiți-vă de cuvântul pe care l-a repetat Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea: „Nu vă fie teamă, Cristos a Înviat, este viu, este în lumea noastră cu o prezență de viață și de putere!”. Toate aceste lucruri privite în perspectiva Învierii, pe care o celebrăm, sunt încurajatoare. E adevărat, toți catolicii din România au trăit cu aceeași consternare și durere evenimentul dramatic de la Paris, dar de fiecare dată avem această perspectivă de speranță pentru viitor, crezând că poate fi un moment de cotitură, inclusiv religios, spiritual, pentru Biserica franceză, pentru Franța, pentru Bisericile din Europa.

Câteva repere istorice

1163 - începe construcția Catedralei Notre Dame, pe locul unui mai vechi lăcaș de cult; avea să fie considerată prima capodoperă a stilului gotic timpuriu. 1183 - episcopul Maurice de Sully sfințește altarul. 1345 - se încheie construcția. 1793 - este profanată și desacralizată de Iacobini și transformată în Templul Rațiunii. 1801 - redevine catedrală catolică, sub protecția lui Napoleon I (acesta va fi încoronat aici, în 1804). 2019 - turnul fleșă și acoperișul sunt distruse într-un incendiu.

Coroana de Spini a Mântuitorului, salvată din flăcări

Pompieri, polițiști, prelați și oameni simpli au constituit un adevărat lanț uman, pentru a extrage relicvele sfinte din interiorul Catedralei Notre- Dame. Jean-Marc Fournier, capelan al serviciului de pompieri din Paris, a fost cel care a salvat Sfântul Sacrament și Coroana de Spini a Mântuitorului. Între altele, au mai fost salvate tunica Sfântului Ludovic și un cui care L-a țintuit pe Iisus pe Cruce. Luna aceasta se împlinesc 1986 de ani de când, într-o vineri, de 14 Nisan, Mântuitorului i s-a așezat coroana de spini pe creștet și apoi a fost crucificat. Prima menționare a coroanei de spini o avem într-o scrisoare din anul 409, a Episcopului de Nola, Paulin. Până la debutul secolului al VII-lea, coroana de spini s-a aflat în Biserica Muntelui Sion, din Ierusalim. Apoi, împreună cu alte relicve, este adusă la Constantinopol, în secolul al X-lea. În secolul al XIII-lea, Balduin de Courtney, împărat al Bizanțului, o oferă gaj bancherilor venețieni, de unde o răscumpără regele francez Ludovic al IX-lea, care construiește anume pentru ea Sainte-Chapelle. La 10 august 1806 a fost încredințată canonicilor Catedralei Notre-Dame din Paris, iar apoi pusă sub paza oficială a Cavalerilor Sfântului Mormânt. În prima zi de vineri a fiecărei luni, coroana era arătată credincioșilor, pelerinilor, turiștilor și, de asemenea, puteai să te închini la ea în toate vinerile din Postul Mare.

Spinii coroanei au fost dăruiţi, rând pe rând, împăraţilor bizantini, care la rândul lor i-au dat mai departe. Unul dintre aceşti spini a fost dăruit de Arhiepiscopul Parisului Monseniorului Ghika, iar acesta l-a cusut în buzunarul interior al reverendei, în dreptul inimii. Astăzi, relicva se află în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti şi este scoasă în fiecare an în Vinerea Mare.