de Simona Lazăr
Artosul este pâinea care se folosește la slujba Litiei săvârșită în ajunul marilor sărbători, seara. În cazul acestei slujbe, pâinile (de obicei cinci) se binecuvântează de preot sau de episcop, împreună cu grâul, vinul și untdelemnul și se dau credincioșilor la sfârșitul slujbei. Cuvântul vine de la „artos”, din grecește, și înseamnă pâine, amintind tot de cele cinci pâini cu care Hristos a săturat mulțimile în pustie. Interlocutorul nostru astăzi este părintele Maxim Vlad (foto), asistent univ. la Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Teologie Ortodoxă.
„Este asemănător prescurii folosite la Sfânta Liturghie”
- Preacuvioase părinte profesor Vlad Maxim, am mai vorbit, în paginile revistei „Taifasuri”, despre pâinea sacră și semnificațiile ei. De data aceasta vă propun să ne referim strict la artos, mai ales că ne apropiem de una dintre marile sărbători ortodoxe, Sfintele Paști, în care artosul este parte integrantă a întregului ritual religios.
- Pâinea folosită la ritualul Litiei, din cadrul Vecerniei (slujba de seară) în ajunul duminicilor și marilor sărbători, este numită „artos”. Cuvântul „artos” este preluat după cuvântul grecesc „aρτος”, care înseamnă „pâine”. Artosul binecuvântat la această slujbă se mai numește şi „litie”, luându-și numele de la denumirea slujbei. Artosul este asemănător prescurii folosite la Sfânta Liturghie, doar că aceasta din urmă nu este dulceagă și are o altă pecete imprimată pe ea, respectiv chipul unui sfânt, cu semnul Crucii, ori are inscripționată pe el o scurtă rugăciune. Această pâine dulce a serii, numită „artos”, este așezată pe un vas special destinat ei, numit „litier”. Litierul este un obiect liturgic asemănător unei tăvi rotunde, din metal sau din lemn, având patru adâncituri, în care se pun artosele, grâul, vinul și untdelemnul, sfințite la sfârșitul slujbei Litiei. Artosul, împreună cu boabele de grâu, vinul și untdelemnul, aduse de credincioși, se binecuvântează ca Dumnezeu să le înmulțească în Biserică, în patrie și în lumea întreagă. Acestea toate se oferă credincioșilor, la sfârșitul slujbei, ca binecuvântare și întărire. Înainte de a se împărți, artosele se taie în bucățele și se stropesc cu vinul alături de care au fost sfințite.
- Ați amintit aici, alături de artos, și alte alimente cu încărcătură sacră... Ce însemnătate au ele în viața credincioșilor?
- Artosul, pâinea folosită la Litie, aduce aminte de cele cinci pâini înmulțite de Hristos. Preotul care binecuvântează artosul și îl împarte credincioșilor îl închipuie pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care la ceas de seară a făcut minunea înmulțirii pâinilor, după cum istorisește Evanghelia (Matei 14, 15-21). Uleiul binecuvântat este folosit pentru miruit, se pune la candele, dar poate fi folosit și la prepararea mâncării. Grâul se folosește la semănat sau se amestecă cu altul, pentru a spori rodul grânelor. Pâinea stropită cu vin - litia - se poate duce și celor care nu au putut fi prezenți în biserică, bătrânilor, bolnavilor. De reținut este faptul că pâinea binecuvântată în cadrul Litiei se poate lua chiar dacă am mâncat, făcându-se astfel o delimitare între aceasta și anafură, care se ia pe nemâncate.
„Vindeca infirmitățile și bolile «dacă era luată cu credință»”
- Preacuvioase părinte profesor, ați rostit repetat un cuvânt care poate nu e cunoscut tuturor: Litia. Ce semnifică ea?
- Litia este o slujbă care se ține la sfârșitul Vecerniei, Utreniei sau chiar la sfârșitul Sfintei Liturghii. Credincioșii aduc cinci pâinici, ca semn de cinstire cu ocazia unor aniversări personale sau familiale, dar nu numai, cum ar fi ziua numelui. Cele cinci pâinici sunt o amintire a celor cinci pâini binecuvântate de Iisus Hristos în deșert și cu care au fost hrănite 5.000 de persoane care Îl urmau (Marcu 6). După ce este binecuvântată în timpul acestei slujbe, la sfârșit pâinea este tăiată și împărțită credincioșilor. De asemenea, litia simbolizează și este punerea în practică a hranei din agapele comunităților creștine foarte timpurii. Pe atunci, după ce credincioșii primeau Trupul și Sângele lui Hristos, ei se adunau la o masă comună. În acest fel, ei trăiau comuniunea frățească stabilită între ei de credința comună și de împărtășirea din același Dumnezeu. În plus, hrana agapelor avea și un scop caritabil prin aceea că furniza hrană pentru cei mai săraci dintre ei. Hrana are o valoare foarte mare, nu numai ca hrană de bază, dar și ca simbol suprem al Trupului lui Hristos - prin aceea că pâinea este preschimbată la Liturghie în Trupul lui Hristos. De multe ori, Hristos a fost desemnat ca fiind Pâinea Vieții, dar și ca „Pâinea care vine din Rai”. De asemenea, pâinea simbolizează Biserica lui Hristos, care s-a împărțit peste tot locul ca grâul peste munți și care a fost adunată de Hristos într-un singur trup. Astfel, pâinea a primit și o încărcătură mistică, prin care ea constituie esența vieții spirituale a creștinului. Pâinea binecuvântată numită litie a fost considerată încă din vremuri străvechi ca având efect de sfințire a persoanei, având puterea de a vindeca infirmitățile și bolile „dacă era luată cu credință”.
„Se mănâncă dimineaţa, pe toată durata Săptămânii Luminate“
- Dar artosul pascal? Prin ce se deosebește de artosul de peste an?
- Conform Tipicului mănăstiresc, la Liturghia pascală, în fața icoanei Mântuitorului, pe o masă se pune o pâine („artos”), care are imprimată pe ea icoana Învierii. Înainte de sfârșitul Liturghiei, aceasta se binecuvântează prin rugăciunea specială din Liturghier și se stropește cu agheasmă, apoi toată Săptămâna Luminată este purtată în proce- siune la masa fraților, iar în Sâmbăta Săptămânii Luminate, artosul se frânge și se dă fraților spre mâncare. Purtarea acestei pâini la trapezele mănăstirești Îl simbolizează pe Hristos Cel înviat și prezent la masa fraților pe parcursul întregii Săptămâni Luminate. În practica liturgică românească însă, „artosul pascal” este de obicei confundat cu pâinea și vinul ce se binecuvântează în Sâmbăta Mare și care, în mod greșit, sunt numite „Paști”. Liturghia din Sâmbăta Mare, a Sfântului Vasile cel Mare, se face unită cu Vecernia și ea trebuie săvârșită în orele de după masă. Tipicul Mănăstirii Sfântului Sava prevede ca după Liturghie clericii și credincioșii să rămână postind în biserică, pentru a asculta citirile din Faptele Sfinților Apostoli, care trebuie lecturate integral până la începutul Utreniei pascale de la miezul nopții. Pentru întărirea trupească, înainte de sfârșitul Liturghiei de sâmbătă se face binecuvântarea pâinilor și a vinului prin rugăciunea obișnuită de la Priveghere („de la Litie”), omițând cuvintele „grâu” și „untdelemn”. După binecuvântare, această pâine înmuiată în vin se mănâncă chiar în biserică spre întărirea trupului (nu pur simbolic), dar fără a avea ceva comun cu Paștele. Creștinii care vin de Paște la biserică își iau „paști” acasă, adică pâine cu vin, binecuvântate, pentru a fi consumate. Tradiția spune că se mănâncă dimineața, pe toată durata Săptămânii Luminate, în cantități mici, după ce se rostește rugăciunea „Tatăl Nostru” și troparul „Hristos a înviat din morți”.