de Silviu Ghering şi Adrian Barna

Arsenie Boca este, indiscutabil, un talisman al ortodoxiei românești. Al dreptcredincioșilor din toată România. De fapt, și mai bine zis, al României însăși. Nu există român, de la Hotin la Zimnicea, de la Soroca în Clisura Dunării, de la Beba Veche la Cetatea Albă, de la Halmeu la Vama Veche, de la Prislop la Sâmbăta de Sus, de la Drăgănești la Căzănești via Vața de Jos și Vața de Sus care să nu știe cine a fost sufletul curat Arsenie Boca. În vecii vecilor, amin!

Față în față cu „poarta” de intrare în Munții Apuseni

Trecând peste localitățile extreme din punct de vedere geografic ale ținuturilor locuite de români, Prislop este locul de odihnă veșnică, Sâmbăta de Sus este sălașul celei mai prolifice perioade în duhovnicie, Drăgănești - satul a cărui biserică poartă și acum dovada măiestriei penelului său de pictor iconar. Cu ce se mai înscrie cătunul Căzănești din satul Vața de Sus, județul Hunedoara, în acest itinerar al vieții lui Arsenie Boca? Ei bine, Căzănești din Vața de Sus este așezarea care ni l-a dăruit pe „Sfântul Ardealului”, locul nașterii sale, într-o luminată dimineață de septembrie a anului 1910. Era într-o joi, ziua 29 a lunii, când Cristina (în unele scrieri este numită Creștina), de 18 ani, îi dăruia soțului Iosif, 29 de ani, plecat la acea vreme în America să adune ceva dolari, pruncul botezat Zian Vălean Boca. Viața sa este binecunoscută, de la școala primară din Vața de Sus şi liceul absolvit în orăşelul Brad până la chilia și atelierul de pictură din Sinaia, unde s-a retras după 1984 și de unde a trecut de-a dreapta Domnului într-o înnegurată zi de marți, 28 noiembrie 1989, la 79 de ani și două luni fără o zi... Mai puțin cunoscut este locul nașterii mireanului Zian Vălean, devenit pentru istoria românilor Sfântul duhovnic Arsenie Boca. Pe scurt, foarte pe scurt, acesta se află pe Dealul Bujoara, deasupra cătunului Căzăneşti din satul Vața de Sus din Ţara Zarandului, față în față, geografic vorbind, cu „poarta” de intrare în Munții Apuseni. În aceeaşi zonă cu adevărat sfântă a trăit şi „Crăișorul Munților”, Avram Iancu. Haideți să vedem cum se ajunge acolo și, mai ales, ce este acolo, fără nicio exagerare, pe-un picior de plai, o gură de rai... pentru cine-și mai amintește balada națională „Miorița”...

Cum se ajunge la Vaţa de Sus, unde a făcut ochi micul duhovnic

Plecând din București, unde, orice ar comenta cârcotașii provinciali, se dă, totuși, ora exactă pentru România, prima etapă, prima țintă este Piteștiul, unde se ajunge cam într-o oră, pe prima autostradă construită la noi, în perioada 1967-1972 și refăcută în 2000, cu noi segmente adăugate între anii 2007 și 2017. 110 kilometri cu două benzi pe sens până la ieșirea spre Râmnicu Vâlcea. De unde începe „distracția”. 62 de kilometri de șosea națională cu o bandă pe sens, DN7, prin sate și peste Dealul Negru. Alături, sau mai bine zis printre TIR-uri, camioane, microbuze și alte autoturisme chele... O ușoară alinare aduc chinului șoferilor porțiunile două benzi pe sens, dar numai pe un sens, la urcarea și coborârea amintitului Deal Negru. Dacă nu vă opriți să „luați” doi mititei (cei mai... mari mici din țară!), la cel mai cunoscut popas din zonă, la Dedulești, într-o oră ajungeţi la Râmnicu Vâlcea. Merită să vedeți acolo casa memorială Anton Pann, Muzeul Satului, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Grădina Zoologică sau Parcurile Mircea și Zăvoi, până să treceți mai departe spre Valea Oltului, prin stațiunile Călimănești și Căciulata. O oprire scurtă la Mănăstirea Cozia, spuneți o rugăciune, aprindeți o lumânare și porniți mai departe. 77 de kilometri de-a lungul Oltului, ambient minunat, priveliști minunate, o singură bandă pe sens, TIR-uri, camioane, microbuze și alte autoturisme..., dar de ce să vă grăbiți, că aveți ce admira în jur!

Faceți un popas la Țebea, capitala istorică a Țării Zarandului şi a Crăişorului

Eeee, de la Sibiu se schimbă calimera, aerul și carosabilul. Al doilea tronson al autostrăzii A1 ocolește superbul oraș transilvan (nu mai amintim obiectivele turistice nenumărate din lipsă de spațiu și... timp!) pe la nord (între localitățile Șelimbăr și Șura Mică) și vă duce cale de 132 de kilometri până la Deva, ocolind orașele Sebeș și Orăștie. Dacă nu vă interesează Cetatea Deva, cocoțată la 378 de metri pe Dealul Cetății și unde nu ajungeți decât cu... telefericul, faceți la dreapta relativ la sensul din care veniți, pe E79/DN76, 38 de kilometri până la Brad. Vizitați Muzeul Aurului și continuați drumul, 7 kilometri până în Țebea cea străbună. Capitala istorică a Țării Zarandului, „Panteonul moților”, unde se odihnește de aproape 145 de ani Avram Iancu, îngropat la cererea sa lângă gorunul lui Horea, conducătorul răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania. În zare, peste șosea, maiestuoase în credința strămoșească, mănăstirile de la Crișan și Crișcior veghează „poarta” de intrare în Apuseni.

Golgota de pe Dealul Bujoarei

După încă 10 kilometri pe asfaltul ca nou de pe E79/DN76, prin Baia de Criș și Târnava de Criș, se desprinde la stânga „județeanul” DJ707 care străbate vetrele celor două sate-surori Vața: Vața de Jos și Vața de Sus. Nu mai căutați în primul complexul balneo-climateric care făcuse din localitate „Perla termală a Ardealului”, a avut grijă Elena Udrea să-l falimenteze, acum zace părăsit, lăsați-l în uitare politico-turistică pe stânga și continuați drumul spre Vața de Sus, după care ajungeți în Căzănești. Acolo începe urcușul. Din Valea Cerboaia pe Dealul Bujoara. Mai bine de 3 kilometri de drum forestier, cu șleauri perfide, gata să „fure” mașina care se încumetă să le calce. Numai autovehiculele de teren, 4X4, au șanse să învingă serpentinele în pantă. Iar când plouă este periculos și cu acestea. Cel mai sigur este pe jos, dar îți trebuie curaj și rezistență pentru o urcare de cel puțin o oră ca să ajungi la locul de obârșie al marelui duhovnic. Peisajul compensează, însă, orice chin și recompensează din plin pe cei temerari și, mai ales, cu credință în Dumnezeu și trimisul Său pe Pământ, Sfântul Arsenie Boca. Drumul forestier șerpuiește numai prin pădure deasă, nu rareori fiind barat de trunchiuri bătrâne de copaci doborâți de vârstă sau de furtună.

Toată panorama pare efectiv pictată!

După cazna drumului greu, ajungi la lumină. La propriu, ca și la figurat. Pădurea se deschide într-un plai de basm care deschide la rândul lui priveliști de poveste. Locul pare realmente aproape de Cer și fericitul ajuns aici înțelege mai bine de ce s-a dăruit Arsenie Boca credinței în Dumnezeu și de ce l-a dăruit Dumnezeu cu harul duhovniciei. Frumusețea simplă, naturală, emană prin fiecare fir de iarbă, prin fiecare floricică, prin fiecare copac îndemnul la meditație, la împăcare cu lumea și cu sine în imensul amfiteatru natural al Munților Zarandului, care aduce „în fundal” decorul impetuos al Munților Bihorului, iar „pe scenă” cușme împădurite de dealuri cu varianta originală a cunoscutului tablou „Ciobănaş cu turmă de oi” al lui Nicolae Grigorescu. De altfel, fără nicio exagerare, toată panorama pare pictată. Nu te saturi privind-o! Îți vine să te întinzi pe iarbă, cu fața în sus, la cer, să te îmbeți cu mirosul pământului acesta bun, primitor, generos și sfânt... Pelerinii care au învins urcușul se pot ruga într-o bisericuță din lemn, acoperită cu foiță de aur, în apropierea căreia a fost ridicată o troiță „În memoria părintelui nostru Sfânt, Arsenie Boca și a tuturor celor care au viețuit și viețuiesc aici, în locurile natale ale Sfinției sale, precum și a tuturor celor care-l cinstesc și dau slavă lui Dumnezeu, căci: «Minunat este Dumnezeu între sfinții Lui...»”, cum stă scris începând din 29 septembrie, anul mântuirii 2014.

Căsuța care a fost „mutătura” părinților săi

Mai la deal, la vreo 200 de metri de bisericuță și troiță, în locul unde s-a născut Arsenie Boca a fost ridicată o căsuță, cu materiale provenite din demolarea vechii vetre a familiei Boca. Căsuţa din lemn şi chirpici, cu pereţii acoperiţi de mari portrete ale sfântului, păstrează o parte din mobilierul fostei sale case părintești: un pat vechi de peste 100 de ani, o măsuţă şi o băncuţă, toate din lemn. „În acea căsuţă, care a fost «mutătura» părinţilor săi, un fel de locuinţă de vară pe lângă care puteau creşte şi animale, s-a născut Arsenie Boca. Acolo şi-a petrecut şi o parte din copilărie. Nu a stat mult acolo, pentru că părinţii săi s-au despărţit, el a rămas cu tatăl său, a mers la şcoală la Vața de Sus, apoi şi-a continuat studiile la liceul din Brad”, povestește cui este interesat Ioan Jorza, protopopul Bradului. Iar însuși Arsenie Boca lămurește soarta casei părintești într-o declaraţie dată Siguranţei statului, în 1945, aflată în arhivele CNSAS: „În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata, iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală”. Acum, acolo sus, „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, iată vin în cale, se cobor la vale, trei turme de miei, cu trei ciobănei”. Și alături de ei pelerini cu credință în darul lui Dumnezeu pentru oameni, Sfântul Ardealului, marele duhovnic Arsenie Boca!

„Aici nu s-au întâmplat de când mă ştiu calamităţi. Recoltele nu ne-au fost distruse de grindină sau de inundaţii, n-au fost epidemii şi acest lucru îl punem şi pe seama binecuvântării date de părintele Arsenie Boca“ (Maria Vasiliu, localnică din Vața de Sus)

Căsuța în care s-a născut Sfântul Ardealului, Arsenie Boca, se află la o altitudine de 978 de metri, pe Dealul Bujoara, de unde se deschide o priveliște impresionantă prin adâncimea sa peste toată depresiunea Brad

„A fost un om sfânt care a binecuvântat acest sat. Însă a plecat de mic de pe aceste meleaguri, părinții lui s-au despărțit și fiecare dintre ei este înmormântat în alt loc, mama la Hălmagiu, iar tatăl său la Vârfurile, tot în județul Arad. Până cu câțiva ani în urmă, noi știam că mama sa, Creștina Popa, avea locul de veci în cimitirul nostru, iar oamenii aduceau flori, însă apoi s-a cercetat și s-a găsit mormântul ei în Hălmagiu“ Pompiliu Vasilache, crâsnicul bisericii din Vața de Sus

Cine a pus crucea de marmură şi a plantat un stejărel

Iovu Mihuț se prezintă a fi „un fiu fidel satului Vața de Sus” și a făcut cunoscută în cartea sa „Copilăria Părintelui Arsenie Boca. Documentar” (Editura Icoana, Arad, 2012) o parte până atunci complet necunoscută a vieții lui Arsenie Boca, și anume copilăria sa. A demonstrat documentar că Zian Vălean Boca „s-a născut la marginea de sud-vest a satului Vața de Sus, într-o zonă numită de localnici Bujoara, care este în fapt un deal foarte frumos, dar izolat și greu accesibil, la est de pârâul Cerboaia, la limita cu satul Căzănești. Pe vatra fostei case din dealul Bujoarei, la 6 septembrie 2009, în prezența sătenilor, a autorităților locale și a unui sobor de preoți, am ridicat o cruce comemorativă din marmură albă, iar la parastasul de pomenire cu ocazia centenarului nașterii părintelui (n.r. - 29 septembrie 2010) am plantat un stejar comemorativ. Împreună cu sătenii am stabilit că parastasul la locul nașterii să fie organizat în prima duminică din luna septembrie, deoarece la sfârșitul lunii ziua este scurtă, iar vremea se poate înrăutăți. Şi din cauza distanței și accesului greoi încadrarea în timp este imposibilă”.