de Mihai Vlad Duma şi Alexandru Brădescu
Pentru un asemenea succes, orice scriitor din România, mai mult sau mai puțin faimos, ar fi făcut... moarte de om! Nu însă și înzestrata Lili Crăciun. Scriitoarea noastră este mai calmă decât orice luciu de lac pe care l-ați văzut vreodată. Asta în vreme ce, peste Ocean, se fac planuri pentru ecranizarea primului său roman, „Călătoria”. Un serial... „coming soon”.
O poveste adevărată despre avort în timpurile lui Ceauşescu
Subiectul cărţii care a făcut atât de multă vâlvă este despre ceva ce i s-a întâmplat chiar ei, în 1988! Cumplitele chinuri ale unei întreruperi de sarcină. După o metodă empirică. Mai era şi teama de închisoare! Pentru că, în perioada comunistă, femeia gravidă era obligată să ducă sarcina până la capăt. Nu se admiteau avorturile decât în cazuri speciale medicale. Angajatele din fabrici și uzine, întreprinderi și din orice alte instituţii ale Statului comunist erau controlate ginecologic, la anumite intervale. Gravidele intrau în atenţia Statului. Doctorii îşi riscau, la rândul lor, libertatea în cazul în care ar fi făcut un chiuretaj împotriva politicii de creştere a natalităţii. Tocmai de-asta multe femei încercau să rezolve o sarcină pe care nu o doreau apelând la aşa-numitele „babe” şi la tratamente mai degrabă de tip medieval.
Drame neînţelese
A scris, mai întâi pe blogul ei, în 2012, câteva pagini despre ce i s-a întâmplat în tinerețe. De ce tocmai în anul acela? „Pentru că în 2012 a avut loc o mare manifestaţie a reprezentantelor sexului frumos, la Madrid. Era în dezbatere un proiect de lege pentru interzicerea avorturilor în Spania şi mii de eşarfe strigau în cor, contra politicienilor, «Eu decid!»”, îşi aminteşte Lili Crăciun. Acea imagine răscolește amintirile româncei, făcând-o să îşi scrijelească focul pe tastele calculatorului. Şi încă ceva i-a produs declicul. Intrase pe mai multe grupuri ale dezbaterilor online unde se întorcea pe toate părţile chestiunea întreruperilor de sarcină și constatase că mulţi tineri consideră avortul o crimă. „Nu țineau cont de împrejurările istorice, de necazurile femeilor. Dar se raportau la perioada lui Ceauşescu, fără ca mulţi să ştie cum a fost atunci, era o tuşă groasă în discuţia noastră. M-a durut cel mai mult necunoaşterea dramelor prin care au trecut mii de femei înainte de 1989”, povestește Lili.
Umbrele supravieţuirii
Lili avea doi copii, încă mici, în 1988. Locuia în Iaşi, încercând să supravieţuiască, împreună cu familia. Ştia cum e să stai la coadă de la ora 2:00 dimineaţa pentru un litru de lapte, în faţa magazinului. Cu cartela în mână, pentru restul alimentelor. Şi cum încercai să rezişti iarna în casele friguroase. Şi cum te temeai de urechile care ascultau pretutindeni. „Îți puneai întrebarea... ce-i oferi copilului tău? Sunt decizii care pentru multe femei au însemnat moartea. Pentru altele, nesfârşite procese de conştiinţă şi traume fizice”. Se dă chiar pe ea ca exemplu al suferinţei care i-a străpuns și trupul, dar în special sufletul. Vorbeşte de „azi”. Despre acele umbre care nu dispar niciodată…
„Florin Iaru mi-a transmis să scriu chirurgical”
Nu a trecut mult şi, după ce scrisese pe blog, a fost contactată de scriitorul Florin Iaru, care i-a spus că povestea este extraordinară şi că ar trebui s-o transforme într-o carte. „Mi-a transmis să scriu chirurgical”, îşi aminteşte Lili de sfatul pe care i l-a dat Florin Iaru. S-a apucat de scris. Paginile o ardeau... Atât de tare, încât nici în momentul de faţă nu le poate reciti... O tulbură... Fiecare rostire înseamnă o clipă grea din cumplita sa experienţă. Dorinţa de a trăi îngemănată cu gândul morții. În 2015, „Călătoria” s-a materializat sub egida Editurii „Eubeea” din Timişoara. Nu va uita niciodată lansarea din 7 octombrie, când au venit atât de mulţi oameni pe care îi ştia doar de pe Facebook. Privise înainte de eveniment scaunele goale, iar soţul său se temea că doar aerul va circula pe acolo. „Nu mă cunoştea nimeni! Şi apoi, dintr-odată, o mare de anonimi. Şi totuşi prieteni”. Era abia la începutul surprizelor. Varianta online a cărții a apărut şi pe site-ul Amazon, în limba română.
„Povestea mea l-a tulburat în modul cel mai profund”
Un an mai târziu, în 2016, a primit un mesaj neașteptat. Din America! De la scenaristul Ross Massbaum!! Încântat și în același timp înfiorat. „Mi-a spus că povestea mea l-a tulburat în modul cel mai profund.” Ross e căsătorit cu o româncă. Ea i-a atras atenţia asupra acestei apariţii editoriale, i-a şi tradus o serie de pasaje, explicându-i ce s-a întâmplat de fapt în România pe timpul comunismului.
Lili a primit oferta unui contract materializat într-un scenariu pentru un serial de cinci episoade. Dar ce contract! Juristul consultat a spus că nu a mai văzut un document atât de stufos. 26 de pagini! S-au stabilit amănunte care par fără valoare la prima vedere. În America, scenariştii sunt independenţi. După realizarea materialului, îl prezintă finanțatorilor, dar nu în întregime, doar ca să-și facă o idee. E o industrie cu o serie întreagă de precauții, unde se respectă multe cutume. „Mi-a cerut cronicile apărute în țară”, își amintește Lili. Și erau destule, și în reviste culturale, și în bloguri cu tematică beletristică. Entitatea cinematografică interesată urma să semneze un nou contract, şi cu scenaristul, şi cu autorul cărţii. Abia în faza aceea autoarea volumului a „avut voie” să vadă întregul scenariu. „Abia așteptam să-l citesc!”, e emoționată Lili și acum.
Massbaum i-a expediat, într-o primă fază, doar partea introductivă. Şi încă ceva important. După ce încheia înţelegerea legată de film, românca avea nevoie de acceptul producătorului ca să discute cu... ziariştii! Pe subiectul arzător în speţă. Aşa că acum încă este liberă să o facă. Și TAIFASURI a „profitat” ca să vă facă părtași la povestea de succes a româncei, parcă incredibilă. Și încă ceva, înainte de încheiere... Un amănunt... Ross Massbaum i-a spus că „dacă Franz Kafka ar fi fost femeie, s-ar fi numit Lili Crăciun”.
5 romane apărute şi 6 în aşteptare!
Lili Crăciun s-a născut în Fălticeni și a urmat Liceul Pedagogic în Suceava. A absolvit două facultăţi. Prima, de Filosofie şi Istorie. A doua, în sfera Dreptului. Ambele în Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A fost învăţătoare între 1978 şi 1980, iar din 1984 până în 1994 a lucrat ca profesoară de istorie. După aceea o găsim în calitate de consilier juridic, iar din 2003 ca notar public. În 2016 a trecut în categoria pensionarilor. Și a început să scrie… Patru cărţi au văzut până acum lumina tiparului. A cincea e în pregătire. Dar prima, „Călătoria”, a reușit să atragă atenţia până dincolo de Atlantic, unde este transformată deja în scenariu. Debutul său literar s-a produs în revista liceului. A umplut, în ani, caiete întregi cu inspiraţii. Proză. Poezii. Unele mai sunt şi azi rătăcite prin podul casei părinteşti. Precum un roman poliţist pe care, probabil, îl va scoate la lumina zilei. Să notăm, așadar, debutul editorial, în 2015, cu volumul „Călătoria”. Urmat de „Menajerele soacrei mele”, la care se adaugă poemele reunite sub titlul „Între relativ şi absolut” şi, nicidecum ultima, „Prizonieri ai umbrelor”, tratând suspiciunea unei crime din perioada Securității. A cincea e în curs de apariţie, „Ucigaşi de inocenţe”, despre traficul de carne vie. Aşteaptă la rând încă şase idei care vor deveni cărţi... Şi filme!