Main menu

header

743 31 1de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu

De zeci de ani, ruinele Sarmizegetusei Regia au stârnit imaginația amatorilor de senzațional, dar și curiozitatea oamenilor de știință. Însă, oricât au încercat aceștia să afle adevărul despre daci, existența acestora a fost și va rămâne mereu o enigmă nedezlegată de nimeni. În ceea ce privește metropola lui Traian, se crede că aceasta stă pe oraș subteran, de mărimea Bucureștiului.

Descoperirea a fost făcută de Armata Română?

La începutul anilor ’90, fostul general de divizie Vasile Dragomir a lansat o ipoteză potrivit căreia peste Sarmizegetusa Regia s-ar suprapune un oraș subteran, care s-ar întinde pe 200 de kilometri pătraţi şi ar cuprinde şi celelalte aşezări antice din Munţii Orăştiei. Tot generalul Dragomir a menționat faptul că descoperirea ar fi fost făcută de Armata Română, în momentul căutării unor locuri pentru a construi unităţi militare. Dar asta nu e tot, pentru că tot generalul Vasile Dragomir a afirmat și că în zona Sarmizegetusei Regia ar fi existat și o reţea de tuneluri subterane. Chiar dacă aceste teorii sunt respinse de majoritatea cercetătorilor, aceștia confirmă însă faptul că zona din Munţii Orăştiei, unde se află cetăţile dacice, a fost populată în Antichitate, având o densitate mai mare chiar decât în prezent.

Au tăiat dacii munții?

Interesant este faptul că tot cercetătorii au fost cei care, în urma săpăturilor efectuate în trecut în grădina unui bărbat, au găsit multe locuințe sub pământ, cuprinse între patru străzi. De asemenea, se spune și că un grup de oameni de știință români a descoperit faptul că sub Sarmizegetusa, dar și sub alte cetăți dacice, ar exista acel adevărat ansamblu arhitectonic civilo-militar. Să fie oare vorba despre aceeași descoperire despre care a povestit generalul Dragomir? Indiferent care ar fi răspunsul la această întrebare, cert este că ansamblul este extrem de bogat în aur și are, totodată, și multe elemente anterioare civilizației dacilor. Ce spune acest lucru? Nu cumva că e foarte posibil să fie adevărat ceea ce s-a zvonit cu mult timp în urmă, și anume faptul că dacii ar fi tăiat, apoi ar fi zidit munții? Nu de altceva, dar construcțiile din pământ se află la distanțe foarte mici una de cealaltă, care nu depășesc patru kilometri. Mai mult, tot cercetările arată că atât în zona Vârtoape, cât și în imediata apropiere, se găsesc vestigiile cele mai importante ale Sarmizegetusei, inclusiv sanctuare. Gurile rele vorbesc chiar de faptul că, în urma prăbuşirii unui perete de munte, ar fi ieşit la iveală o parte a unui tunel, întărit cu bârne putrezite din lemn, de înălţimea unui om.

Decantoare de apă

De asemenea, se crede că locuințele de sub pământ ar avea și un sistem de drenaj de apă foarte bine pus la punct, lucru confirmat și de cercetători: „Pe Culmea Vârtoapelor se află o întinsă aşezare dacică, iar culmea stâncoasă, calcaroasă, e împânzită de mici grote care uneori iau aspectul unor peşteri. (...) Mai mult, fiecare terasă locuită era aprovizionată cu apă, atât locuinţele, cât şi atelierele de fierărie, prin conducte care captau izvoare de la distanţe apreciabile. Foarte interesant este faptul că aceste conducte de apă subterane aveau, din loc în loc, chiar decantoare”. O altă teorie despre Sarmizegetusa arată că în inima sacră a orașului s-ar afla cel mai important centru energetic, cel mai încărcat loc din punctul de vedere al rezonanței cu lumea astrală. Un loc incredibil pentru a fi realizate proiecții în timp.