Moment aniversar pe scena Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur 2019”. În urmă cu 40 de ani, „Eu sunt Corina”, un spectacol de televiziune produs de regretatul Tudor Vornicu alături de echipa sa, devenea show-ul care aducea culoare în casele românilor. Vedeta spectacolului, filmat în Studioul 1 al Televiziunii Române, era Corina Chiriac, iar invitat special Gheorghe Zamfir, artist care în 1979 deja cunoscuse faima internaţională. Ca o surpriză, „Eu sunt Corina!” este singura înregistrare în care publicul îl vede pe maestrul Gheorghe Zamfir interpretând, pe lângă nai şi acordeon, cu vocea. În același an, la Festivalul Internațional al filmelor de televiziune de la Montreux, Elveția, „Eu sunt Corina” obţinea Premiul special al juriului.
Sâmbătă, 24 august, Televiziunea Română va aniversa momentul pe scena „Cerbului de Aur”, tot cu un spectacol susţinut de îndrăgita artistă Corina Chiriac, solistă care a cunoscut succesul în muzica ușoară din anii ’70 şi până în prezent.
Moment dedicat lui Mihai Constantinescu
„Mă bucur din suflet că am fost invitată din nou pe scena importantului festival și concurs internaţional de muzică ușoară «Cerbul de Aur». În ceea ce mă privește, sunt fericită că pot participa la această ediție, care, pentru mine, este aniversară. În onoarea show-ului «Eu sunt Corina!» voi susţine un recital alături de orchestra condusă de Ionel și Andrei Tudor pe scena Festivalului «Cerbul de Aur». Am păstrat scheletul show-ului din 1979, ca și numere muzicale, și voi interpreta şi câteva dintre melodiile de atunci. Printre acestea, «Eu sunt Corina!», piesa compusă de Ion Cristinoiu care a dat şi titlul show-ului. Pentru această piesă, cântată în engleză în original, am făcut un text în limba română. Voi mai interpreta melodia «Uită nostalgia», semnată tot de Ion Cristinoiu, va exista, ca şi atunci, un moment popular şi voi încheia recitalul cu «Valurile Dunării», melodie care m-a lansat la «Steaua fără nume», în 1970. Voi susţine şi un moment dedicat colegului meu Mihai Constantinescu, cu o melodie pe care am cântat-o în Germania și în toate țările blocului comunist. «Am visat odată» este melodia care mi-a adus mult succes și premii”, a spus Corina Chiriac.
Festivalul „Cerbul de Aur 2019” va fi o ediţie completă, pentru toate gusturile, cu ritm, dar şi romantică! Pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Emeli Sandé, Ronan Keating, Ştefan Bănică jr şi Irina Rimes.
Cei 12 artişti din concurs vor performa în prima şi a doua zi a festivalului, joi şi vineri, 22 şi 23 august, pentru ca sâmbătă să aflăm câştigătorii premiilor în valoare totală de 55.000 de euro.
Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română, în perioada 22-25 august.