de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu

N-o să vă vină să credeți, dar multe dintre descoperirile care au îmbunătățit viața omenirii s-au născut din accidente. Cel mai bun exemplu este focul, dar modul de folosire al acestuia a ținut exclusiv de ingeniozitatea oamenilor. De altfel, o mulțime de alte invenții de excepție se datorează unor întâmplări și unor accidente... fericite sau mai puțin fericite.

Focul, descoperit cu aproape 300.000 de ani înainte de apariția Omului din Neanderthal

Se pare că strămoșii omului modern au învățat să facă focul în urmă cu un milion de ani, cu aproximativ 300.000 de ani mai devreme decât se credea până nu demult. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de știință care au studiat urmele unei vetre, care a fost descoperită într-o peșteră din Africa de Sud. Potrivit unui studiu publicat în revista săptămânală americană „Proceedings of the National Academy of Sciences” (PSA), până nu demult, antropologii nu izbuteau să se pună de acord în legătură cu epoca în care oamenii preistorici au descoperit mijlocul de a produce scântei, pentru a aprinde un foc, în scopul de a-și prăji hrana și pentru a se proteja de frig. Homo Erectus este unul dintre cei mai vechi strămoși bipezi ai lui Homo Sapiens. Cu picioare lungi și cu creieri mari, exemplarele de Homo Erectus au populat Pământul cu 1,8 milioane de ani înaintea omului din Neanderthal. „Stăpânirea focului s-ar putea să fi fost o cotitură majoră în evoluția omului. Impactul hrănii gătite este binecunoscut, dar impactul stăpânirii focului ar putea să atingă toate emblemele societății umane. Contactele sociale din jurul unui foc de tabără ar fi putut deveni un aspect esențial pentru ceea ce ne face să fim oameni”, a declarat Michael Chazan, antropolog la Universitatea din Toronto. Însă cum au învățat primii oameni să facă focul? Se pare că ei au observat că, lovind pietrele pe care le aveau în peșteră, ies scântei. Sau că, atunci când freci mai mult lemnul, se întâmplă ceva. Cu siguranță, însă, acest lucru nu s-a petrecut de la prima generație, ci abia atunci când Homo Erectus a înțeles că, pentru a beneficia de unelte mai bune, trebuie să învețe să cioplească...

Hennig Brand a confundat „piatra filosofală” cu fosforul

De asemenea, una dintre cele mai bizare și mai amuzante descoperiri este aceea a omului de știință Hennig Brand, din Germania. În jurul anului 1675, acesta a păstrat nu mai puțin de 50 de găleți cu urină în pivniță, în speranța că va găsi o metodă de a face aur. De fapt, ceea ce căuta alchimistul din Hamburg era „piatra filosofală”, despre care se spunea că ar avea puterea de a transforma metalele obișnuite în unele prețioase. În cele din urmă, savantul german a încălzit reziduurile rezultate din fierberea urinei, până când retorta (un obiect de sticlă folosit în laboratorul de chimie pentru distilarea umedă sau distilarea uscată a substanțelor) a devenit roșie, iar un lichid a curs din ea și s-a aprins. După ce a izbutit să toarne o parte din acest lichid rezultat într-un borcan acoperit, Brand a observat că substanța continua să aibă o strălucire verde-pai. În final, descoperirea sa a primit numele de „fosfor”, de la termenul grec „phosphorus”, care înseamnă „purtător de lumină”.

Plasticul, înlocuitorul sintetic pentru rășina secretată de un gândac

La începutul secolului XX, cercetările în domeniul chimiei făceau pași importanți în dezvoltare. În anul 1907, chimistul belgian Leo Baekeland încerca să găsească un înlocuitor sintetic pentru shellac, o rășină secretată de Kerria Iacca, un gândac care trăiește în India și în Thailanda și care era folosit, printre altele, la producerea discurilor cu muzică, înlocuite după 1950 cu „plăcile” din vinil. După câteva experimente nereușite, combinând formaldehida cu fenolul și cu alte materiale, Baekeland a descoperit, din greșeală, primul tip de plastic, și anume bachelita. Acesta este un polimer foarte dur și rezistent la căldură, care se folosește printre altele la fabricarea bilelor de biliard. De altfel, denumirea din limba engleză, „bakelite”, provine de la numele cercetătorului belgian.

Chesebrough a trăit 96 de ani, „vindecându-se” cu vaselină

La jumătatea secolului al XIX-lea, chimistul american Robert Chesebrough se ocupa cu extragerea kerosenului din grăsimea balenelor. În 1859, s-a descoperit un zăcământ de petrol în Titusville Penssylvania, astfel că specialistul s-a deplasat imediat la locul faptei, pentru a cerceta ce materiale noi ar putea crea din noul lichid-minune. Muncitorii se plângeau constant de un fel de mâzgă, care le bloca mereu țevile. Astfel a descoperit Chesebrough vaselina („vaseline”, nume patentat chiar de chimistul american). În 1874, magazinele vindeau deja aproximativ 1.400 de borcane cu vaselină, zilnic. Însă nu vă imaginați că vaselina era folosită pentru lubrifierea angrenajelor mecanice, ci pentru vindecarea rănilor. Ba mai mult, Chesebrough chiar se ardea intenționat și apoi aplica „unguentul” său, pentru a-i demonstra valențele terapeutice. În plus, afirma că ar consuma câte o linguriță pe zi din unsoarea petrolieră. Și acum, șocul final: chimistul american a trăit 96 de ani!

Soția lui Rontgen, „cobai” la prima radiografie

În 1895, în timpul unor experimente cu tuburi catodice, fizicianul german Wilhelm Rontgen a sesizat o încălzire ciudată în laboratorul său, la o distanță nu prea mare de obiectele cu care lucra. Cercetătorul neamț bănuia că este vorba despre un nou tip de radiație, fenomen pe care l-a numit „Raze X”, unde „X” era necunoscuta. Apoi, a descoperit că aceste raze treceau prin hârtie, prin lemn, ba chiar și prin piele, așa că i-a făcut prima radiografie... soției sale. Se pare că, după ce a observat imaginea, consoarta fizicianului ar fi exclamat: „Mi-am văzut propria moarte!”. Din păcate, habar n-avea câtă dreptate a avut. Abia după multă vreme, oamenii de știință aveau să descopere efectele negative ale expunerii prelungite la radiații. Până în acel moment, acestea fuseseră folosite, printre altele, la amuzamentul populației. Oricine voia să cheltuiască un ban își putea face o „fotografie” inedită. Nu peste mult timp, cei expuși au început să moară pe capete...

Radioactivitatea l-a ucis pe Becquerel

După un an de la descoperirea Razelor X, lumea era în fierbere. Toți cercetătorii voiau să producă asemenea raze cât mai ușor, astfel că francezul Antoine Henri Becquerel a concluzionat că a descoperit uraniul, cel mai bun generator de radiații. Așa au și stat lucrurile, numai că el avea impresia că uraniul nu este suficient, ci trebuia expus la razele solare pentru a produce acest efect. Becquerel avea să descopere contrariul, atunci când a lăsat o bucată de uraniu în același sertar cu un film nedevelopat. Spre surpriza francezului, filmul fusese voalat. În anul 1903, Becquerel primea Premiul Nobel pentru descoperirea radioactivității, alături de soții Curie, dar nu peste mult timp a murit în împrejurări încă misterioase pentru cunoștințele pe care le aveau medicii, la acea oră.

Geamurile laminate au apărut dintr-o neatenție

Dacă aveți ghinionul să vi se spargă un geam de la mașină sau de la apartament, nu aveți de ce să vă temeţi de cioburile care se vor împrăștia, pentru că acum majoritatea geamurilor sunt laminate. Altfel spus, acestea au în componență o folie de plastic, care ține cioburile unite, în situația în care geamurile sau ferestrele se sparg. Chiar dacă în zilele noastre fenomenul a devenit un lucru banal, această idee a apărut accidental, în anul 1903, într-un laborator din Franța. Din neatenție, chimistul Edouard Benedictus a scăpat un recipient din sticlă. Spre uimirea sa, deși vasul a căpătat mai multe crăpături, cioburile nu s-au răspândit. Astfel, el a dedus că fenomenul se datora faptului că recipientul fusese acoperit înainte cu un strat de plastic...

John Walker, dar nu whiskey-ul, ci... chibriturile

Într-o zi de primăvară a anului 1927, farmacistul englez John Walker lucra la un amestec inflamabil care să poată fi pus la îndemâna oricui. Deja existau câteva amestecuri funcționale care se aprindeau prin explozie, dar nu exista un mod practic de transmitere a flăcării către o substanță care arde încet, precum lemnul. În timp ce pregătea o soluție, un băț subțire din lemn, care fusese înmuiat în acel lichid, a luat foc accidental, în urma frecării cu o anumită suprafață. Imediat, Walker a intrat în afaceri cu primele chibrituri cu fricțiune. O cutie cu 50 de bucăți costa un șiling. Cu fiecare cutie se vindea și o bucățică de șmirghel, pe care trebuia să freci capătul chibritului, pentru ca acesta să ia foc. Americanul și-a numit marfa „Congreves”, în onoarea unui alt inventator, Sir William Congreve.

Contaminarea cu mucegai, izvorul penicilinei

„Câteodată, găsești ceva la care nu te aștepți. Când m-am trezit pe 28 septembrie 1928, în mod cert nu plănuiam să revoluționez medicina descoperind primul antibiotic sau ucigaș de bacterii, dar presupun că asta am făcut”, a spus Sir Alexander Fleming, creatorul primului antibiotic, penicilina. În luna august a anului 1928, Fleming a plecat în concediu împreună cu familia, dar când s-a întors, pe 3 septembrie, a descoperit pe o masă din colțul laboratorului că una dintre culturile sale de stafilococi fusese contaminată cu mucegai, iar în jurul mucegaiului bacteriile muriseră. În schimb, stafilococii trăiau bine și frumos. Ulterior, Fleming a crescut mucegaiul și a descoperit că acesta produce o substanță care ucide un număr de bacterii dăunătoare. Mucegaiul făcea parte din genul Penicillum, astfel că a denumit substanța vindecătoare „Penicilină”.

De la ciulini la prinderea costumelor astronauților

Într-o zi a anului 1941, inginerul electrician elvețian George de Mestral se întorcea supărat de la vânătoare, frustrat de faptul că, în afară de vânat, „achiziționase” niște mărăcini, care se prinseseră de hainele lui și de blana câinelui său. Când a privit ciulinii la microscop, a observat că țepii erau, de fapt, niște cârlige care se prindeau de orice material cu fibre sub formă de bucle. După mai multe tentative de a desluși misterul, De Mestral a inventat nailonul, cu care a creat, ulterior, cârligele perfecte pentru orice gospodărie, la acea vreme. Elvețianul a lucrat foarte mult la ideea sa, până să ajungă la producția de masă. Abia în 1951 a depus cererea pentru patentă, care i-a fost acordată în 1955. Chiar și așa, ideea avea să prindă aripi mult mai târziu, când avea să fie aplicată de NASA, sub numele de „Velcro”, și a folosit pentru prinderea componentelor costumelor astronauților.

Cuptorul cu microunde și popcornul au apărut grație... unei ciocolate

Într-o zi a anului 1945, inginerul american Percy Spencer de la Raytheon (o companie americană din industria de apărare și, mai nou, din industria spațială) lucra de multe ore la un echipament radar. La un moment dat, a făcut o pauză pentru a-și savura ciocolata pe care o păstrase în buzunar. În acel moment, nu mică i-a fost surpriza când a descoperit că aceasta se topise complet în ambalaj, din pricina microundelor! Spencer a închis apoi un magnetron, componenta principală a cuptorului cu microunde de azi, într-o cutie metalică și a început să se joace cu alimentele. Primul experiment a fost încălzirea unor boabe de porumb și așa a fost inventat... popcornul! Și tot așa a descoperit că un ou încălzit la microunde explodează...

Zaharina, derivatul... cărbunelui

La sfârșitul secolului trecut, cărbunele era cea mai exploatată resursă fosilă. Nu este deloc de mirare că, într-un laborator al Universității „Johns Hopkins”, chimistul rus Constantin Fahlberg studia derivatele gudronului provenit din cărbuni. Într-o bună zi, în care a studiat o mulțime de reacții care implicau combinarea gudronului cu fosforul, cu amoniacul și cu alte substanțe fizice, ajuns acasă lihnit de foame, a uitat să-și spele mâinile. Imediat, a observat că mâinile sale murdare aveau un gust... dulce. Astfel, în anul 1879, Fahlberg descoperise, fără să știe, zaharina, un îndulcitor artificial, de 300-400 de ori mai dulce decât sucroza, dar fără pic de încărcătură energetică pentru organism.

„Impactul stăpânirii focului ar putea să atingă toate emblemele societății umane” (Michael Chazan)

Viagra, cea mai... deocheată eroare ştiinţifică

Foarte probabil, cea mai cunoscută eroare științifică urmată de efecte... fericite este cea care a condus la crearea medicamentului „Viagra”. Pastila albastră a fost descoperită din greșeală de oamenii de știință care lucrau în laboratoarele „Pflzer”. În prima fază, aceștia distilau sildenafilul (substanța activă din Viagra), deoarece acesta are capacitatea de a scădea tensiunea arterială, ceea ce îl făcea ideal pentru crearea unui medicament destinat problemelor cardiovasculare. Însă, după testele clinice, oamenii de știință au constatat că subiecții nu mai doreau să renunțe la pastile, tocmai pentru că acestea aveau un efect secundar dorit...

Călugării taoişti au transformat elixirul vieţii în... praf de puşcă

Poate că una dintre cele mai interesante descoperiri... întâmplătoare s-a petrecut în China secolului al IX-lea. Încercând să sintetizeze „elixirul vieții”, din azotat de potasiu, sulf, bălegar și miere uscată, călugării taoiști au inventat... praful de pușcă. În mod ironic, ei au reușit astfel să producă exact inversul unui elixir al vieții. Cunoscut și sub numele de „pulbere neagră”, acest compus are o istorie bogată. Se presupune că, încă din secolul al XIII-lea, chinezii au folosit bombe umplute cu praf de pușcă împotriva mongolilor. Numai că această afirmație vine în contradicție atât cu scrierile mongole, care susțineau că interziseseră chinezilor toate experimentele militare, cât și cu cercetările arheologice, în cadrul cărora nu s-au găsit urme de praf de pușcă din secolul respectiv. Alte izvoare istorice din secolul al XI-lea se găsesc în Siria, unde este amintită folosirea acestui amestec exploziv, combinat cu salpetru purificat. Până la descoperirea explozivilor de azi, praful de pușcă era singura materie de acest gen folosită în artilerie sau la alte arme de foc. După introducerea treptată a dinamitei, a nitroglicerinei și a altor compuși, praful de pușcă mai este folosit în zilele noastre doar la rachetele destinate focurilor de artificii.