de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna
În fiecare an, există un moment astrologic important. Este vorba despre hiatusul solar interior, o perioadă în care e necesar să vă întrebați dacă faceți ceea ce vă este menit în această viață pentru a fi împliniți. Cum puteți fructifica această zi cu totul specială, aflați de la astrologul Cristina Dobre (medalion).
La echinocțiul de primăvară, trebuie să fiți atenți la trăirile interioare
Cu siguranță, multă lume se va întreba de ce acest hiatus solar interior are loc la data de 27 august, ora 23:39? Explicația e următoarea. Potrivit tradițiilor mai multor popoare, începerea anului solar coincide cu echinocțiul de primăvară, care are loc la 20 martie, adică acel moment când ziua și noaptea sunt egale. Este o perioadă magică, extrem de benefică, când este bine să vă scuturați de tot ce este rău în jur, să vă opriți din agitația și alergătura zilnice și să începeți să fiți din ce în ce mai atenți la trăirile și gândurile pe care le aveți, pentru a reuși să vă găsiți atât armonia, cât și echilibrul interior. Din punct de vedere astrologic, în această zi Soarele iese din constelația zodiacală a Peștilor și intră în cea a Berbecului. Cu alte cuvinte, atunci are loc încheierea unui ciclu și începerea unui nou an zodiacal. Iar odată cu trezirea naturii la viață, omul trebuie să învețe să se bucure de energii proaspete și regenerante. În funcție de acest echinocțiu al primăverii, la 27 august 2019, la ora 23:39, are loc momentul de hiatus interior (3/7 din întregul an - de la un echinocțiu de primăvară la altul), un răstimp cu totul special, când veți reuși să vă depășiți condiția obișnuită, dar și blocajele, inerția și fricile.
Interveniți urgent când relațiile sunt în impas!
Pentru a înțelege ce este acest hiatus solar interior, trebuie să știți că orice proces, acțiune, relație, are trei etape distincte: etapa de creștere, de derulare și cea de finalizare. În relația de cuplu, de exemplu, există acea fază de îndrăgostire când totul este minunat și simțiți că sunteți susținuți de o forță invizibilă. Atunci se manifestă energia începutului, dar aceasta, din păcate, se poate sfârși, pentru că este finită. Când ajungeți în această situație (adică acel moment ocult de hiatus), este posibil să apară o întrerupere a relației sau chiar aceasta să se oprească definitiv. Atunci este absolut necesar să faceți tot ce vă stă în putință pentru a depăși momentul. Aceasta este explicația pentru care unele relații de cuplu țin doar câteva luni, în timp ce cuplurile care fac un efort duc relația la un nivel superior. Conform legii oculte a numărului 7, aceste momente de întrerupere apar la 3/7 (moment de hiatus interior) și la 7/7 dintr-un proces, acțiune, relație etc. De exemplu, dacă relația are un an, momentele ce necesită un efort su- plimentar încep înainte de ziua 156 (adică după cinci luni de relație) și înainte de împlinirea unui an. Același calcul este valabil pentru orice perioadă de timp.
Ce trebuie să faceți în această zi specială
În ziua de 27 august 2019, depinde de fiecare persoană în parte ce tip de stări, emoții, gânduri lasă să se manifeste, mai ales în jurul orei 23:00. E posibil să fiți cuprinși de lene, apatie, agitație mentală sau preocupări excesiv materiale, de aceea e foarte important să urmăriți, liniștiți, ce se întâmplă. În consecință, e indicat să încercați să vă retrageți în intervalul orar 22:39-00:39 într-o cameră sau într-un loc liniștit, unde să nu fiți distrași de agitația cotidiană. Pentru a vă accesa starea de pace, de eliminare a gândurilor rele, vă sunt de folos rugăciunea, meditația sau puteți citi diferite tratate spirituale, puteţi asculta o muzică de calitate. Ține de fiecare în parte să lase să treacă aceste șanse extraordinare de transformare sau să fructifice din plin influențele astrale ale momentului de hiatus anual interior din acest an.
Conjuncturile astrologice cele mai importante
Odată cu acest hiatus solar interior anual, au loc și câteva conjuncturi astrologice importante. Astfel, Piramida de Pământ dintre Soare aflat în zodia Fecioarei, care este în trigon cu Saturn, situat în zodia Capricornului, și Uranus aflat în zodia Taurului (cele trei planete sunt la distanțe egale una față de cealaltă) vă permite să depășiți problemele de natură financiară, profesională sau materială prin eliminarea frustrărilor și a nemulțumirilor interioare pe care le aveţi. Iar dacă sunteți atenți, veți găsi și idei eficiente de armonizare trupească, de hrănire și de îngrijire a acestuia prin metode sănătoase. De asemenea, A doua Piramidă de Pământ dintre Venus aflat în zodia Fecioarei, care este în trigon cu Saturn aflat în zodia Capricornului, și Uranus aflat în zodia Taurului vă ajută să vă armonizați planul material și financiar. Cu o singură condiție: să aveți o atitudine de iubire și considerație față de cei din jur. De asemenea, veți fi mai deschiși față de nou și veți accepta tot ce vă oferă viața, cu mare bucurie și, totodată, veți deveni mai răbdători și mai toleranți atât în relația de cuplu, cât și în cea profesională și veți învăța să vă gestionați mult mai bine timpul. Mai mult, Stellium-ul format de Mercur, Marte, Venus și Soare (planetele se află foarte aproape una de alta) va trezi în fiecare persoană bunul-simț, modestia, inteligența practică, umilința, coerența în vorbire, încrederea în sine, vitalitatea, puritatea. Totodată, Conjuncția din zodia Fecioarei a Soarelui împreună cu Marte și Venus aduce mult curaj, entuziasm, dorința de a acționa în sensul exprimării sentimentelor și al comunicării gândurilor și ideilor, însă există posibilitatea să iasă la suprafață anumite traume sau frici de natură afectivă.
Mai mult, Dubla conjuncție a Nodului lunar Sud cu Saturn și cu Pluto aflate în casa 8 conduce către o transformare profundă și elevarea perspectivei față de eros. Asta pentru că Saturnul retrograd conjunct cu Nodul lunar Sud obiectivează starea reală în care vă aflați în această perioadă și vă determină să vă întrebați dacă v-ați împlinit menirea spirituală, dacă vă mai complaceți în compromisuri și lene sau dacă mai aveți lucruri nerezolvate din trecut pe care trebuie să le duceți la bun sfârșit. Este o perioadă excelentă de eliberare a tendințelor gregare, a mimetismului social și de asumare a menirii spirituale pentru care ați venit în această viață. Nu în ultimul rând, momentul când Luna se află în constelația zodiacală a Racului reprezintă o șansă de eliminare a atașamentelor, a posesivității și de îndemn către introspecție și meditație, către detașare față de aspectele materiale și sociale, către trezirea nevoii de a-i hrăni și de a-i proteja pe cei din jur.