de Sorin Dumitrescu şi Adrian Barna
Jules Verne s-a născut la 8 februarie 1828, în Nantes, Franţa, şi a murit la 24 martie 1905, Amiens, Franţa. De-a lungul carierei sale a adunat nu mai puţin de 62 de romane şi 18 nuvele, toate extrem de apreciate. Primul său roman a fost publicat în 1863 şi se numeşte „Cinci săptămâni în balon”. Succesul a fost uriaş şi a dus la semnarea unui contract de 20 de ani pentru o serie de Călătorii extraordinare. Alte cărți faimoase ale scriitorului vizionar sunt: „20.000 de leghe sub mări” (1869), „Călătorie spre centrul Pământului” (1864), „De la Pământ la Lună” (1865), „Copiii căpitanului Grant” (1867), „În jurul Lunii” (1870), „Ocolul Pământului în 80 de zile” (1873), „Insula Misterioasă” (1874). Opera lui Jules Verne a fost tradusă în 148 de limbi, ocupând locul al doilea în rândul celor mai traduşi autori, după Agatha Christie. În romanele sale, a imaginat tehnologii pe care contemporanii săi le găseau remarcabile și, în unele cazuri, atât de ieșite din comun, încât niciun editor nu a vrut multă vreme să le publice. Dar tocmai acestea s-au dovedit a fi cele mai precise. Binecunoscuta publicație „National Geographic” a alcătuit o listă cu opt dintre tehnologiile prezise de Jules Verne și care s-au adeverit. Nu au fost puțini cei care, în special din zona ezoterismului, au considerat că Jules Verne este de fapt un spirit venit din viitor și reîncarnat în secolul al XIX-lea, tocmai pentru că avea misiunea să ofere prin scrierile sale calea spre marile descoperiri ce aveau să urmeze un secol mai târziu. Cu alte cuvinte, Jules Verne ar fi fost trimis pentru a ajuta omenirea să facă progrese remarcabile în tehnologii.
Submarinul electric
Câți dintre noi nu au citit cu nesaț romanul „20.000 de leghe sub mări”, în care apare vestitul căpitan Nemo la comanda ciudatului său mijloc de deplasare pe sub ape, care se numea Nautilus și care s-a dovedit a fi un submarin. Este incredibil cum a reușit Jules Verne să își imagineze deplasându-se la suprafața și la fundul apei submarinul electric, pentru că la vremea când el scria această carte oamenii începuseră să exploateze beneficiile electricității nu de foarte multă vreme. Este adevărat că înainte cu doi-trei ani înainte de a scrie despre Nautilus scriitorul a vizitat o expoziție a Marinei franceze, unde a văzut primul model de submarin conceput, numit Pionger, dar care era foarte rudimentar ca și creație în comparație cu ultramoderna ambarcațiune pe care avea să o prezinte în romanul său. Submarinul lui Jules Verne avea săli luxoase şi era alimentat cu energie electrică. În 1964 a fost construit acest submarin, Alvin, care, deşi mult mai mic, putând găzdui doar trei persoane, funcţionează pe un principiu similar, fiind alimentat cu baterii.
De la Pământ la Lună
În 1865, a scris „De la Pământ la Lună”. În acel roman, a făcut mai multe preziceri despre direcția de dezvoltare a tehnologiei spațiale. Unul dintre lucrurile pe marginea căruia Verne a speculat a fost dezvoltarea unor vehicule spațiale care să folosească lumina drept combustibil. În timpurile moderne, ideea a devenit cunoscută drept „pânze sau vele solare”, iar japonezii au început să lucreze la aceste dispozitive cu aproape un deceniu în urmă. La 21 mai 2010, în cadrul misiunii Ikaros, Japonia a lansat cu succes o velă de acest fel, pentru a cerceta planetele din apropierea noastră. Vela, cu o lăţime de 14 metri, funcţionează cu energie solară. Același roman descria și modulele lunare, lansate în anii noștri de NASA, rachete care puteau transporta pasageri de pe Pământ pe Lună, cam cu un secol înainte ca așa ceva să fie construit în realitate. Acestea funcționau ca niște „proiectile” care erau folosite pentru a transporta pasagerii pe Lună. Acestea erau ataşate la „tunuri uriaşe” care când erau trase ajutau „proiectilul” să învingă forţa gravitaţiei, scriitorul folosind de obicei descrieri destul de detaliate ale tehnologiei imaginate în cărţile sale. Capsulele spațiale de astăzi, în care stau membrii echipajului, sunt urmașele peste ani ale tehnologiei gândite la vremea lui de Jules Verne. În acest roman, racheta este monitorizată de la un telescop gigantic imaginar cu o lentilă cu diametrul de 5 metri, amplasat în Munții Stâncoși, similar cu dimensiunile și locația reală a marelui telescop radio de la Monte Palomar. În timpul călătoriei lui Jules Vernes, racheta face 40.000 km în 97 de ore. În realitate, Apollo XI a călătorit 38.500 km în 102 de ore. Tot ce și-a imaginat s-a întâmplat mulți ani mai târziu.
Elicopterul
Apariţia elicopterului a fost anticipată într-unul dintre romanele lui Jules Verne în 1886 - carte în care este imaginată o acţiune de salvare cu un elicopter. În anul 1862, scriitorul francez a devenit secretarul Societăţii de Aviaţie, care avea ca scop „încurajarea transportului aerian cu aparate mai grele ca aerul”, după cum enunţau fondatorii săi. Societatea a atras curând şi alţi membri din elita intelectuală franceză, printre care Alexandre Dumas şi George Sand, buni prieteni cu Jules Verne. Scriitorul a fost unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai unui proiect conceput de Felix Tournachon, un jurnalist şi fotograf pasionat de invenţii, cunoscut sub pseudonimul de Nadar, membru fondator al Societăţii de Aviaţie. Nadar a inventat helicopterul. Cel puţin pe hârtie. El şi-a imaginat practic un aparat care să zboare cu ajutorul unor aripi care se rotesc. Încântat de proiectul la care a colaborat, Jules Verne a scris despre Societatea de Aviaţie în cărţile sale, iar numele lui Nadar apare chiar în romanul „De la Pământ la Lună”, unde inventatorul amator este menţionat sub numele Ardan. Uriaşa maşinărie zburătoare imaginată de Jules Verne şi de prietenii săi a prins viaţă în romanul „Robur Cuceritorul” (1886), sub numele Albatros, ca invenţie a genialului Robur. Romanul a fost ilustrat de Leon Bennett, după instrucţiunile clare ale lui Jules Verne, astfel că azi putem vedea cum şi-a imaginat el această primă aeronavă.
Videoconferinţele
În articolul „În anul 2889”, Jules Verne descria „phonotelephote”, înaintaş al tehnologiilor de videoconferinţă, cum ar fi transmisiile directe folosite pentru a face legătura între membri din familii din sudul şi nordul Coreei, în 2005. „Phonotelephote permite transmisia de imagini prin oglinzi sensibile conectate la fire”, scria Verne.
Buletinele de ştiri și reclamele scrise pe cer
Într-un articol din 1889, intitulat „În anul 2889”, Jules Verne a descris o alternativă la ziare: „În loc să fie tipărite, Cronicile Pământului sunt spuse în fiecare dimineaţă abonaţilor, care, prin conversaţii interesante cu reporterii şi cercetători, află ştirile zilei”. Primul buletin tv de ştiri a fost transmis în 1920. În același articol apar pentru prima dată și reclamele scrise pe cer. „Toţi au observat aceste anunţuri uriaşe reflectate de nori, erau aşa de mari că puteau fi văzute de populaţia unor întregi oraşe sau chiar a unei ţări întregi”, scria Jules Verne.