de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Prima zi de școală este un moment important atât pentru copii, cât și pentru părinți și uneori poate fi copleșitoare și stresantă. Ce trebuie să facă părinții pentru ca cei mici să iubească școala, dar și cum să reacționeze aceștia când copilul nu se ridică la înălțimea cerințelor lor, aflați din interviul cu psiholog Raluca Zlatanov.

„Prima zi e întotdeauna o provocare psihologică”

- Dacă unii copii sunt entuziasmați la schimbările care vin în viața lor odată cu începerea școlii, alții devin anxioși. Cum trebuie pregătiți copiii pentru prima zi de școală?

- Este foarte important ce aude copilul în familie despre școală și cu ce o asociază. Din păcate, de multe ori în familie copiilor li se spune „așteaptă, o să vezi tu ce o să se întâmple, te duci tu la școală” și astfel copilul poate asocia instituția cu ceva greu de suportat. În acel moment, se creează o senzație de anxietate, de necunoscut cu care pleacă la drum. Ce e de făcut? Copilului trebuie să i se prezinte exclusiv aspectele pozitive, cum ar fi faptul că își va face noi prieteni, va învăța lucruri frumoase, va desena și va practica un sport, va putea merge împreună cu colegii lui în excursii și în tabere. Pentru ca cel mic să simtă părintele lângă el, mama îi poate oferi un obiect, fie că e vorba despre o fotografie cu cei doi, fie o eșarfă sau orice altceva, spunându-i că nu trebuie să se sperie, pentru că ea îi este mereu alături și îi despart doar câteva ore până se vor reîntâlni. Este foarte importantă hotărârea și puterea interioară a părintelui. Dacă părintele este calm, cald și ferm în același timp, el transmite siguranță copilului. De asemenea, este foarte important ca părintele să respecte ceea ce a spus. Pentru ca impactul emoțional al schimbărilor să fie cât mai redus, copilul trebuie implicat în toate activitățile care presupun pregătirea pentru școală, de la achiziționarea rechizitelor și a hainelor pentru școală la vizitarea în prealabil a instituției și, dacă este posibil, cunoașterea sălii de clasă și a învățătoarei. De asemenea, copilul trebuie învățat să se poarte frumos cu colegii și cu profesorii și să evite întotdeauna agresivitatea. Pentru că întotdeauna, prima zi de școală este o provocare psihologică.

- Una dintre problemele cel mai des invocate de copii ar fi „mă plictisesc” sau „nu înțeleg ce ne explică doamna”. Ce e de făcut în această situație?

- Oricare ar fi nemulțumirile copilului, părintele trebuie în primul rând să vorbească cu profesorul, pentru că educarea micuțului trebuie să fie un parteneriat între cei doi. Apoi, părintele trebuie să fie un fel de detectiv care strânge dovezi referitoare la plângerea copilului. Experții spun că cel mai adesea copiii se plâng de plictiseală la școală pentru că materialul nu este suficient de solicitant. Copiii care au deja cunoștințele respective se descriu ca fiind plictisiți și frustrați, spunând că școala pur și simplu îi înnebunește. Pe de altă parte, munca ar putea fi prea solicitantă pentru copii, determinându-i să ignore școala, pentru că se simt incompetenți. Nu în ultimul rând, pentru unii copii, o legătură personală cu profesorul este foarte importantă și, atunci când aceasta lipsește, se pot plânge de plictiseală.

„Dacă şcolarul primește repere despre cum funcționează societatea, va trece peste orice greutate”

- Ce pot face părinții cu copiii care trec de la școala primară la perioada de gimnaziu și spun că nu se adaptează noului mod de viață? Cum îi pot ajuta?

- Orice schimbare de ciclu gimnazial, liceal sau de facultate este o stare de readaptare la stimuli noi. Contează mult susținerea morală a părintelui, faptul că îi spune copilului că are încredere în el și că îl susține. Trăim într-o societate în care rolul de școlar se suprapune peste rolul personal. Sunt cazuri în care părintele ajunge să uite de copil și vede doar școlarul. Dacă părinții nu le dau siguranță și certitudini, ei devin firavi și vulnerabili.

- Cum îi pot ajuta părinții pe copii mai ales dacă de la școală primesc mesaje de tipul „nota contează”, „X este mai bun decât tine”, „taci și ascultă”?

- Este o chestiune de responsabilitate adultă să transmiți copilului tău, de-acasă, că nu tot ce aude sau i se cere pe canale instituționale îl și servește, ca individ. Copilul trebuie să știe că părintele îl iubește indiferent de rezultat, pentru că este copilul lui, dar trebuie să îi spună că are un foarte bun potențial. Pe de altă parte, trebuie observat care este cauza notei mici: materialul nu e pe placul lui, în zona abilităților sale, profesorul nu se face înțeles, alege să facă altceva în loc să învețe la acea materie. Cred că un copil care primește foarte limpede de acasă repere despre cum funcționează societatea și sistemele, și care este iubit necondiționat de rezultatele lui externe, va trece peste orice greutate. Ascultați-vă copilul! Aflați de ce are note proaste. Are o tulburare de învăţare? Nu e atent? E plictisit? Încercați să rezolvați problema care stă la baza acestora! Susţineţi-vă copilul în orice pasiune pe care o are, inclusiv în a-şi dezvolta perseverenţa de care are nevoie în a-şi urma orice chemare. Înțelegeți punctul de vedere al profesorului, astfel încât acesta să fie mai receptiv la spusele tale. Spuneți-i cât de mult îi apreciați eforturile şi că înţelegeți că are în grijă mulţi alţi copii. Transmiteți-i că micuțul dumneavoastră are dificultăţi şi în consecință e necesar să se conecteze cu acesta mai mult.

„Creaţi o legătură cu cel mic înainte să-l corectaţi“

- Ce părere aveţi despre folosirea pedepselor şi recompenselor drept metode educaţionale?

- Sunt foarte multe cercetări care arată că, atunci când copiii sunt pedepsiţi, anumite părţi ale creierului se închid, iar copiii învaţă mai puţin. Există, de asemenea, studii care scot în evidenţă faptul că atunci când copiii sunt recompensaţi pentru performanţe educaţionale, primesc mesajul clar că învăţatul este atât de neplăcut, încât singurul lucru pentru care merită să-l faci este pentru a obţine o recompensă. Acest lucru le distruge bucuria înnăscută de a învăţa. Când îi loviți, îi pedepsiți sau țipați la ei, copiii învață să răspundă agresiv. De altfel, tot studiile arată că, dacă îi pedepsiți pe cei mici, ei devin și mai neascultători. Copiii uită repede comportamentul „urât” pentru care au fost pedepsiți. Ceea ce învață este să mintă și să evite să fie prinși. Pedepsele vă îndepărtează de copiii dumneavoastră. Creați o legătură cu copilul înainte să-l corectați și păstrați-o și când îl educați, pentru a stimula dorința lui de a se comporta cât mai bine. Copiii nu sunt ascultători dacă nu se simt bine cu propria persoană sau nu simt o legătură cu părinții.