de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu

De cele mai multe ori, povestea unui bunic e un spectacol trist. Taia, adică Dumitru Comănescu, cel mai vârstnic cetățean al Bucureștiului, nu face însă parte din categoria celor care au în suflet un gol mare, adânc precum o gaură neagră și mereu dureroasă și își înghit lacrimile încercând să rămână demni în tentativele de a fi folositori cuiva, sau măcar de a le fi pe plac. Pentru că Taia e un om iubit. De familie, de prieteni și de orice persoană care a avut onoarea să-l cunoască.

Un pian vechi și mare

O vorbă veche spune că cine nu are bătrâni să-și cumpere! O alta spune că „pe bătrâni ca pe niște părinți să-i cinstești mereu”. Numai prin această dragoste, o persoană poate învăța să fie frate cu veșnicia, iar atunci când va călca pe tărâmul ei, să fie primit cu brațele deschise de bunicii care, de atâta dor, au decis să aștepte acolo, în eternitate. Când calci pragul casei lui Taia, ai senzația că intri într-o lume de undeva, de demult, unde doamnele din înalta societate îți cântă la pian, iar domnii fac plecăciuni. Un pian vechi și mare există și în locuința lui Dumitru Comănescu, la clapele căruia stă uneori Sânziana, fiica acestuia, încântându-și soțul și tatăl. Cu ani în urmă cânta mai mult, acum e prea ocupată să aibă grijă de „papa”. Cel care, permanent, i-a fost scut de apărare. Îmbrăcat lejer, când Taia, omul cu doi copii, trei nepoţi şi doi strănepoţi, își face apariția, ai senzația că te afli într-o poveste unde există doar oameni buni și blânzi, iluzie din care nu ai vrea să ieși atât de repede.

„Copilăria? Tare frumoasă!”

Sunt foarte curioasă să aflu de la cel mai vârstnic cetățean al Bucureștiului, născut la Proviţa de Jos, judeţul Prahova, la 8 noiembrie 1908, cum i-a fost copilăria, dar nu apuc să termin întrebarea că Taia îmi răspunde cu voce caldă: „Tare frumoasă!” Apoi ne amuzăm împreună de năzdrăvăniile făcute cu un veac în urmă: „Eram foarte iute, chiar grozav. Iar pe surori le băteam pentru că nu mă ascultau, mai ales pe Tori. Iar mama sosea cu șindrila, dar pe mine nu mă prindea niciodată. Ieșeam în pragul ușii și când venea mama din dreapta, eu fugeam în stânga, când venea în stânga, eu fugeam în dreapta”. Ulterior, aflu că Taia a fost cel mai mic dintre cei șase copii, trei băieți și trei fete, crescuți cu frica lui Dumnezeu și cu „orez cu lapte în care mă punea mama să amestec să nu se prindă, dar și mămăligă uriașă, ouă, lapte, pentru că aveam două vaci. Am avut și doi boi, dar Por era cel mai iute”. Rămâne și acum în amintirea lui Taia momentul în care a fost trimis cu căruța cu boi la Câmpina „să duc lemne. Dar mi-a fost rușine atunci să nu mă vadă copiii și puneam mâna la ochi să nu mă recunoască nimeni”.

Îndrăgostit de plante! „Am dat examen cu marele Ionescu Şişești”

Depănăm amintiri, iar eu ascult fascinată. Așa aflu că Dumitru Comănescu l-a avut profesor pe marele Gheorghe Țițeica, când a dat la „matematici”, dar, ulterior, a preferat să facă agronomia, pentru că a iubit enorm plantele. Și a ajuns să fie instruit chiar de fondatorul Institutului de Agronomie, Ionescu Şişești, cu care Taia se mândrește că „am dat examen cu el și am luat şi notă mare”, devenind inginer agronom fitopatolog. Unul dintre cei mai renumiți ai țării. A lucrat mulți ani la Târgoviște, unde trebuia să aibă grijă ca fructele ce creșteau pe niște plantații uriașe să ajungă la export, perfecte. Atât de mare i-a fost iubirea pentru meserie, încât la vârsta de 86 de ani, după 70 de ani de muncă, a dat examen pentru funcția de expert agricol și a ieșit al cincilea pe țară. Unul dintre cele mai grele momente ale vieții lui Dumitru Comănescu a fost când și-a pierdut soția, pe Uca, un medic de excepție. După 40 de ani de iubire a rămas singur și atunci a decis să se mute la copii, la București. Iar anul 1990, când s-a întâmplat tragedia, nu-l va uita niciodată, dovadă că nici nu vorbește despre acea perioadă.

„L-am salutat pe Regele Mihai”

Cât privește întâlnirea de la Sinaia cu Majestatea Sa, Regele Mihai, va rămâne mereu în sufletul lui Taia, ce își amintește mândru că „ne-am salutat”. Și tot de la Sinaia are amintiri de neuitat, când mergea la cazinou, „unde jucau cărți și femei, și bărbați”. Când s-a săvârșit Marea Unire, Dumitru Comănescu era în clasa a IV-a și nu a uitat nici acum minunatele versuri, pe care nu poate rezista să nu le cânte: „Pe-al nostru steag e scris unire / Unire-n cuget și-n simțiri”… Atât își mai amintește acum, dar bucuria imensă se vede în ochii săi. Dragostea mare pentru Dumnezeu a avut-o din copilărie, când „în fiecare duminică, dar și în zilele mari de sărbătoare, mă ducea tata la biserică”. Și îi plăcea mult coliva, pentru că era „a întâia”.

Face gimnastică zilnic şi nu ratează ştirile

Dacă cineva crede că cel mai vârstnic locuitor al Capitalei nu are nicio preocupare, s-a înșelat! Pentru că Taia e foarte activ. Programul său începe dimineață, în jurul orei 8:00, când se trezește, se îmbracă singur, apoi servește micul dejun, constând în suc de fructe, combinat cu legume, în general măr, morcov și sfeclă, la care se adaugă un ou fiert cu puțin mascarpone, muștar, sare și nelipsita cană cu lapte. Urmează puțină odihnă până spre ora 11:00, când începe gimnastica și lecturarea unei reviste sau a unui ziar. Prânzul, care îi este servit în jur de ora 13:00, nu mai e atât de consistent, Taia preferând să consume de regulă supă sau icre. În jurul orei 15:30-16:00, se răsfață cu sendviș cu nutella, iaurt și suc proaspăt, iar seara adoră să privească documentare cu animale și nelipsitele știri.

Am încheiat vizita la Taia cu o strângere de mână și o urare din partea lui, pe care n-am să o uit niciodată: „Să mergeți cu bine și Domnul să vă ocrotească!” Unele dintre cele mai frumoase cuvinte care mi s-au spus vreodată… Iubiți-vă bătrânii, chiar dacă ajutorul se va rezuma doar la o îmbrățișare. Atât veți dori să primiți înapoi când anii vor fi mai grei decât plumbul, iar singurătatea vă va răstigni pe crucea amărăciunii.

La 86 de ani a dat examen pentru funcția de expert agricol și a ieșit al cincilea pe țară

„Mama, o moldoveancă adevărată, a fost şefa casei“

Și cine altcineva ar putea povesti mai bine despre viaţa domnului Comănescu decât fiica acestuia? „Tata a fost dintotdeauna un om bun și blând, iar mama, o moldoveancă adevărată din Iași, șefa casei. Indiferent cât de multă treabă ar fi avut, sâmbăta și duminica, tata și mama au fost tot timpul cu noi. Plecam în mici excursii, de la Târgoviște până la mănăstire la Viforita sau la Mănăstirea Dealului, pe jos. Iar în concediu, în fiecare an, nu luam cu noi decât un singur geamantan, pentru doi copii și doi adulți, și fugeam la mare, unde stăteam o săptămână, pentru că părinții făceau ședințe de nămol. Interesant este faptul că în București, pentru că aveam bilet cu circuit, lăsam mereu un rucsac. Când ne întorceam de la mare, lăsam geamantanul, luam rucsacul și plecam mai departe, fie la Cheia, fie în Bucegi. Și uite așa am străbătut toți munții, doar cu piciorul. Iar când ajungeam la o cabană, mâncam ciorbiță de fasole și beam ceai”, mărturisește doamna Sânziana, vizibil emoționată. Care este sfatul pe care fiica celui mai vârstnic om din București nu-l va uita niciodată? „Că trebuie să fim oameni, să avem mare dragoste de plante și familia unită.”