de Andrei Dicu şi Adrian Barna
O serie de cercetători care activează în domeniul cercetării aero-spațiale au ajuns la o concluzie impresionantă. Se pare că, din punct de vedere fizic și psihologic, femeile au tot ce le trebuie pentru a întreprinde misiuni îndelungate în spațiul cosmic. Din acel moment, a apărut o întrebare, pe care mulți o consideră pertinentă: de ce să mai trimitem bărbați în spațiu? Nu avem de a face, câtuși de puțin, cu o fantezie. Există exemple celebre ale unor misiuni spațiale încheiate cu succes de femei, începând cu cel al sovieticei Valentina Tereșkova, astfel că ne găsim într-un moment care poate deveni unul de răscruce în istoria zborurilor spațiale.
Lămuriri de la NASA
Pentru orice discuție referitoare la cine este trimis în spațiu, este necesar să ne definim termenii așa cum au făcut-o specialiștii de la NASA. Într-un raport de cercetare intitulat „Impactul sexului și genului asupra adaptării în spațiu”, sexul a fost definit drept „clasificarea ca bărbat sau ca femeie, în conformitate cu genetica unui individ”. Genul a fost definit ca „autoreprezentarea ca bărbat sau femeie, pe baza interacțiunilor sociale”. Până acum, când a trimis persoane în spațiu, NASA le-a identificat sexul, fără referiri la autoreprezentarea genului și s-a ferit de chestiunea conexă a orientării sexuale, adică sexul (se- xele) pe care le consideră atrăgătoare.
Cosmonauții bărbați, de patru ori dezavantajați
Totul a pornit de la psihologi. În SUA s-a format un adevărat curent de opinie, bazat pe ipoteza unei expediții în cosmos de durată, în care bărbații ar avea mai puține șanse de reușită decât femeile. Așadar, dacă ne-am pregăti pentru o misiune spațială interplanetară foarte lungă, care ar putea presupune chiar popularea unei lumi îndepărtate, trimiterea unui echipaj de astronauți alcătuit doar din femei ar putea fi o alegere inteligentă. Înainte de a zâmbi, să ne amintim că, timp de decenii, NASA a recrutat și a folosit în majoritate echipaje masculine. Mai exact, în cei 58 de ani de când pământenii trimit oameni pe orbită, doar 11% dintre astronauți, mai exact 63, au fost femei. De altfel, Margaret Weitekamp, custode la Muzeul Național al Aerului și al Spațiului din SUA, crede că „o misiune exclusiv feminină trebuie să fie ceva ce NASA evită, pentru că pare o manevră de publicitate”. Totuși, se pare că în multe privințe femeile pot fi mai potrivite decât bărbații pentru călătoria în spațiu. Din acest punct de vedere, există cel puțin patru factori care merită luați în seamă. În primul rând, în general, femeile sunt mai mici. Apoi, ele suferă mai puțin din pricina unor efecte fizice problematice ale zborului spațial. De asemenea, femeile au unele trăsături de personalitate inerent mai potrivite pentru misiuni de lungă durată. Nu în ultimul rând, popularea unei lumi necesită reproducere și... deocamdată asta nu e posibil fără „femei biologice”, în timp ce... contribuțiile bărbaților pot fi uneori „înlocuite”, grație metodelor moderne de inseminare.
Un echipaj economicos
Avantajul greutății este esențial. Este pur și simplu logic să trimiți în spațiu oameni mai ușori, pentru că lansarea greutății în spațiu și manevrarea, când echipajul a ajuns deja acolo, necesită combusti- bil, care costă bani. „Unii dintre noi speculează de ani mulți că ar fi avantajos, din punctul de vedere al greutății totale a misiunii, să avem un echipaj exclusiv feminin sau poate cel puțin un echipaj cu indivizi mai mici”, spune Wayne Hale, fost manager al unor programe de navete spațiale și inginer la NASA. Trimiterea în spațiu a șase femei mai mici, pe perioade de luni sau ani, ar putea fi semnificativ mai puțin costisitoare decât trimiterea a șase tipi robuști, iar greutățile corporale scăzute reprezintă doar o mică parte. Restul diferenței vine din cantitatea de hrană, oxigen și alte resurse necesare pentru a ține în viață oameni mai mici. Pentru o deplasare de scurtă durată, diferența ar putea fi neglijabilă. Dar dacă ținta este Marte, contrastul între a trimite hrană pentru un bărbat masiv și pentru o femeie mignonă ar putea deveni substanțial, deoarece, în medie, bărbații necesită, zilnic, cu 15%-25% mai multe calorii decât femeile. Este o diferență pe care cercetătoarea Kate Greene a observat-o în 2013, în timp ce participa la simularea unei misiuni de patru luni într-un habitat marțian. O parte din sarcina lui Greene a fost să monitorizeze producția metabolică a colegilor ei și, în medie, femeile au consumat mai puțin de jumătate din caloriile omologilor lor bărbați, în ciuda unor niveluri de activitate similare. În plus, oamenii mai mici produc mai puține deșeuri (dacă ne gândim la dioxid de carbon și la alte excreții ale corpului), ceea ce se traduce în solicitări reduse asupra sistemelor de pe navă, concepute să le recicleze și să le elimine. Așadar, de ce să nu lansăm, pur și simplu, un echipaj de oameni mici, indiferent de sex, în spațiu? Deoarece corpurile umane răspund diferit la zborul spațial și cu toate că datele sunt relativ puține, se pare că organismul femeilor ar putea avea un ușor avantaj în tolerarea efectelor pe care le impune o asemenea experiență.
Scott Kelly: „S-ar putea să trimitem pe Marte un echipaj exclusiv feminin”
Deasupra scutului magnetic protector al Pământului, expunerea la radiații dăunătoare are loc mai rapid, cauzând un risc sporit de cancer și de alte probleme. De asemenea, se petrec lucruri bizare în microgravitație, unde nici celulele, nici corpurile întregi nu pot sesiza în ce direcție e „sus” sau „jos”. Fluidele se dislocă, răspunsurile imunitare scad, câteva gene își schimbă substanțial tiparele de expresie și, problematic, vederea se deteriorează, în mod enigmatic. Încă de la începuturile programului Mercury, NASA culege date medicale de la astronauții săi, studiindu-le răspunsurile fiziologice la zborul spațial. În anul 2014, agenția spațială a publicat un raport amplu, compilat din zeci de ani de date. „Abia recent am avut mai multe femei care au zburat în misiuni, prin urmare constatările privind disparitățile în funcție de sex sunt preliminare”, a precizat Virginia Wotring, de la Centrul pentru Medicină Spațială din Colegiul Baylor de Medicină. Bărbații par mai puțin afectați de răul de mișcare în spațiu, dar auzul li se diminuează mai repede. Femeile par să aibă o incidență mai ridicată de infecții urinare, dar aceasta este o problemă care nu e specifică doar zborului spațial. Bărbații tind să aibă probleme cu deteriorarea vederii, care la femei nu apar la fel de des sau atât de grav. Astronautul Scott Kelly, de la NASA, care a adunat 520 de zile petrecute în spațiu și are probleme cu ochii, ca dovadă, scria, pe jumătate în glumă, în biografia sa, că dacă oamenii de știință nu își pot da seama ce anume cauzează aceste probleme, „s-ar putea să fim nevoiți să trimitem un echipaj exclusiv feminin, pe Marte”. Așadar, ceea ce părea a fi un banc ar putea deveni realitate...
O problemă de comunicare
A trimite către Marte un echipaj compus exclusiv din femei nu este deloc o idee rea, dar există și alte considerații, dincolo de aspectul fizic. Stând închis într-o navă spațială înghesuită timp de luni sau chiar ani, cât de bine s-ar putea înțelege un echipaj format numai din femei? În puținele studii efectuate pentru identificarea factorilor în succesul sau în eșecul misiunilor de lungă durată, oamenii de știință au observat echipe care au trecut prin situații stresante similare pe Pământ, de exemplu călătorii de supraviețuire în deșert, expediții polare și iernări în Antarctica. Ei au observat că bărbații tind să exceleze în situațiile axate pe obiective pe termen mai scurt, în timp ce femeile sunt mai bune în circumstanțele de tip locuire pe termen mai lung. „Oamenii aflați în situații de tip locuire trebuie să fie mai sensibili din punct de vedere interpersonal. Trebuie să observi, să fii mai comunicativ. Femeile sunt predispuse pentru a avea multe dintre acele aptitudini de la bun început”, este de părere Sheryl Bishop, o psiholoagă de la Ramura Medicală a Universității Texas, specializată în studierea comportamentului de grup. Dar asta nu înseamnă că bărbații nu se pot înțelege bine în misiunile spațiale de lungă durată, doar că trăsăturile cruciale pentru succes în acele misiuni sunt asociate mai des cu femeile.
Cum se vor naște „astro-bebelușii?”
În fine, ajungem la problema cea mai puțin imediată, dar, în același, timp, cea mai... provocatoare: popularea unei planete îndepărtate! Teoretic, am putea trimite în spațiu un echipaj alcătuit din trei femei și trei bărbați, să le spunem să se distreze și să „facă” alți oameni. Dar cercetătorii s-au întrebat, mai în glumă, mai în serios, de ce să trimitem bărbați, când am putea trimite doar contribuțiile lor la următoarea generație, colectate și crioprezervate, în fiole? Trimiterea unui echipaj exclusiv feminin și a unei bănci de spermă permite unui program spațial să economisească și să crească, în același timp, diversitatea genetică a fondului parental. Așadar, să recapitulăm. În ceea ce privește valoarea pe kilogram, toleranța față de efectele fi- zice, aptitudinile psiho-sociale și capacitatea de a da naștere la „astro-bebeluși”, femeile par potrivite pentru călătorii spațiale îndelungate. Cu toate astea, e departe de a ne imagina că nu mai există motive pentru a trimite bărbați în misiunile spațiale. Datele privind dinamica grupurilor sugerează că în eforturile de echipă, grupurile mixte au, în general, cel mai mult succes. Să luăm un exemplu, dintr-o altă zonă. Timp de 192 de ani, toți judecătorii Curții Supreme a Statelor Unite au fost bărbați. Întrebată când vor fi suficiente femei la Curte, judecătoarea Ruth Bader Ginsburg a șocat asistența cu răspunsul ei: „Când vor fi nouă!”. Adică, nici mai mult, nici mai puțin ca toate posturile să fie ocupate de doamne... Până acum, nu a existat niciodată un echipaj spațial exclusiv feminin, ci am avut timp de decenii echipaje strict masculine. Toată lumea se întreabă când vor fi suficiente doamne într-o navă spațială. Probabil, abia atunci când toți cei calificați vor avea șanse egale să prindă un loc.
Sally Ride, prima americancă în cosmos
În 1959, Geraldine Cobb a trecut testele programului Mercury, creat pentru pregătirea astronauților, dar nu a fost trimisă pe orbită. Cu toate acestea, Valentina Tereșkova nu este, nici pe departe, singura femeie care a făcut cunoștință cu emoțiile și cu rigorile unui zbor în spațiul cosmic. Există o mulțime de alte exemple și vi le prezentăm pe cele reprezentative. Sally Ride, astronaută la NASA, a devenit prima femeie americană care a ajuns în spațiu, când a zburat cu naveta spațială Challenger. Expediția s-a petrecut în perioada 18-24 iunie 1983. Până atunci, cu toate că trecuseră cu succes examenele de selecție la începutul anilor ’60, multe alte femei americane nu au fost lăsate să ajungă în spațiu, pentru că nu absolviseră antrenamentul pentru piloți militari, accesibil doar bărbaților. Apoi, la 25 iulie 1984, cosmonauta sovietică Svetlana Savițkaya a fost prima femeie care a făcut o ieșire în spațiu, îndeplinind sarcini în afara stației spațiale Saliut 7, timp de trei ore și jumătate. În același an, Anna Fisher a devenit prima femeie care a preluat un satelit către un satelit defect, pe care l-a reparat. Kathy Thornton a devenit a doua femeie cosmonaut din SUA care a ajuns în cosmos, în luna mai a anului 1992. În februarie 1995, Eileen Collins a devenit prima femeie care a pilotat o navă spațială. În fine, Peggy Whitson a devenit prima doamnă comandant al Stației Spațiale Internaționale, într-o expediție care a avut loc la 10 octombrie 2008 și a condus un nou echipaj SSI în anul 2017.
Valentina Tereşkova, „Cenuşăreasa sovietică“
Cosmonauta sovietică Valentina Tereșkova a fost prima femeie care a navigat în spațiul cosmic, la 16 iunie 1963. Ea a petrecut în jur de 70 de ore pe nava Vostok 6, efectuând 48 de orbite circumterestre. Născută la 6 martie 1937, în regiunea Iaroslavl, Tereșkova a fost parașutistă și a făcut primul salt în 1959, când avea 22 de ani. În 1963, a fost aleasă pentru zborul cosmic dintr-un grup de cinci femei și a fost numită „Cenușăreasa sovietică”, datorită faptului că, deși a fost născută într-o familie modestă și a lucrat într-o fabrică de textile, a reușit să devină eroină națională. Când Tereșkova a decolat de pe cosmodromul Baikonur, din Kazahstan, un alt vehicul spațial sovietic, Vostok 5, pilotat de cosmonautul Valeri Bykovski, se afla pe orbită. Cei doi astronauți au comunicat între ei, iar Valentina a putut chiar să-i cânte lui Bykovski. Interesant este că ecoul succe- sului Valentinei nu a fost răsunător în perioada imediat următoare, din pricina oficialilor ruși, care au stabilit că au nevoie de un timp îndelungat pentru a putea reuși să facă public un record de asemenea anvergură. URSS a făcut apel la familia ei, pentru păstrarea secretului, înainte de a-l expune public întregii lumi. Deși misiunea Valentinei Tereșkova a reprezentat un succes, sovieticii au ascuns, în continuare, problemele cauzate de erorile tehnice, care au făcut ca nava să se depărteze foarte mult de Terra. Ulterior, însă, ea a devenit un atu pentru propaganda sovietică. După cele trei zile și 48 de rotații efectuate în jurul Pământului, vehiculul spațial a intrat în atmosferă și, după ce a pierdut comunicațiile cu baza aflată la sol, Tereșkova s-a catapultat din capsula sa, deasupra Munților Altai din Siberia. Cosmonauta a fost ușor rănită și a fost găsită la câteva zeci de kilometri de locul stabilit, după cinci ore de la aterizare. La numai câteva luni de la finalizarea misiunii, Valentina Tereșkova s-a căsătorit cu astronautul Adrian Nicolaiev, iar în anul 1964, a dat naștere unei fetițe, Elena. Aceasta a devenit, astfel, primul copil al unui cuplu de cosmonauți. Tereșkova a rămas, până în zilele noastre, singura femeie care a efectuat un zbor spațial, fără coechipier.