de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu
Aurul și metalele prețioase din Munții Apuseni au făcut deliciul multor subiecte de presă. Există, însă, un zăcământ incomparabil mai valoros și „mai” strategic decât aurul sau cuprul. Uraniul, un metal extrem de prețios, mai ales în producerea bombelor atomice, ne-a stat în palmă, până când, ca de obicei, au venit alții să se hrănească din valorile noastre.
La început a fost Hitler…
Primul care a scris despre acest subiect a fost Ioan Costea, un moț care, inginer silvic fiind, a lucrat în pădurile și în pășunile a șase comune (Horea, Albac, Scărișoara, Beliș, Vadu Moților și Gârda), unde, printre altele, a scormonit rămășițele rezistenței anticomuniste a legionarilor și a partizanilor care au luptat împotriva noii orânduiri. Tot căutând prin munți după informații care să arate că rușii au început exploatarea uraniului românesc imediat după 23 august 1944, oricum măcar înainte de 1949, când a fost detonată prima bombă nucleară sovietică, nu mică i-a fost mirarea să descopere că, de fapt, Hitler a fost primul care a început exploatarea uraniului, în Munții Apuseni. S-a documentat și a ajuns la concluzia că americanii, dar mai ales sovieticii au jefuit uraniul românesc, pentru a crea bombe atomice. Prima sa sursă a fost cartea generalului german Reiner Karlsch, „Bomba lui Hitler”, care conține o sumedenie de indicii potrivit cărora naziștii ar fi avut la dispoziție arme nucleare. De altfel, le-au și experimentat oficial în două rânduri, în octombrie 1944 și în 3 martie 1945, iar în perioada 14 aprilie - 8 mai 1945 au fost omorâți pe Oder aproape 300.000 de soldați sovietici, astfel că istoricii susțin că acolo a fost folosită o bombă nucleară. Există, de asemenea, opinii tot mai documentate care susțin că „Little Boy”, bomba lansată la Hiroshima, ar fi fost de fabricație integral germană. Iar dacă naziștii ar fi deținut arma nucleară, ar fi trebuit să existe exploatări germane pentru uraniu. Și aceste exploatări au fost taman în Munții Apuseni, mai exact în Biharia, la Ștei-Băița. Se pare că zăcămintele de uraniu de aici au fost descoperite de aviatorii nemți care, prin 1938-1939, survolând perimetrul, au observat o scădere de presiune și o developare bizară a filmelor, fapt care i-a determinat pe germani să facă o cercetare geologică a zonei, cu aparatură modernă, astfel că au instalat 40 de sonde în acea arie.
„Un praf de pușcă mai scump ca aurul”
Mulți dintre localnici povesteau că au luat parte la aceste măsurători, de la care s-au obținut informații că aparatura și hărțile erau nemțești și că, odată ajunși în zona Biharia, toate aparatele s-au ars din pricina concentrației mari de uraniu. Ce exploatau nemții? După mărturia unui sătean, „un fel de praf de pușcă, probabil mai scump ca aurul, iar o mână cu praf de pușcă de Băița făcea cât patru mâini cu aur”. Uraniul care a fost obținut din acele exploatări a fost ambalat în caserole de plumb, pentru a preveni iradierea, care au fost transportate la Brad. Acolo erau preluate de serviciul SS și expediate la laboratoarele din Germania. Pentru a înlesni transportul la scară industrială, nemții au construit tronsoane noi ale drumului Avram Iancu-Bulzești-Baia de Criș și au finalizat o parte a căii ferate Brad-Deva, o megastructură dotată cu viaducte și cu tunele impecabile. După invazia sovietică, lucrurile s-au schimbat. În august 1949, când a fost detonată, oficial, prima bombă atomică rusească, întreprinderea Sovrom, sovieto-română, Rom-Kuartit a început exploatarea uraniului. Potrivit istoricului Dan Silviu Boerescu, spionajul și prospecțiunile rușilor au început înainte de 23 august 1944 și au fost urmate de exploatările din zona Băița-Arieșeni, Vidra și probabil din Valea Ierii, iar cel puțin o parte din uraniul provenit din Munții Apuseni a fost folosit la fabricarea primei bombe atomice sovietice.
Deținuți politici și cobai de la sate
În general, muncitorii români care lucrau în acest domeniu erau prizonieri politici și nu beneficiau de nicio măsură de protecție, atunci când manevrau materialele radioactive. 18.000 de tone de uraniu au fost furnizate, în acest regim de muncă, Uniunii Sovietice... Mulți oameni mureau din pricina iradierii. În locul lor erau aduși localnici, pentru a scoate uraniul din mine și care nu cunoșteau pericolul la care se expuneau. Principalele exploatări erau la Băița și la Ștei, în județul Bihor, zone care și în prezent suferă de pe urma reziduurilor radioactive. Din punct de vedere economic, România a avut enorm de suferit din pricina acestor exploatări și a acestor societăți. Prețurile mărfurilor erau stabilite la nivelul anului 1938, iar 85% dintre exporturile noastre se îndreptau către URSS. În același timp, noi importam la preț întreg...
Tovarășa Ana declamă, Ceaușescu plătește...
După moartea lui Stalin, conducerea Partidului Muncitoresc Român a încercat să pună capăt acestei practici de violare a economiei țării. Dar trebuie spus că sovieticii au refuzat, continuu, asistența tehnică, pe teritoriul nostru, a unei uzine proprii de preparare a minereului respectiv. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a supărat foc pentru că „rușii nu ne-au dat nouă utilaje pentru extragerea uraniului. Dacă luăm în considerare și produsele care rezultă din uraniu, ne-ar ajunge pentru 1.000 de ani!”. Mai târziu, „Tovarășa” Ana Pauker a ținut o cuvântare în care a afirmat: „Inițiativa comuniștilor români a fost aprobată de tovarășul Hruşciov, iar 12 dintre cele mai importante Sovromuri au fost preluate de statul român, urmând să plătim în schimb suma de 9 milioane de dolari”. Nu s-a vorbit nimic despre uraniu. În schimb, evaluarea românească a capitalului sovietic investit în acest domeniu s-a ridicat la apro- ximativ 3 miliarde de lei și după discuții îndelungate, în perioada lui Nicolae Ceaușescu, s-a stabilit undeva la 5 miliarde. Bună strategie...
Sudoplatov şi „alba-neagra“
Pavel Sudoplatov, unul dintre adjuncții lui Beria (fost lider comunist care a intrat în conflict cu Stalin și a fost asasinat) și un fel de Himmler al rușilor, a scris în cartea sa, „Misiuni speciale”, că liderul sovietic era la fel de ahtiat ca și Hitler în privința construirii bombei atomice. KGB-ul a aflat despre exploatarea uraniului din Țara Moților de la comuniștii evrei care prestaseră muncă silnică, sub supravegherea trupelor germane aflate în România. Sudoplatov vorbește despre munții noștri, dar și despre exploatările care au avut loc la Bukovo, în Bulgaria. Se pare că după ce Germania a pierdut războiul, echipele de misiuni speciale rusești și americane, antrenate în tot ceea ce înseamnă uraniu și intitulate ALSOS, au găsit la naziști cantități uriașe de „combustibil”, care era deja apt pentru utilizare. Așa se explică și faptul că SUA au reușit să lanseze primele bombe atomice, la Hiroshima și la Nagasaky. Uraniul românesc a fost, însă, un fel de „alba-neagra” între ruși și americani. Pentru a intra în posesia despăgubirilor de război datorate de România Uniunii Sovietice, s-a semnat, la 8 mai 1945, un acord economic între cele două state, prin care se înființau companiile mixte cu participare română și sovietică, numite „Sovromuri”. Rezultatele acestei „colaborări” aveau să fie împărțite între cele două țări, urmând ca România să-și revină, din punct de vedere economic, și să plătească datoria de război de 300 de milioane de dolari. Se pare însă că sovieticii au folosit drept capital utilaje capturate de la germani și că, după mulți ani, statul român a trebuit să le răscumpere pe sume exagerate.