Main menu

header

750 27 1de Sorin Dumitrescu şi Adrian Barna

Pepsi Cola şi Coca-Cola sunt de departe cele mai vândute băuturi răcoritoare carbogazoase în întreaga lume. Cifra de afaceri a fiecăreia dintre cele două companii este una ameţitoare şi din foarte multe puncte de vedere se poate spune că ambele pot intra la fel de bine în categoria produselor care dau o uriaşă dependenţă consumatorului, care pe măsură ce bea îşi doreşte imediat o altă sticlă.

Fondatorul Coca-Cola era dependent de morfină

750 27 2Companiile Coca-Cola și PepsiCo se află într-o concurență acerbă dintotdeauna și probabil că niciuna dintre ele nu va reuși să cucerească pe de-a întregul piața mondială. Cel mai intens moment al luptei pentru dominație dintre Coca-Cola și PepsiCo au fost „Războaiele Cola”, din anii ’80. Coca-Cola a apărut în 1886, când John Pemberton, un farmacist din Atlanta, a inventat băutura și a început să o vândă comercianților de sucuri. Șase ani mai târziu, omul de afaceri Asa Griggs Candler a fondat compania Coca-Cola, după ce a intrat în posesia rețetei. Dacă John Pemberton nu ar fi luat parte la Războiul Civil American, nu ar fi devenit dependent de morfină, iar noi nu am ști astăzi ce înseamnă Coca-Cola. După ce a fost rănit în Bătălia de la Columbus, a început să ia morfină pentru a-și calma durerile și a devenit, în scurt timp, dependent. Invenția Coca-Cola se datorează eforturilor lui John Pemberton de a scăpa de această dependență de morfină. Dorind să scape de dependență, John Pemberton a început să facă experiențe cu coca, planta din care s-a obținut cocaina mai târziu. Pemberton a încer- cat diferite combinații cu mai multe ingrediente. În cele din urmă, a amestecat extractul de coca cu nuci kola, creând astfel siropul pentru Coca-Cola. Când a gustat din noua sa rețetă, Pemberton a fost convins că va avea mare succes. El a umplut un borcan cu sirop și l-a dus la farmacia din apropiere pentru a oferi niște mostre. Clienții au fost de acord că siropul era excelent. Pemberton a amestecat siropul cu apă carbogazoasă. Apoi a lucrat împreună cu Willis Venable, un proprietar de farmacie, pentru a perfecționa și a testa rețeta Coca-Cola. La început, amestecul a fost scos pe piață drept „tonic pentru creier”, cu valoare medicinală. Apoi, când a ajuns pe piață la prețul de 5 cenți paharul, amestecul a fost vândut pur și simplu ca băutură răcoritoare. Un pionier în domeniul marketingului și publicității, Frank Mason Robinson, a inventat aliterația Coca-Cola, un nume care combină principalele două ingrediente ale produsului. Astfel a fost înființată compania Coca-Cola.

Tot un farmacist a creat Pepsi Cola

750 27 3În 1893, în Carolina de Nord, un alt farmacist, pe nume Caleb Bradham, a inventat propria sa băutură dulce. În 1898, văzând succesul de care se bucura Coca-Cola, Bradham a schimbat numele băuturii sale din „Băutura lui Brad” în „Pepsi-Cola”. Trei ani mai târziu, a fondat compania Pepsi-Cola. În următoarele câteva decenii, Coca-Cola a fost băutura mai populară. Începând cu 1931, celebrele sale reclame cu Moș Crăciun au promovat Coca-Cola drept o băutură de care te puteai bucura întregul an. Între timp, compania Pepsi-Cola a întâmpinat dificultăți financiare și a trecut prin mai multe reorganizări (în 1965, a fuzionat cu Frito Lay Inc. și a devenit PepsiCo Inc. Însă, în 1975, Pepsi a demarat o campanie de marketing care a pus în dificultate Coca-Cola: „Provocarea Pepsi”. „Provocarea Pepsi” era un test simplu: oamenilor li se dădea să guste pe nevăzute câte un pahar cu Coca-Cola și unul cu Pepsi. Rezultatul? După gust, cei mai mulți oameni preferau Pepsi. „Provocarea Pepsi nu a fost doar o strategie de marketing, era un adevăr. Studiile făcute ulterior de Coca-Cola au confirmat concluzia «Provocării Pepsi»: dacă era vorba strict despre gust, consumatorii preferau Pepsi, care avea un gust mai dulce și o consistență mai siropoasă”, a afirmat David Greising, autor al cărții „Aș vrea ca lumea să cumpere o Cola”.

„Provocarea Pepsi” a fost la un pas să distrugă rivalul

Coca-Cola încă se vindea mai bine ca Pepsi, însă segmentul său de piață era în descreștere, iar cel al Pepsi, în creștere. „Succesul Provocării Pepsi a însemnat o slăbire a mărcii Coca-Cola. Testul a arătat că oamenilor le plăcea mult această băutură, dar nu o consumau neapărat”, a spus Greising. Ca reacție, Coca-Cola a făcut niște schimbări. În 1982, a scos pe piață prima băutură care avea în denumire termenul „Coke”: „Diet Coke”. Anul următor, compania a lansat versiuni fără cafeină ale Coke și Diet Coke. Directorul general al companiei, Roberto Goizueta, a decis ca la prepararea băuturii să se folosească sirop de porumb în loc de zahăr, pentru a reduce costurile de producție. Trecerea la sirop de porumb a determinat schimbări și mai mari ale rețetei originale a Coca-Cola. La 23 aprilie 1985, Coca-Cola a anunțat că schimbă formula secretă a principalei sale băuturi. „New Coke” urma să aibă un gust mai bun, mai asemănător cu cel al lui Pepsi, pe care consumatorii îl preferaseră în cadrul degustărilor. Însă, în loc să fie încântați, oamenii s-au revoltat că nu mai puteau să cumpere băutura originală.

„New Coke”, marea greşeală

Iar Pepsi a profitat din plin de această stare de spirit. Într-o reclamă la Pepsi, o fetiță nemulțumită de „New Coke” atacă integritatea companiei rivale, care își păcălise consumatorii schimbând gustul băuturii. Pe fundal, o voce declară că Pepsi este „alegerea noii generații”. Însă fanii vechi ai Coca-Cola nu au abandonat băutura în favoarea Pepsi, precum fetița din reclamă. În schimb, s-au organizat. Organizații precum „Vechii Băutori de Cola din America” au apărut în întreaga țară. Oamenii cereau companiei să revină la rețeta originală. La 11 iulie 1985 - la mai puțin de trei luni după ce Coca-Cola a acceptat schimbarea rețetei - compania a anunțat că va reveni la vechea formulă, sub conceptul „Coca-Cola Clasică”. Între timp, compania a continuat să vândă și „New Coke”. În ciuda reacției publice negative, unii decidenți din cadrul companiei încă erau convinși că „New Coke” avea să întreacă în cele din urmă Coca-Cola Clasică, la care compania ar fi putut apoi să renunțe. Acest lucru nu s-a întâmplat, fiindcă imaginea „New Coke” era pur și simplu negativă. Toate încercările de promovare au eșuat. De aceea, în 1992, compania a rebotezat băutura „Coke II”. Însă vânzările au fost reduse, iar producția a fost oprită în 2002.

Un scandal fără sfârşit

Până la urmă, scandalul „New Coke” a fost un succes financiar pentru Coca-Cola. „Dintr-odată, oamenii voiau să guste băutura originală din nou”, a precizat Greising. Coca-Cola a continuat să depășească vânzările anuale ale Pepsi. În 2010, pentru prima oară, atât Coca-Cola, cât și Diet Coke au depășit vânzările Pepsi. Asta i-a determinat pe jurnaliștii de la „Wall Street Journal” să titreze că învingătorul „Războaielor Cola” era Diet Coke. Totuși, se poate afirma că războiul dintre cele două mărci nu a luat sfârșit niciodată. Este adevărat că punctul culminant al confruntării a fost atins în anii ’80, însă Războaiele Cola continuă și astăzi. În 2019, Coca-Cola a anunțat că va reintroduce pe piață „New Coke” pentru o perioadă limitată de timp.