de Andrei Dicu şi Daniel Alexandrescu
Paradoxal, în timp ce China se laudă cu lupta pentru supremaţie în materie de creştere economică la nivel planetar, o mare zonă piscicolă a teritoriului său este în pericol. Marea Chinei de Sud trage să moară, iar marlinul şi alţi peşti de valoare, precum tonul, sunt tot mai greu de găsit. Prăbuşirea uneia dintre cele mai mari zone piscicole din lume pune în pericol mijloacele de trai şi securitatea alimentară a milioane de oameni.
Șapte ţări cu revendicări concurente
În urmă cu opt ani, China a luat o poziţie categorică, interzicând accesul vapoarelor din alte ţări şi construind instalaţii militare pe unele insule disputate, precum Palawan, de unde plecau zilnic în larg aproximativ 320.000 de pescari. După ce navele chineze au atacat cu tunuri cu apă o mulţime de pescadoare aflate sub alte pavilioane, pescarii au început să fie intimidaţi. Totul a fost rezultatul tensiunilor în creştere din regiune, care au declanşat o competiţie crâncenă pentru resurse naturale. Întinsă pe o suprafaţă de 3,6 milioane de kilometri pătraţi, Marea Chinei de Sud are o importanţă economică, militară şi ecologică excepțională. Un comerţ internaţional în valoare de aproximativ 5,3 miliarde de dolari se desfăşoară anual în apele sale. Arealul are o biodiversitate mai mare decât aproape oricare alt ecosistem marin de pe planetă, iar peştii săi asigură hrană şi locuri de muncă pentru milioane de oameni din zece ţări şi teritorii înconjurătoare. Şapte dintre acestea, Brunei, China, Indonezia, Malaysia, Filipine, Taiwan şi Vietnam, au revendicări concurente. Dacă ar izbucni un conflict militar, acesta ar implica două puteri mondiale, China şi SUA, un vechi aliat al Filipinelor. Există însă şi altă ameninţare gravă: pescuitul excesiv. Marea Chinei de Sud este una dintre cele mai importante zone piscicole din lume, dă de lucru la peste 3,7 milioane de oameni şi generează miliarde de dolari anual. Dar, după decenii de pescuit la liber, stocurile se micşorează, ameninţând securitatea alimentară şi creşterea economică a ţărilor în dezvoltare rapidă care se bazează pe ele.
Refuz „made in China”
China revendică aproape întreaga zonă. A demarcat un perimetru vast despre care spune că îi aparţine de sute de ani, dar care, conform legilor internaţionale, include apele altor ţări. Toate celelalte state implicate în dispută, inclusiv Filipine, îşi bazează revendicările pe Convenţia Naţiunilor Unite Asupra Dreptului Mării, pactul internaţional care defineşte zonele maritime şi care a intrat în vigoare în 1994. În 2013, Filipine a formulat o acţiune împotriva Chinei, în faţa unui tribunal de la Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga, pentru rezolvarea disputelor internaţionale, la care ţara Marelui Zid a refuzat să participe. La 12 iulie 2016, tribunalul a deliberat în favoarea Filipinelor cu privire la aproape toate revendicările, declarând că statul chinez a pierdut posibilitatea oricăror drepturi istorice atunci când a ratificat convenţia ONU, în 1996. China a promis să... ignore decizia tribunalului.
„Zestrea” de peşte a scăzut de zece ori faţă de acum șase decenii
Conflictul sporeşte concurenţa între pescari, iar lupta pentru peşte aţâţă polemica. Astăzi, în unele zone, există de zece ori mai puţin peşte decât acum șase decenii. John McManus, ecolog marin la Universitatea din Miami, care studiază recifele din regiune, a declarat pentru Discovery Channel: „Ceea ce vedem ar putea fi unul dintre cele mai grave colapsuri ale unor zone piscicole din lume. Vorbim despre mii de specii care vor suferi un colaps şi s-ar putea să o facă relativ rapid, una după alta”. Când apele de coastă s-au micşorat, mulţi pescari s-au aventurat dincolo de limitele naţionale, în zonele disputate, pentru a-şi câştiga existenţa. Între timp, China şi-a reconfirmat pretenţiile, susţinându-şi cu agresivitate pescarii. A întărit paza de coastă, a militarizat flotele de pescuit şi a consolidat subvenţiile pentru combustibil şi bărci. Există chiar şi un ajutor financiar pentru ca pescarii chinezi să lucreze în apele din jurul disputatelor insule Spratly, la aproximativ 900 de kilometri sud de cel mai sudic punct al Chinei, un port de pe Insula Hainan. Gregory Poling, de la Centrul pentru Studii Strategice Internaţionale din Washington, este de părere că „singurul motiv pentru care micii pescari chinezi ies în Insulele Spratly este că sunt plătiţi pentru asta. Mutarea agresivă a chinezilor a accelerat epuizarea stocurilor de peşte”.
Luni de „război rece”
Analiştii susţin că, pe durata conflictului, în Marea Chinei de Sud pescuitul va fi aproape imposibil de reglementat. Gregory Poling crede că „nu este clar ce legislaţie naţională aplici când ai şapte seturi de legi privind pescuitul care se suprapun. Statele au un interes întemeiat în încălcarea deliberată a acestor legi, pentru că respectarea legii unei alte ţări privind pescuitul înseamnă acceptarea jurisdicţiei acelui stat asupra regiunii”. De altfel, când o ţară încearcă să-şi protejeze locurile de pescuit izbucnesc tensiunile. În 2012, o navă de război a Marinei filipineze a încercat să aresteze pescari chinezi la Scarborough Shoal, la 222 de kilometri de coasta filipineză, sub bănuiala de pescuit ilegal şi de braconaj de corali mari, scoici gigant şi rechini. O navă a pazei de coastă chineze a intervenit pentru a împiedica arestările, forţând o confruntare. După două luni şi jumătate, ambele părţi au căzut de acord să se retragă, dar după plecarea navei filipineze vasul chinez a rămas şi a preluat definitiv controlul bancului.
Cianura şi bombele artizanale distrug fauna marină
Din pricina pescuitului excesiv, pescarii s-au trezit cu capturi şi cu peşti tot mai mici, declanşând un ciclu periculos. Mulţi filipinezi au recurs la metode de pescuit ilegale şi riscante, cu bombe artizanale şi cu cianură, folosind otrava pentru a încetini şi a năuci peştii, pentru a-i face mai uşor de prins. Ambele practici ucid coralii şi alţi peşti, provocând pagube colaterale care împing marea într-o criză a pescuitului excesiv. Şi astfel peştii, principala resursă a Mării Chinei de Sud, dispar, în timp ce toate ţările implicate în conflict îşi încurajează pescarii să prindă tot mai mult.
Zachary Abuza: „China refuză accesul altor ţări la resursele naturale!“
Atenţia deosebită acordată de chinezi acestei probleme este dovedită de faptul că Guvernul de la Beijing a decis să construiască insule artificiale în vârful recifelor din arhipelagul Spratly, pentru a susţine instalaţiile militare de acolo. Zachary Abuza, expert în politica din Asia de Sud-Est şi securitate maritimă de la Colegiul Naţional de Război din Washington, are o poziţie tranşantă în acest caz. „Posesia reprezintă nouă zecimi din lege. China încearcă să-şi impună suveranitatea, construind aceste insule şi refuzând accesul altor ţări la resursele naturale”, a declarat acesta pentru Discovery. Mai mult, ecologiştii susţin că braconajul scoicilor gigant pe scară largă de China şi construirea de insule sunt cele mai distrugătoare practici pentru recife.