de Silviu Ghering şi Adrian Barna
La poalele Munților Ciucaş, pe partea opusă celei arhicunoscute, cu Cheia şi Muntele Roşu, Vama Buzăului e o comună ce se întinde de-a lungul râului Dălghiu, care se varsă în râul Buzău. La 45 de kilometri de Braşov, Vama Buzăului ascunde comori nebănuite. Peisaje de vis, aer curat, produse tradiţionale şi minuni ale naturii, toate îi aşteaptă pe turiştii care vor să se relaxeze şi, în acelaşi timp, să descopere România frumoasă.
Cascada Urlătoarea este întâlnirea cu unicitatea
Principala atracţie în Vama Buzăului este Cascada Urlătoarea, care, deşi nu este la fel de cunoscută ca surata ei cu acelaşi nume din Munţii Bucegi, lângă Buşteni, este mult mai spectaculoasă. Drumul din Vama Buzăului până la cascadă are 3 kilometri şi este superb, nu este abrupt şi nu durează mai mult de 20 de minute. Odată ajunşi la „locul faptei”, vă veți întâlni cu... unicitatea! Cascada este formată din mai multe izvoare liniare care se întind pe zeci pe metri, ies direct din munte, se „sparg” pe stânci şi ajung în pârâul Urlătoarea... Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului este singurul loc din ţară unde puteţi spune cu adevărat că aţi mers pe... apă! Pentru că, într-adevăr, puteţi merge fără teamă până în vârful cascadei. Numai să aveţi încălţăminte impermeabilă... Debitul apei nu creşte niciodată, este constant şi de aceea veți avea senzaţia unei poteci din... apă!
Vizitați rezervația de zimbri și dați-vă... în leagăn!
Tot la Vama Buzăului, chiar în localitate, la marginea pădurii, puteţi vizita o mare rezervaţie de zimbri, întinsă pe 10 hectare. A luat fiinţă în 2008, primele exemplare au fost aduse din Austria, Elveţia, Franţa şi Italia şi s-au adaptat foarte bine, dovada fiind cei 23 de pui născuți aici, totalul „populației” fiind acum de 44 de zimbri. În rezervaţie nu puteţi intra cu maşina şi trebuie să o luaţi la pas. Plimbarea pe drumul care înconjoară uriașul ţarc al zimbrilor durează cam o oră, dar din loc în loc puteţi să vă relaxaţi pe bănci, în foişoare de lemn sau vă puteţi... da în leagăn!
Agroturismul este foarte dezvoltat în Vama Buzăului. Pe lângă pensiuni „clasice“, există zece „puncte agroturistice“, adică gospodării în care localnicii primesc turiştii la masă chiar la ei în casă