de Andrei Dicu şi Adrian Barna
26 ianuarie este o zi tristă în istoria României. În 1918, la această dată, se năştea Nicolae Ceauşescu, dictatorul comunist care a condus ţara timp de aproape 25 de ani. Dorinţa sa de a uniformiza întreaga societate, la toate nivelurile, s-a materializat prin îndoctrinarea poporului încă de la vârste fragede. Aşa au apărut „Şoimii Patriei”. Încă de la mijlocul anilor ’70, erau lesne de recunoscut pe străzi. Fetițele purtau fuste albastre, bluze portocalii, cu epoleți și cu ecuson, cu ciorapi albi, cu fundițe roșii, cu tricolor la gât și cu pălării albastre. Băieții purtau aceeași uniformă, evident, excepția constând în înlocuirea fustițelor cu... pantalonii. Dincolo de glumele care au circulat în perioada comunistă pe seama „Șoimilor”, istoria lor este interesantă și are corespondenți din China lui Mao, până în „Reich-ul” lui Hitler și la comuniștii din fosta RDG.
Fabrica de „oameni noi” a PCR
Cum-necum, mai în glumă, mai în serios, „Șoimii Patriei” erau o pată de culoare, într-o lume gri. Dincolo de faptul că, încă de la 4 ani, erau obligați să recunoască fotografia „Tovarășului” și să învețe cele mai stupide poezii „blindate” de cultul personalității, viitorii pionieri și mai apoi comuniști de frunte aveau o anume naivitate, un har aparte. Parcă, din gurile lor, celebrul jurământ „Eu, Șoim al Patriei, mă angajez poporului credință să-i păstrez, să fiu cinstit și drept, oricând, să apăr și să cânt acest pământ” nu suna atât de metalic și de rece, precum osanalele aduse de restul populației, infinit mai îndoctrinate. Dar să vedem, însă, cum a luat ființă această fabrică de „oameni noi” a PCR... După cum se arăta în „Programul PCR de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism”, publicat în 1975, partidul pornea de la premisa că „tineretul reprezintă o puternică forță socială și tânăra generație este viitorul însuși al națiunii noastre socialiste”. De aceea, se preconiza ca o preocupare centrală să fie aceea a creșterii și educării tineretului „în spiritul concepțiilor înaintate despre lume și viață”, dar și „pregătirea maselor de tineri din punct de vedere profesional și politic, participarea activă a acestora la înfăptuirea programului general al partidului”.
La început a fost Congresul al XI-lea...
În „Directivele Congresului al XI-lea al PCR, cu privire la planul cincinal 1976-1980 și liniile directoare ale dezvoltării economico-sociale a României pentru perioada 1981-1990”, se preciza: „În învățământul preșcolar vor fi cuprinși într-o proporție sporită copiii între 3 şi 6 ani. La sfârșitul cincinalului, gradul de cuprindere va fi de cel puțin 80% din copiii de vârstă preșcolară”. Pentru a răspunde indicațiilor tovarășului Nicolae Ceaușescu, de „a se extinde și îmbunătăți munca educativă în rândul copiilor preșcolari și a școlarilor din clasa I”, s-a declanșat o vastă acțiune. Activiștii din cadrul Consiliului Național al Organizației Pionierilor, Comitetului Central al UTC, dar și cei din cadrul Ministerului Învățământului s-au pus pe treabă. Au fost consultate „cadre de nădejde” din organizațiile de partid, din Consiliul Național al Femeilor, Ministerul Sănătății, Uniunea Generală a Sindicatelor și Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport. Apoi, a fost înaintat un raport comun conducerii partidului și, potrivit acestuia, noua organizație urma să se numească „Șoimii Patriei” sau „Cutezătorii Patriei” și avea ca obiectiv „concentrarea eforturilor tuturor factorilor educativi pentru formarea copiilor, încă de la cea mai fragedă vârstă, prin modalități adecvate, în sprijinul dragostei față de patrie, partid și popor”. Nu lipseau nici obiective precum „dezvoltarea dragostei copiilor față de părinți, a respectului față de educatoare și de învățători, îndrumarea copiilor pentru a-i ajuta permanent pe cei vârstnici” sau „încurajarea și afirmarea talentelor din rândul copiilor, cultivarea sensibilității față de frumos, dezvoltarea armonioasă și clădirea organismului copiilor”. Așadar, dincolo de „educația revoluționară, socialistă”, care se reducea la un stupid cult al personalității, nu lipseau o serie de obiective benefice, în formarea viitorilor adulți. Din păcate, amprenta factorului politic se va dovedi greu de eliminat din viitoarea activitate a „Șoimilor Patriei”.
O propunere experimentală
Organizația urma să reunească toți copiii, începând cu vârsta de 4 ani, inclusiv cei necuprinși în învățământul preșcolar, precum și școlarii clasei I. Detașamentele de pionieri din clasele II-IV „patronau” grupele de preșcolari, din rândul celor mai buni pionieri fiind desemnați instructorii care să ajute educatoarele și învățătorii. Noua organizație urma să aibă însemne proprii, iar membrii acesteia să poarte uniforme. La 11 septembrie 1976, au fost înaintate conducerii partidului propunerile pentru aceste uniforme. Așa cum subliniau autorii raportului, din documentația consultată rezulta că „asemenea forme de organizare care să cuprindă copii școlari și preșcolari nu mai există în alte țări”, ceea ce, vom vedea, era greșit. Indirect, aceștia își manifestau scepticismul că activitățile de natură politică pot fi adecvate copiilor aflați la o vârstă atât de fragedă, propunând ca „regulamentul organizației Șoimii Patriei să se aplice experi- mental, în anul de învățământ 1976-1977, urmând ca, ulterior, să fie definitivat pe baza concluziilor ce vor fi desprinse din activitatea practică”.
Ceaușescu a insistat cu varianta „Cutezătorii Patriei”
În ședința Comitetului Politic Executiv din 14 septembrie 1976, a fost discutat programul de măsuri pentru aplicarea hotărârilor referitoare la munca ideologică, luate în cadrul Congresului al XI-lea al PCR și în timpul Congresului educației politice și al culturii socialiste. În cadrul acestui program era prevăzută și înființarea unei organizații care să se ocupe cu educația politică a preșcolarilor. Discutată în mai multe ocazii, înființarea acesteia intrase în linie dreaptă, rămânând de stabilit o serie de elemente, precum denumirea organizației, uniformele copiilor și aspecte privind retribuirea secretarilor cu propaganda, care urmau a coordona activitatea noii organizații. În privința denumirii, discuțiile au fost concise, Nicolae Ceaușescu propunând participanților la întâlnire două variante: „Am putea să le spunem «Micii Cutezători» sau «Șoimii Patriei». «Cutezători» avem în multe poezii, la noi”. În replică, Leonte Răutu, susținut de Constantin Dăscălescu, a afirmat: „Este foarte frumoasă denumirea de «Șoimii Patriei», dar inconvenientul este că, de câțiva ani, există o organizație a tineretului socialist în RDG, cu numele de «Șoimii»”. Ceaușescu și-a menținut ideea: „Am putea spune simplu: «Cutezătorii Patriei». Asta nu le limitează la alții dreptul de a fi cutezători. Dar, hai să hotărâm!”. Tovarășii Paul Niculescu și Gheorghe Rădulescu au optat pentru varianta „Șoimii Patriei” și, surprinzător, Ceaușescu a cedat: „Deci, Şoimii Patriei!”...
Verdeț și Burtică au respins varianta uniformelor albe
Totuși, dacă denumirea noii organizații a fost tranșată rapid, celelalte aspecte ale acestei inițiative au rămas în suspensie până la 12 octombrie 1976, când, în cadrul unei ședințe a Secretariatului CC al PCR, a fost rediscutată activitatea copiilor cu vârste între 4 și 7 ani. Dezbaterea s-a făcut pe baza proiectului de regulament al Organizației „Șoimii Patriei” și a fost scurtă, singurul care a încercat să sugereze faptul că este absurd să faci „educație politică” în fața unor copii de 4 ani fiind Leonte Răutu, fost comunist ilegalist, devenit, ulterior, disident. În final, Ceaușescu a decis ca personalul grădinițelor să fie redus, iar problemele financiare legate de activitatea copiilor să fie rezolvate de organizația Pionierilor, prin bugetul de stat. Proiectul a fost aprobat, singura rezervă fiind formulată în privința culorilor uniformei. Ilie Verdeț și Cornel Burtică au respins, din start, varianta albului și în timp s-a decis adoptarea celebrelor uniforme în albastru și portocaliu, cu cravată roșie, cu tricolor.
Vizite în uzine și „aprofundarea sentimentelor față de tovarăși”
Directivele lansate de Nicolae Ceaușescu au fost puse rapid în practică și organizația „Șoimii Patriei” a început să funcționeze din 1977, încetându-și existența abia în decembrie 1989. Intrarea copiilor în cadrul organizației se făcea în cadrul unui ceremonial specific, în prezența pionierilor, care înmânau micuților colegi însemnele organizației: fanionul, fundițele și insignele. La festivitatea de „inițiere” a copiilor erau prezentate mici programe artistice, fiind invitați părinții, dar și UTC-iști, precum și nelipsiții „reprezentanți ai organelor locale de partid și de stat”. Activitățile membrilor organizației se înscriau, inițial, într-o paletă destul de largă. Erau prevăzute lucrări pentru înfrumusețarea și gospodărirea grădinițelor, a școlilor, a terenurilor de joacă și a spațiilor verzi. Șoimii urmau să viziteze fabrici, uzine și unități agricole, să meargă în excursii și să se recreeze în tabere pentru copii. Serbările și spectacolele cu prilejul organizării unor evenimente din istoria patriei, dar și din istoria PCR, erau inevitabile. La fel, învățarea cântecelor și poeziilor patriotice, proverbelor și zicătorilor populare și vizionarea filmelor pentru copii. Pentru recreere, se organizau jocuri, manifestări sportive și drumeții în natură, precum și sărbătorirea zilelor de naștere ale copiilor. Din nefericire, în scurt timp, ponderea cea mai importantă a activităților desfășurate de „Șoimii Patriei” a fost reprezentată de cele cu o puternică încărcătură ideologică. Astfel, în proiectul de „Programă de educație moral-politică și patriotică în grădinița de copii”, elaborat în anul 1984 de Ministerul Educației și Învățământului și de Consiliul Național al Organizației Pionierilor, „în lumina sarcinilor rezultate din documentele de Partid, îndeosebi din Cuvântarea tovarășului Nicolae Ceaușescu la consfătuirea de lucru cu activul de partid din 2-3 august 1983, de la Mangalia”, erau înscrise obiective precum: „familiarizarea copiilor cu principalele evenimente din viața politică, cunoașterea portretului și a unor aspecte din viața și activitatea revoluționară a tovarășului Nicolae Ceaușescu, aprofundarea sentimentelor de dragoste față de patria noastră socialistă, de PCR și față de tovarășii Nicolae și Elena Ceaușescu”.
Disidența prin umor
Așa cum observăm, corifeii cultului personalității s-au întrecut pe ei înșiși. Dorința stupidă de îndoctrinare a copiilor era sortită din start eșecului și ridicolului, pentru că... înainte de a învăța să scrie și să citească, micuții urmau să-și însușească rapid cunoștințele politice. Eșecul acestor proiecte aberante a fost accentuat cu largul concurs al părinților, care n-au întârziat să facă apel la umorul strămoșesc. Sătui de lozinci, obosiți de mitinguri, defilări și de ședințe de partid, trăind în foame, frig și în întuneric, părinții se răzbunau în felul lor, asigurând copiilor o educație proprie. Prin urmare, nu puțini erau copiii anilor ’80 care, în loc să recite poeziile patriotice, declamau în curtea grădiniței, altceva: „Jur cu mâna pe buric,/ Să cresc mare și voinic,/ Pe-ntuneric și pe frig,/ Fără să mănânc nimic”. Exista și o variantă... „romantică”, probabil opera unor părinți ceva mai mucaliți: „Jur cu mâna pe oliță,/ Cât oi fi la grădiniță,/ Să nu pup nicio fetiță,/ Numai când m-oi face mare,/ Pe tova educatoare!”. Până la urmă, copiii de 10-12 ani ajunseseră deja să înțeleagă duplicitatea regimului, iar mulți dintre învățători și profesori închideau ochii la anumite „derapaje”. Încercarea de îndoctrinare a eșuat și acest lucru este demonstrat și de faptul că, la Revoluția din decembrie 1989, mulți dintre foștii şoimi și pionieri s-au aflat în primele rânduri.
Povestirile lui Dumitru Almaş şi „hitul“ „Partidul, Ceauşescu, România“, armele propagandei
Cântecele și poeziile reprezentau un uriaș aparat de propagandă cu care micuții viitori comuniști cu acte urmau să fie îndoctrinați. Astfel, obligatoriu, trebuiau învățate poeziile „Partidului”, de Mihai Beniuc, „Partidului” (din nou…), de Ion Crînguleanu, „23 August”, de Mălina Cajal, „Pentru 23 August”, de Emilia Căldăraru, „Șoimii Patriei”, de Gheorghe Tomozei, „Partidului” (iarăși...), de R. Mureșan, „Este iubirea, adevărul, cinstea”, de Virgil Carianopol, și în fine, ați ghicit, iarăși „Partidului”, de N. Tăutu. Pe listă se găseau și alte creații literare de mare profunzime, precum „Ceaușescu și copiii”, „Ceaușescu, pace!”, „Părinte drag” și „Urare”. Nu în ultimul rând, pentru cultivarea sentimentului de dragoste și respect față de conducătorul patriei, față de tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu, prim-viceprim-ministru al gu- vernului, de conducerea de partid și de stat, micuții urmau să audieze o serie de „Povestiri istorice”, de Dumitru Almaș, precum și „Fapte din tinerețea tovarășului Nicolae Ceaușescu”. De asemenea, „playlist-ul” unui brav Șoim trebuia să conțină „hiturile”: „Drag partid”, „Vine Întâi Mai” și „Zi de August”, de D.D. Stancu, „Mulțumim partidului”, de Alexandru Stanciu, „August”, de Anton Dogaru, dar mai ales celebrul „Partidul, Ceau- șescu, România”, interpretat de Corul Madrigal și alte cântece patriotice dedicate zilei de naștere a tovarășului președinte și sărbătoririi Partidului Comunist Român.
„Octombriştii“ lui Mao şi „Hitlerjugendul“ nazist, predecesori de marcă
Deși unii au negat, s-a vorbit foarte mult pe seama faptului că „Șoimii” au fost inventați avându-se ca sursă de inspirație „Octombriștii” din China. Acolo, tinerii erau obligați să se căsătorească foarte tineri, iar copiii creșteau simultan cu parcursul lor, în organizațiile de tineret. Astfel, la 7 ani deveneau Octombriști, la 10 ani treceau la Pionieri, iar la 15 ani se numeau deja „Tânăr Muncitor” sau „Comunist”. Cântecele, poeziile și învățăturile copiilor chinezi dau măsura forței cu care au fost implementate noile reguli și începutul cultului personalității liderului Mao. „Tatăl tău este aproape de tine, la fel ca și mama ta, dar niciunul nu este la fel de aproape ca președintele Mao”, scria într-un manual chinezesc. Într-adevăr, în China, copiii erau învățați să asculte povețele și cuvintele președintelui Mao, mai degrabă decât cele spuse de părinți sau de bunici. Același sistem a putut fi întâlnit și în cadrul organizației „Hitlerjugend” (Tineretul hitlerist), fondată la 4 iulie 1926, unde puștii nemți (între 7 și 18 ani) erau învățați inclusiv să-și pârască părinții, dacă aflau informații legate de activitățile antinaziste ale acestora.