de Gabriela Militaru şi Adrian Barna
Anul Șobolanului de Metal în zodiacul chinezesc începe la 25 ianuarie 2020 și se încheie la 11 februarie 2021. Astfel, 2020 și începutul lui 2021 este anul primului semn din zodiacul asiatic, și anume Şobolanul de Metal. Fiind primul semn din zodiacul chinezesc, anul Șobolanului va fi anul noilor începuturi nu doar pentru „sărbătoritul” zodiacului, ci pentru toate semnele.
Fiecare să accepte cu răbdare schimbările
Când vine vorba despre „noi începuturi”, odată cu anul Șobolanului de Metal, ne referim la începuturi pozitive, fapt indicat de „metal” care semnifică succes, bunăstare și surprize. Chiar dacă unii se tem de necunoscut, un sfat bun ar fi ca fiecare să accepte cu răbdare schimbările și să spere că noile oportunități se vor transforma în realizări. Acțiunile cele mai recomandate în acest an zodiacal sunt cele legate de achiziția de proprietăți și demara- rea unor afaceri sau proiecte personale. Dar, în timp ce acestea vor fi cele mai fructuoase acțiuni, pentru a le duce la bun sfârșit, nativii trebuie să dea dovadă de multă viziune, sârguință și planificare riguroasă.
ȘOBOLAN l 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008
Șobolanii sunt firi sensibile și generoase, însă au dificultăți în a-și exprima emoțiile și, de aceea, uneori pot să pară nepoliticoși sau „prea sinceri”. Obișnuit mai mult cu liniștea, nativul Şobolan va fi pus în fața unui nou an care aduce surprize și șanse care îi pot schimba viața cu totul. Pe plan financiar, Şobolanul va avea câștiguri importante și, în același timp, veștile bune vin și dinspre profesie. Se pare că, în sfârșit, eforturile depuse îi vor fi răsplătite printr-o avansare. La fel de bune sunt și veștile pe plan amoros. Anul 2020 și începutul lui 2021 este o perioadă numai bună pentru o relație statornică și, de ce nu, întemeierea unei familii. Este bine de știut că mariajele încheiate în anul Șobolanului de Metal sunt unele dintre cele mai fericite. Prin urmare, nativii trebuie să fie deschiși către noi relaționări și să se bucure cât mai mult de atenția celor din jur. Nici cu sănătatea nu va sta prea rău nativul din Şobolan, astfel încât, dacă are grijă să nu se suprasolicite, va fi sănătos tot anul. Singura atenționare este legată de echilibrarea activităților sportive care ar putea să-i cauzeze afecțiuni ale oaselor și mușchilor de la picioare. Talismanul perfect: o mică statuetă a lui Budha.
BIVOL l 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009
Bivolii sunt firi deosebit de puternice și independente. Nu le place să fie în centrul atenției și, uneori, chiar își ascund talentele deosebite pentru nu a primi prea multă admirație din jur. În același timp, se detașează prin încăpățânare, ceea ce s-ar putea să le pună anumite probleme în 2020 și începutul lui 2021. Cu toate acestea, nativii care vor da dovadă de flexibilitate și de atenție pot elimina orice obstacol. Pentru aceștia din urmă, anul care începe acum se anunță unul bun sub aspect profesional. Din punct de vedere personal, Bivolul va fi un aventurier, hotărât să se distreze cât mai mult. Călătoriile sunt pe agenda nativului Bivol, iar deplasările departe de casă pot deveni și motiv de îndrăgostire, caz în care relația va fi un succes. Important este ca pe toată această perioadă, nativul Bivol să aibă grijă să mănânce regulat. Obișnuit cu o dietă dezechilibrată, acesta poate avea probleme serioase cu digestia dacă nu își asigură un regim alimentar sănătos. Amuleta perfectă este statueta Pi Yao.
TIGRU l 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010
Nativul Tigru pare să nu obosească niciodată și este plin de emoții puternice. Din nefericire, multitudinea de trăiri îl poate face să ia decizii pripite și, deseori, să simtă că pierde controlul asupra unor situații. Tocmai de aceea, în 2020 și începutul lui 2021 trebuie să aibă mare grijă pentru că Tigrul se va afla în fața multor decizii, toate tentante. Sfatul pentru nativi este ca, indiferent ce decizie ar lua, să nu ezite prea mult. Pentru ei nu există timp de pierdut, ci doar șanse de câștigat. Iar acest lucru este valabil mai ales la capitolul financiar, unde bogăția pur și simplu îi va bate la ușă. Nici pe plan personal lucrurile nu stau deloc rău, mai ales pentru cei deja căsătoriți și care doresc să aibă copii. Anul acesta este o perioadă prielnică pentru a face astfel de planuri. Tigrilor le place să mănânce, mai ales dulciuri, așa că s-ar putea să aibă ceva probleme dentare în perioada care urmează. De asemenea, nu ar fi rău să-și facă și niște analize de sânge pentru a se asigura că totul este în regulă cu sănătatea lor. Aducătorul de noroc în acest an este cristalul „ochi de tigru”.
IEPURE l 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011
Bunătatea Iepurilor îi face adesea să pară blânzi și slabi. În realitate, acești nativi ascund o mare putere de a răzbi în viață, iar firea lor agilă îi face să nu se abată niciodată de la drumul lor. Rezervați în fața schimbărilor și evitând mereu să fie prea deschiși cu ceilalți, nativii Iepure vor avea un an cu multe provocări. De aceea, schimbările pe care Anul Șobolanului de Metal le aduce îi va pune față în față cu destul de multe situații inconfortabile. Având în vedere că Iepurii au nevoie de timp pentru a analiza și pentru a-și pune ordine în gânduri, în anul care urmează ei vor avea nevoie de multă liniște pentru a putea procesa toate situațiile bizare în care se vor afla. Iar una dintre ele este că ei se vor descoperi pe sine drept foarte atractivi și, de aceea, nu puține vor fi situațiile în care vor flirta necontrolat cu cei din jur. Sub aspect financiar, meticulozitatea le va aduce rezultate remarcabile. În planul sănătății, nativii Iepure ar trebui să aibă grijă la dietă, însă problema lor cea mai mare ar putea fi stările de anxietate pe care le au din cauza suprasolicitării și stresului. Astfel că recomandarea este să ia toate evenimentele ca fiind trecătoare și să nu se lase influențați de nimic din ceea ce este neplăcut. Amuleta norocoasă este statueta Kwan Yin.
DRAGON l 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012
Șarmul Dragonilor vine din faptul că sunt carismatici, rebeli și independenți. Cu toate acestea, dragonul este nativul care are cea mai mare nevoie de dragoste și de apreciere din tot zodiacul chinezesc. Acestea fiind zise, nativii Dragon ar trebui să știe că anul 2020 și începutul lui 2021 nu este cea mai prielnică situație pentru a dori să iasă în evidență. Mai curând, anul acesta, Dragonii ar trebui să uite de aroganța pentru care sunt vestiți și să încerce o abordare mai modestă a vieții. Devenind un pic mai pământeni, aceştia pot descoperi că, în felul acesta, pot fi și mai eficienți la locul de muncă. În plus, cei din jur îi vor plăcea și mai mult, existând șanse serioase ca în 2020, ei să facă pasul pentru o căsnicie sau, cel puțin, pentru o relație de lungă durată. Viața foarte ocupată a Dragonilor îi face să fie destul de activi și, de obicei, destul de rezistenți din punct de vedere al sănătății. Totuși, în perioada care urmează, ar trebui să se îngrijească de sistemul circulator, urinar și de sistemul digestiv. Cea mai bună soluție ar fi să facă mișcare, pe cât posibil în aer liber. Talismanul norocos în acest an este un cristal de ametist.
ȘARPE l 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013
Șarpele este amuzant, profund și sofisticat. Nu îi place să vorbească doar ca să se audă și nici nu este interesat de micile probleme ale vieții. Cu toate acestea, în spatele calmității lui se află o fire alertă și mereu gata să acționeze. 2020 și începutul lui 2021 este șansa Şarpelui pentru o perioadă cu totul nouă. De obicei prudent și calculat, de data aceasta nativul se va simți prins într-un vârtej de situații neaşteptate, iar partea frumoasă este că îi va plăcea. Așa că, atât timp cât nu își va pierde capul, pe Şarpe îl așteaptă surprize plăcute în viața amoroasă. Doar la locul de muncă lucrurile par să scârțâie puțin în prima perioadă a anului, astfel încât aceia dintre Şerpi care și-au dorit mereu să aibă o afacere pe cont propriu ar trebui să se gândească serios să o demareze acum. În general, orice suferință fizică a Şarpelui este genetică și neștiută de nimeni pentru că acesta nu se plânge niciodată de nimic. Ceea ce nu este mereu foarte bine pentru că se poate întâmpla ca nemulțumirile păstrate prea mult în suflet să fie sursă de stres și de anxietate, mai ales în perioada care urmează. Amuleta norocoasă este reprezentată de o statuetă cu rațele mandarine.
CAL l 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014
Calul este, în general, o ființă extrem de activă, ba chiar prea activă și care tinde să devină neplăcută atunci când are pretenția ca și cei din jur să aibă același nivel de energie cu el. În plus, este genul de persoană care trece de la o stare emoțională la alta destul de des, ceea ce poate fi, pe de o parte agreabil, dar pe de altă parte și confuz pentru restul oamenilor. Una peste alta, urmează un an destul de ciudat pentru Cal, mai ales în plan personal. Emoții în exces, gelozie și irascibilitate neașteptată pentru nativul acestei zodii. Și, ca rezultat, nu sunt excluse nici despărțirile tumultuoase. În plan profesional, lucrurile stau ceva mai bine. Chiar dacă spiritul independent al Calului va fi pus la încercare de câteva ori, el va reuși, de fiecare dată, să treacă peste orice obstacol victorios, mai ales că perioada care urmează va fi, de asemenea, un întreg șir de schimbări și în domeniul de activitate. Cât despre sănătate, singurele îngrijorări pot fi legate de funcționarea rinichilor și ficatului și atenție sporită la răcelile foarte puternice. Talismanul perfect este o plantă de bambus.
Capră l 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015
Capra este o ființă foarte iubitoare cu tot ce o înconjoară. Dă dovadă de generozitate financiară atât față de propria persoană, cât și de cei din jur. Uneori, totuși, ea poate fi extrem de încăpățânată, ceea ce devine un real obstacol în calea comunicării cu ceilalți. În 2020 și începutul lui 2021, viața sentimentală a Caprei va fi încercată de noi aventuri, ceea ce nu poate fi decât o veste bună pentru acei nativi ai zodiei care nu formează deja un cuplu. Nu la fel de bună este vestea pentru cei care au deja un partener de viață și vor descoperi că nutresc sentimente pentru o altă persoană. În această situație, doar stăpânirea de sine a acestui nativ poate face ca alegerea să fie una lucidă. În plan profesional, 2020 și începutul lui 2021 este un an ideal pentru a începe un proiect personal prețios. Nativii Capră nu sunt cele mai rezistente persoane în materie de sănătate. Ei răcesc repede și sănătatea le este puternic influențată de schimbările de anotimp. De asemenea, trebuie să fie foarte atenți cu problemele cardiovasculare. Aducătorul de noroc este o mică statuetă cu Budha râzând.
MAIMUȚĂ l 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016
Fire ludică și neastâmpărată, Maimuța este probabil cea mai inteligentă din zodiacul chinezesc, ceea ce este foarte bine, însă acest lucru duce deseori și la aroganță. Deseori, pus pe șotii, despre nativul Maimuță nu se poate ști niciodată când glumește și când vorbește serios. Prin urmare, în 2020 și începutul lui 2021 el va trebui să dea dovadă de mai multă seriozitate. Nu de alta, dar tendința de a trata totul cu superficialitate îi va costa pe nativii acestei zodii, mai ales la capitolul romantism. De fapt, în viața personală, Maimuța ar face bine să-i lase pe ceilalți să preia frâiele relației pentru o vreme pentru a se asigura că lucrurile nu se strică de tot. Nici la locul de muncă nu ar strica mai multă determinare pentru că, în ultima vreme, pare că are ceva probleme de concentrare. Incapabil să ducă o muncă până la capăt, nativul Maimuță are mereu mai multe proiecte începute și nefinalizate, ceea ce nu pare să fie pe placul superiorilor. Așa că, puțin mai multă organizare și rigurozitate nu ar strica. Cât despre sănătate, atenție sporită la răcelile puternice care pot fi combătute deseori prin mai multă grijă față de organism. De asemenea, tendința de a analiza prea mult lucrurile le poate cauza o oboseală acută în următoarea perioadă. Talismanul norocos este o statuetă feng-shui cu „copacul din piatră”.
COCOȘ l 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017
Cocoșii sunt persoane foarte muncitoare pe care nimic nu le poate abate de la obișnuința de a face lucrurile perfect. Sunt firi logice și pragmatice la locul de muncă, dar care au nevoie de foarte multă afecțiune si apreciere care să-i valideze efortul depus. În plus, familia este cel mai important lucru din viața Cocoșilor și, de altfel, și cel mai bun refugiu în caz de neșansă. Anul 2020 și începutul lui 2021 se va afla sub semnul socializării pentru Cocoși. Mereu dornici să fie în centrul atenției, ei vor reuși să facă asta, fără însă a-i neglija pe cei din jur. Secretul este să stea cât mai departe de intrigile care, vor, nu vor, urmează să apară. În rest, ingeniozitatea și îndrăzneala Cocoșilor își vor spune cuvântul la locul de muncă, unde vor fi foarte apreciați. Aceia dintre nativi care doresc să urmeze o carieră în politică, turism sau design, au o perioadă foarte bună în acest an, așa că nu ar trebui să o rateze. Și în relațiile amoroase, Cocoșii se vor comporta ireproșabil, reușind să-și facă partenerii să se simtă cu totul speciali. Mâncăcioșii zodiacului chinezesc, Cocoșii pot avea serioase probleme digestive, așa că nu ar fi rău să își revizuiască regimul alimentar. Aducătorul de noroc este o mică statuetă „copacul de cristal”.
CÂINE l 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006
Firi sincere și loiale, nativii Câine nu își vor dezamăgi niciodată partenerii de viață, de muncă sau familia. Chiar cu prețul propriei liniști, Câinii se vor strădui mereu să fie pe placul celor din jur și să ajute ori de câte ori este nevoie. Câinii vor munci mult în 2020 și la începutul lui 2021, dar franchețea lor le va fi răsplătită. De fapt, de felul cum va decurge acest an chinezesc depinde felul în care vor fi următorii 12 ani ai Câinelui, așa că ar fi bine să înceapă cu dreptul acest nou ciclu al vieții. Deși de obicei sunt reticenți în a accepta o poziție de conducere, ar fi foarte bine dacă, în perioada următoare, dacă tot este vremea începuturilor, să își dea o șansă în acest sens. Felul în care vor reuși să se descurce îi va uimi și pe ei. În plan sentimental, totul se află sub semnul armoniei și al calmului. Nimic aventuros, însă Câinilor le place stabilitatea și, prin urmare, următoarea perioadă va fi pe placul lor. Ca să nu apară probleme de sănătate ar fi bine ca nativii Câine să facă mișcare cât mai des, mai ales dacă este vorba despre yoga, care îi ajută și în liniștirea minții. Amuleta norocoasă este piatra de jasp.
MISTREȚ l 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007
Inteligent și onest, Mistrețul este genul de persoană căreia nu îi place, în mod obișnuit, să risipească banii, dar care adoră să se recompenseze din când în când cu ceva valoros. Firi materialiste, nativii Mistreț simt o bucurie imensă atunci când se află pe poziții de conducere. Mistrețul va avea un an pe care va ști cum să-l fructifice în folosul său. Noile oportunități vor fi privite cu atenție, analizate și va lua cele mai bune decizii. De asemenea, urmează o nouă perioadă în care Mistrețul va munci din greu. Dacă vor avea o idee de afaceri pe cont propriu, Mistreții nu ar trebui să ezite să o pună în practică. Cât despre dragoste, 2020 și începutul lui 2021 va fi despre aventură și flirt, deși nu este exclus ca de la o mică distracție să se ajungă la o relație de durată. La capitolul sănătate, Mistreții ar trebui să aibă grijă de aparatul respirator, dar și la dietă pentru că un regim de viață neechilibrat riscă să le cauzeze probleme cu nivelul colesterolului și cu inima. Talismanul cu noroc este piatra de jad violet.