Main menu

header

772 2 1de Silviu Ghering şi Adrian Barna

Vârsta îi „sare” bine de 1.500 de ani, are o înălţime de peste 21 de metri și diametrul de 9,3 metri. Atenție: diametrul, nu circumferința! Adică nu poate fi înconjurat de mai puțin de opt oameni care se țin de mâini, cu brațele întinse. Ca să vă faceți o impresie și mai exactă, specialiștii în silvicultură spun că un stejar obişnuit are nevoie de 120 de ani pentru a ajunge la un diametru de... 70 de centimetri! Ei bine, puteți admira o astfel de minunăție în centrul țării, în județul Brașov, în satul Mercheașa din comuna Homorod. 65 km de la Brașov, pe DN13, la 11 km de Rupea.

„Bătrânul Carpaţilor”, martor la istoria Transilvaniei

La marginea satului Mercheaşa, pe o colină unde astăzi pasc vitele şi oile oamenilor locului, se ridică falnic cel mai bătrân stejar din România. A fost martor al întemeierii Transilvaniei, al martiriului lui Gheorghe Doja, al primei uniri a românilor sub Mihai Viteazul, al Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, al Revoluției de la 1848, al Marii Uniri de la 1918. În 2009, o asociaţie din Perşani l-a trecut pe lista celor mai spectaculoşi copaci din România. „Bătrânul Carpaţilor”, aşa cum a fost supranumit stejarul din Mercheaşa, a şi câştigat competiţia în care s-a „bătut” cu alţi 27 de arbori din ţară. De atunci, reprezentanţii Ocolului Silvic l-au îngrădit şi încearcă să îl protejeze de animalele care pasc în zonă.

Nu ratați Biserica Evanghelică-Luterană!

Tot în Mercheaşa puteți vizita Biserica Evanghelică-Luterană fortificată, construită în secolul al XIII-lea ca bazilică în stil romanic. A suferit ulterior modificări importante. Ridicarea fortificațiilor a transformat lăcașul de cult într-un loc de refugiu pentru locuitori. În prezent, mai păstrează rămășițe de picturi murale și un crucifix de peste 1,5 m datat din perioada tranziției de la gotic la renaștere.

În subsolul localității Mercheaşa se găsește un masiv de sare. Tradiția exploatării apei sărate de localnici (din fântâni special amenajate) și a folosirii acesteia în gospodării s-a păstrat în această zonă până în prezent