de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Omul este, poate, ființa cea mai adaptabilă. Ca exemplu, iată că, după aproximativ 2.600 de ani de la apariția primelor monede, nu ne mai surprinde faptul că, brusc, majoritatea tranzacțiilor se fac pe baza cardurilor. Întrebarea este cine și mai ales de ce a gândit revoluția monetară și dacă există un plan care ne guvernează viețile, din punct de vedere financiar. Secolul în care trăim este unul din care mirarea începe să dispară și în care majoritatea schimbărilor ni se par excentrice. Și totuși, aproape totul părea calculat, pentru că actuala criză provocată de coronavirus a adus schimbări de nebănuit.
În 2014, plățile cu cardul și plățile contactless au depășit tranzacțiile achitate cu numerar
Anul 2014 a fost unul de cotitură în istoria lumii. Practic, am intrat într-o nouă eră. Atunci s-a petrecut un eveniment, discret, fără publicitate la televizor, fără modificări la bursa de pe Wall Street și lipsit de mediatizare pe rețelele de socializare. La acel moment, pentru întâia oară în istorie, plățile cu cardul și plățile contactless au depășit tranzacțiile achitate cu numerar. Jacques Peretti, jurnalist de investigații la BBC, scria că, „în anul 2025, nici traficanții de droguri nu vor mai plăti cash”, într-o anchetă care a fost adăugată altora și publicată în volumul „Înțelegerile care ne-au schimbat lumea”. Peretti operează cu exemple concrete, nu cu vorbe în vânt: „Coreea de Sud are planuri totale pentru eliminarea banilor lichizi până la finalul anului 2020. În Suedia, prima țară care a eliminat banii lichizi, cântăreții ambulanți folosesc aparate pentru plata fără contact. Londonezii pot face și ei același lucru, printr-o aplicație numită «BuSK». În Olanda, a fost concepută o haină pentru persoanele fără adăpost, care poate încasa donațiile trecătorilor prin simpla apropiere a cardului de mâneca hainei (n.r. - aici, lucrurile par mai complicate, neexistând un «preț» fixat pentru donații, ci sumele rămân la latitudinea... donatorului). Epoca plății cu bani lichizi, metodă de plată apărută cu 600 de ani înaintea nașterii lui Hristos, se apropie de sfârșit”. Potrivit site-ului twispay.com, în contextul crizei coronavirusului, plățile online au crescut în proporție cu 40% față de lunile ianuarie - februarie 2020.
Avertismentul lui Tim Cook
Exemplele anterioare sunt grăitoare și nu sunt singurele. Directorul executiv al companiei Apple, Tim Cook, afirma în acest sens: „Generația viitoare nici nu va ști ce au fost banii”... Cine știe, probabil va avea dreptate... Până atunci, să revenim la subiectul banilor, aprofundat de britanicul James Peretti: „Monedele au început să circule pe trei continente, în secolul al VI-lea î.Hr. La vremea aceea, erau o inovație tehnologică la fel de răspândită ca iPhone-ul de azi. Discuri mici de metal puteau fi oferite în schimbul unor mărfuri dorite. Banii de metal erau întruchiparea încrederii și reprezentau o modalitate foarte simplă de a face ceva extraordinar de complex: crearea unui acord între doi străini, asupra unei valori. Vikingii și producătorii de textile din sudul Indiei, de pildă, puteau încheia o tranzacție comercială pentru o încărcătură de mătase. Banii lichizi au creat „globalizarea” cu 2.000 de ani înainte ca acest termen să devină un clișeu”.
Peretti: „Plata provoacă o adevărată durere!”
În anul 1860, numai în SUA existau în circulație peste 8.000 de monede diferite. Băncile, companiile feroviare și comercianții aveau metode de plată proprii: obligațiunile și sistemele de credit. Legea Băncii Naționale din 1863 a încercat să pună capăt acestei fragmentări haotice și să introducă în Statele Unite o singură monedă, dolarul. „Odată cu eliminarea banilor lichizi, revenim la lumea celor 8.000 de monede. Portofelul mobil, Bitcoin, cupoane digitale, Apple Pay, iTunes, sisteme convertibile de credite de magazin, totul, de la transferuri monetare în străinătate până la afaceri de miliarde de dolari încheiate digital prin metode de tip «block chain». Toate acestea înseamnă bani. Dispariția banilor lichizi nu reprezintă, însă, evoluția firească a modalităților de plată, ca urmare a unui efort de a crea un sistem unitar care să vină în întâmpinarea dorințelor consumatorului. Dispariția banilor lichizi este rezultatul unui plan, acela de a transfera controlul masei monetare din mâinile băncilor și chiar ale guvernelor în mâinile unor noi jucători: companiile din domeniul tehnologiei. Iar acest plan a fost pus la cale în urma unui experiment care de- monstrează un lucru mai mult decât evident pentru oricine a folosit, vreodată, bani gheață, dar care este, totodată, neurologic vizibil. Plata provoacă o reală durere!”, apreciază jurnalistul de la BBC.
Inducerea ideii consumului nelimitat
Mai în glumă, mai în serios, ne punem întrebarea ce legătură ar putea fi între durere, ca proces neurologic și bani? Peretti are răspunsul și la această dilemă: „Când achităm cash, rețelele neuronale se aprind asemenea luminițelor dintr-un brad de Crăciun. Acesta este fiorul pe care îl simțim când suntem nevoiți să ne dezlipim mâinile de bani. În clipa aceea, creierul îi dictează mâinii să nu dea drumul banilor. În noi se dă o luptă între dorința de a cumpăra un obiect la care râvnim și aceea de a evita durerea neuronală, iar aceasta generează fiorul. A avea bani lichizi nu înseamnă, așa cum am fi tentați să credem, libertatea de a cheltui iresponsabil. De fapt, banii lichizi acționează invers: ne împiedică să cheltuim. Așadar, creând un sistem de plată care elimină banii lichizi, înlăturăm durerea neuronală, fiorul, și lăsăm creierul să accepte nestingherit ideea de consum nelimitat. Exact cum au decis să facă doi bărbați, în 1998...”
Lovitura a plecat dintr-o sală de cursuri... goală
Cine erau, însă, acești „doi bărbați?”... Max Levchin și Peter Thiel s-au cunoscut într-o sală de cursuri pustie, la Universitatea Stanford. Întâlnirea lor nu a fost, deloc, întâmplătoare. Max a mers să-l vadă pe Thiel, care ținea o conferință gratuită, despre piețele valutare. Era convins că sala urma să fie plină, dar, de fapt, la conferință au venit doar șase oameni, astfel că le-a fost ușor să discute ulterior. Povestea spune că Levchin s-a dus direct la Thiel și i-a spus: „Salut, eu sunt Max! Sunt în Silicon Valley de cinci zile și voi deschide o companie nouă. Tu ce faci?”... Se pare că Levchin era un tip foarte energic, a cărui pasiune nu avea o țintă anume și că țintea exclusiv competiția în afaceri. Condusese câteva startup-uri care eșuaseră lamentabil, pentru că, spunea el, fuseseră afaceri pornite cu oameni nepotriviți. Thiel era, însă, diferit. Ajunsese unul dintre oamenii importanți din Silicon Valley și un apropiat al lui Donald Trump, despre care își permitea să glumească, afirmând că își injectează sânge de fete în vârstă de 18 ani, ca să arate mereu tânăr... În 1998, Thiel era deja o legendă în Silicon Valley, dar dintr-un alt motiv. Pur și simplu, era convins că el reprezintă viitorul, deși nu știa în ce fel anume... Levchin dorea să pornească o afacere cu el, deoarece Thiel se număra printre puținii oameni din lume care îi împărtășeau ambiția nelimitată și cu care putea aranja o întâlnire.
Peter Thiel, frustrat de bătăile primite în copilărie
Thiel crescuse în Africa de Sud, într-un internat cu regim strict, unde elevii erau bătuți pentru cele mai neînsemnate încălcări ale regulilor. Încă din adolescență, Peter începuse să se considere un revoluționar, nutrind o ură teribilă față de ceea ce considera a fi un conformism stupid. În anul 1998, când Thiel l-a întâlnit pe Levchin, el i-a declarat cu convingere faptul că dorește să schimbe lumea. El îmbrățișa teoria mimetică a filosofului francez Rene Girard și ideea că imitația distruge inovația autentică. Ideea este simplă. Numai ieșind din închisoarea clasică a strădaniei de a semăna cu alți oameni, reușești cu adevărat. „Fii tu însuți, oricât de ciudat li s-ar părea celorlalți!”, era crezul lui Thiel. În anul 2007, când a izbucnit criza creditelor, Thiel a declarat pentru „Washington Post”: „Noi, ca societate, am investit prea multă încredere în știință și în tehnologie și am fost decepționați. Ne-am încrezut în ce nu trebuia. Elita tehnocratică ne spusese să credem în generarea nelimitată de bogăție, însă adevărul era că viitorul le aparținea numai celor din Silicon Valley. Sub acest aspect, noi înșine am fost vinovați de criză!”.
Versiunea cu criptomonede, pe dispozitive Palm Pilot
Peretti menționează că, atunci când Levchin l-a abordat, Thiel își însușise mentalitatea originală de a cuceri lumea, dar îi lipseau mijloacele necesare. Avea câteva investiții cu risc ridicat eșuate, iar în viitorul său nu se întrevedea nimic promițător. Să ne amintim că, în 1998, internetul abia apăruse, dar nimeni nu aflase cum să-l transforme într-o valoare monetară. „Sfântul Graal din Silicon Valley” era inventarea unui sistem sigur de plată online. Cel care avea să-l creeze avea să stăpânească secolul viitor. Evident, era ceva la care Thiel și Levchin râvneau, în același timp. A urmat o adevărată revoluție. Levchin era un geniu în materie de criptare, iar Thiel era specialistul în finanțe. Problema era criptarea unui sistem de plată online, care să nu eșueze ca toate celelalte, iar cei doi au fondat atunci compania „Confinity” și s-au hotărât să încerce o versiune cu criptomonede, pe dispozitive Palm Pilot, unul dintre primele gadget-uri de pe care se putea vorbi la telefon, dar și trimite și primi e-mail-uri.
Intră în scenă Elon Musk
În anul 2000, Levchin și Thiel s-au întâlnit cu antreprenorul Elon Musk, care și-a folosit banii pentru o fuziune cu compania lor, intuind potențialul viziunii. „Dacă această companie putea crea posibilitatea tranzacțiilor criptate și securizate, ea avea să dețină cheile împărăției consumului nelimitat. Dar ca să vândă consumatorului acest serviciu, ca pe o modalitate de eliminare a durerii neuronale, ca să transforme această inovație tehnologică inteligentă, dar de mici dimensiuni și care putea fi furată de alte mici companii inteligente din Silicon Valley, într-un brand de renume mondial care să cucerească lumea, trebuie să li se promită consumatorilor că o astfel de tranzacție avea să fie instantanee, la un click distanță”, a spus Musk.
„Mafia PayPal”, conglomeratul mogulilor online
Noua lor companie s-a numit „PayPal”. Împreună, au găsit cheia care a deschis oportunitățile internetului. În 2002, PayPal a încheiat o afacere de 1,5 miliarde de dolari cu eBay (compania cea mai puternică în materie de comerț online). Internetul reprezenta deja o piață unde se puteau face tranzacții prin PayPal, iar PayPal era deja un sistem de plată acceptat în peste 70% din licitațiile eBay. Fondatorii PayPal deveniseră legende în Silicon Valley și porecla lor este și în zilele noastre, „Mafia PayPal”, aluzie la planul genial la care ne refeream anterior și la modul în care și-au racolat colaboratorii, șefii celor mai importante companii online, precum YouTube etc. Potrivit cercetărilor pe tema durerii neuronale provocate de plata cash, respectivele studii ar fi trebuit să fie un avertisment cu privire la apariția unei lumi noi, de neînțeles, dar plină de strălucirea tranzacțiilor online dezlănțuite. După părerea multor specialiști, practic, toate aceste studii, combinate cu strategiile companiilor de tipul PayPal, semnează certificatul de deces al banilor lichizi. În încheiere, trebuie spus că, anul trecut, 286 de milioane de utilizatori au folosit serviciile firmei, iar profitul estimat este de peste 43 de miliarde de dolari.
Jack Selby, „lupul de pe Wall Street“
Pentru ca megaafacerea și planul care aveau să schimbe lumea să funcționeze, Thiel a adus în echipă un tip genial, pe Jack Selby, celebru afacerist de pe Wall Street. „L-am întâlnit în biroul său uriaș din San Francisco, încărcat de rafturi pline de cărți de filosofie. El a intrat dezinvolt, asemenea personajului principal din «Marele Gatsby», cu părul dat pe spate și cu pantofii uzați, de parcă tocmai coborâse de la bordul avionului personal”, și-a amintit Levchin. După ce l-au convins să colaboreze, iar „Mafia PayPal” a avut succes, Selby avea să declare: „Ei vorbeau de parcă totul era menit să se întâmple, dar, în general, asemenea povești sunt doar făcături. Adevărul era că nu prea știam dacă vom supraviețui. A fost îngrozitor de riscant. Însă Peter Thiel a fost genial, pentru că și-a dat seama că trebuia să ne lansăm în această afacere înainte să explodeze bula afacerilor online. Spargerea bulei a curățat uscăturile și atunci ne-am dat seama că acei rămași în picioare urmau să fie mari. Cu ajutorul jocului inteligent la bursă, ne-am asigurat că noi vom fi printre aceia!”.
Drazen Prelec şi experimentul satisfacţiei credit cardului
La peste 4.000 de kilometri distanță, neuropsihologul sârb Drazen Prelec se declara fascinat de comportamentul irațional pe care oamenii îl manifestă, raportat la bani, și făcea un experiment în care studia ce se întâmplă în creierele noastre când facem plăți prin diverse metode. „De ce cumpărăm bilete de loterie și asigurări, în același timp? Pentru că nu avem o abordare consecventă față de cheltuieli. În schimb, asimilăm de-a lungul vieții reguli și idei arbitrare, referitoare la bani, care apoi coexistă în mod irațional în capul nostru, cum ar fi faptul că ținem să luăm un taxi către casă pentru că nu ne place autobuzul, dar, în același timp, cumpărăm cele mai ieftine produse la supermarket. Sau folosim produse cosmetice ieftine, dar mergem în fiecare lună la SPA, pentru masaj”. Prelec a vrut să afle cum se manifestă această atitudine irațională față de bani când folosim bani lichizi și a hotărât să măsoare reacția diferită a creierului față de plata cu cardul. Astfel, a rugat 500 de studenți să participe cu oferte în plic deschis la o licitație pentru un meci de baschet, cu casa închisă. Jumătate dintre ei au fost rugați să achite cu bani lichizi, iar cealaltă jumătate, cu cardul. El a intuit că ofertele făcute cu cardul de credit vor fi mai mari, însă a fost copleșit de măsura în care le depășeau, de cel puțin două ori, pe cele făcute numerar. „Pare nebunesc, nu-i așa? Rezultatele sugerează că, din punct de vedere psihologic, costul pentru cheltuirea unui dolar de pe cardul de credit este de numai 50 de cenți, iar asta se datorează faptului că, prin intermediul cardului de credit putem simți plăcerea cumpărării fără durerea aferentă despărțirii de banii lichizi. Costul moral devine vag. Când consumi, nu te gândești la plăți, iar când plătești, nu știi pentru ce plătești. Banii lichizi reprezintă singurul lucru care ne ține ferm în frâu, făcându-ne să cheltuim în limita propriului buget”, a observat Prelec.