de Călin Popa şi Florica Pintea

Aglomerația, poluarea, stresul din trafic, dificultățile vremii, distanțele, lipsa mijloacelor de transport, toate acestea pot determina oamenii să ajungă acolo unde au nevoie în maniere originale, surprinzătoare, dar care nu pot decât să ateste uimitoarea capacitate de adaptare și de identificare de soluții de care pot da dovadă semenii noștri.

Cu planorul la Marină

În fiecare dimineață, Paul Cox ajunge la jobul său de la sediul Marinei Regale, din Holyhead Boatyard, Țara Galilor, cu un planor împachetat într-o valiză. Pare greu de crezut, dar Paul, chiar dacă nu este mecanic sau inginer, zboară constant peste traficul aglomerat, excepții fiind zilele în care vremea nu permite acest traseu. În rest, Paul declară că merită efortul, deși este conștient că se poate întâmpla oricând un accident, așa cum a pățit Tom Prince, în anul 2019, când, tot în drum spre birou și tot cu un planor, s-a izbit de o linie electrică.

Mocănița improvizată

În zona capitalei Filipinelor, Manila, există o linie ferată veche, plină de crengi căzute, dar folosită pe scară largă, cu mocănițe improvizate, de persoanele foarte sărace care se îndreaptă spre locurile lor de muncă, unde de regulă stau și 16 ore. Unii dintre cei care folosesc acest mijloc inedit de transport nici nu se mai obosesc să se întoarcă la locuințele lor sărăcăcioase, folosind aceleași mocănițe pe post de adăpost peste noapte. Traseul acesta este mai direct, deci mai scurt și ocolește traficul infernal din oraș. În plus, este foarte ieftin prin comparație cu mijloacele de transport din oraș - doi cenți kilometrul. Pe de altă parte, liniile fiind încă active, nu de puține ori cei care nu au știut la minut mersul trenurilor, pentru a le putea evita, și-au găsit sfârșitul în aceste mocănițe.

Traversare la înălțime

Pentru copiii din Zhang Jiawan, un sat din sudul Chinei, mersul spre școală seamănă mai degrabă cu un sport extrem. În timp ce alți elevi din alte părți ale lumii merg la cursuri cu autobuze sau în mașinile părinților, copiii chinezi, unii în vârstă de doar 5 ani, traversează la mare înălțime Munții Badagong, pe o scară cu grad mare de periculozitate, verticală, lipită de corpul muntos, fără sisteme de siguranță, toate acestea pentru simplul motiv că școala este construită pe piscul muntos. Singura măsură de precauție pe care o au la îndemână cei mici este… sfatul de a nu privi în jos. Ruta alternativă este un ocol care durează în medie patru ore.

Coșuri pe roți

În secolul al XIX-lea, în Madeira se puteau vedea coșuri mari pe roți, în care se așezau bogații, și care erau împinse de „carreiros”, îmbrăcați în costume albe și cu pălării de paie, spre locurile unde li se comanda. Astăzi, deși mijlocul inedit de transport este utilizat cu multă plăcere în special de turiști, care sunt serviți de noile generații de „carreiros”, echipați la fel ca înaintașii lor, totuși, pentru oamenii de afaceri cu idei originale sau care doresc să evite traficul ori să se bucure de peisajul superb, acest tip de transport a rămas o opțiune viabilă, întrucât doi kilometri pot fi parcurși în zece minute, la o viteză plăcută, de 48 de kilometri pe oră.

Spre catedră, înot

Oricât ar suna de straniu, chiar periculos, există oameni care merg spre serviciu înot. În loc să se chinuie pe drumul de 24 de kilometri care îl separă de catedra unde predă, profesorul Abdul Malik, din Kerala, India, se „încinge” cu un brâu gonflabil și înoată 1,5 kilometri în fiecare zi, din 1994 încoace. „Înarmat” și cu masa de prânz bine izolată într-o pungă din plastic, temerarul dascăl, odată ajuns la Școala elementară musulmană, unde are cursuri, se schimbă în haine uscate și, în câteva minute, ajunge la clasă. Malik folosește același traseu și pe timpul musonului, când apele cresc semnificativ, spunând că alternativa ar însemna un ocol de 24 de kilometri, timp pierdut, schimbarea mai multor mijloace de transport și o cheltuială mult mai mare. Un alt temerar care înoată spre birou este patronul Benjamin David, din München, sătul de traficul infernal din oraș, care își împachetează costumul, laptopul și pantofii și traversează orașul cu ajutorul Râului Isar, direct spre localul pe care îl deține, unde ajunge în 12 minute.

Avion privat

O călătorie cu un avion privat poate fi considerată destinată doar celor foarte avuți, dar nu este neapărat așa. Pentru Curt von Badinski, călătoria zilnică Los Angeles - San Francisco cu un astfel de mijloc de transport este ceva obișnuit, care îi răpește doar șase ore pentru cei peste 1.000 de kilometri pe care îi implică dus-întors. Pentru un abonament de 2.300 de dolari pe lună, Badinski nu doar ajunge rapid unde are nevoie, dar este scutit de blocaje de trafic, măsuri de securitate, controale, aparate radar, echipaje de Poliție etc. Foarte atent la faptul că modalitatea de transport pe care o folosește este foarte poluantă, investitorul se deplasează cu un model de planor hibrid.

În caiac spre Biblioteca Congresului

Între anii 1997 și 2016, Gabriel Horchler a vâslit spre locul de muncă, de șef al Secțiunii de Drept a Bibliotecii Congresului SUA. Ideea i-a venit în timp ce stătea blocat în traficul rutier și privea îndelung spre apele Râului Anacostia. Odată luată decizia de a trece la vâsle, tot timpul alocat drumului spre job, dus-întors, s-a redus la 90 de minute. Deși a avut câteva incidente generate de vremea rea, Horchler nu a mai schimbat niciodată maniera de a merge spre serviciu. Chiar și după pensionarea survenită în anul 2016, septuagenarul mai poate fi văzut vâslind pe apele Râului Anacostia. La rândul său, funcționarul George Bullard, din Londra, ajuns în pragul depresiei din cauza aglomerării constante a metroului din capitala Marii Britanii, a decis să ajungă la birou într-un caiac cu care traversează Tamisa, parcurs de 90 de minute, mult mai scurt și mai relaxant. Bullard este foarte încântat de decizia pe care a luat-o, abordând cu multă bună dispoziție chiar și provocările generate de vremea rea.