de Irina Ţolea şi Florica Pintea
Manifestându-și solidaritatea cu publicul în această perioadă vitregă ce obligă întreaga populație la izolare, instituțiile de cultură autohtone continuă să ofere pentru vizionare o serie de spectacole, în scopul de a menține relația cu spectatorii și de a-i încuraja în aceste momente grele. În continuare vă amintim ce spectacole puteți urmări gratuit, cu ajutorul tehnologiei, în această săptămână.
Teatrul Mic, reprezentații live și înregistrări gratuite
Teatrul Mic din București deschide o stagiune de evenimente online pe care le va oferii gratuit pe platformele de social media. Astfel, pe 9 aprilie, de la ora 21:00, pe contul de Instagram al Teatrului Mic puteți urmări „Dialoguri online”, un eveniment live susținut de Ștefan Lupu, un tânăr actor, regizor, coregraf și dansator. De asemenea, la 10 aprilie, pe conturile de Youtube, Facebook și Vimeo ale teatrului puteți urmări spectacolul „Familia Fără Zahar”, de Michaela Mihailov, în regia Radu Apostol. Spectacolul vorbește într-o formulă inedită despre familia românească, despre tipare, reguli nescrise și clișee moștenite și modul în care ea este diferențiat percepută. Spectacolul poate fi urmărit între orele 19:00 și 24:00. În același interval orar, pe aceleași plaftforme ale Teatrului Mic mai puteţi viziona la 11 aprilie înregistrarea piesei „Carpathian Garden”, avându-i ca protagoniști pe Radu Iacoban și Tudor Aaron Istodor. Piesa ilustrează ironic o serie de figuri omniprezente în societatea contemporană, galerie din care nu lipsesc beizadeaua narcisistă, politicienii, jurnaliștii, mogulii ori chiar preoții. Totodată, micii spectatori pot viziona de acasă (pe aceleași conturi ale Teatrului Mic) la 12 aprilie, de la ora 11:00 până la ora 15:00, spectacolul „Puzzle”, o selecție de miniaturi dramatice, epice și lirice din literatura pentru copii, interpretate de actorii Teatrului Mic.
„Freelancer story”, difuzat pe site-ul Teatrului Național din Iași
La 9 și 10 aprilie Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, pe canalul de Youtube și pe site-ul acestuia puteți urmări spectacolul „Freelancer story”, în regia lui Ion Sapdaru. Pornind de la o realitate dură textul ilustrează detaliile necunoscute din viața tinerilor artiști din România de azi. Visând la o carieră strălucită, la roluri importante și o recunoaștere publică, o întreagă generație de actori face compromisuri profesionale, sacrificându-și viața per- sonală pentru câteva minute pe scândura scenei. Din distribuție fac parte: Alexandra Bandac, Cosmin Maxim, Anne Marie Chertic și Livia Iorga. Piesa face parte din Colecția virtuală a reprezentațiilor Teatrului Național Iași pe care instituția ne asigură că o va îmbogăți constant pe întreaga perioadă în care restricțiile impuse de Pandemia COVID-19 impun absența publicului în sălile de spectacol.
„Chiritza în Concert”, un musical de Ada Milea oferit de Teatrul Național din Cluj
Și Teatrul Național din Cluj-Napoca își continuă stagiunea online prezentând în această săptămână, pe pagina oficială a teatrului, înregistrări de succes din arhiva sa. La 9 aprilie este programat spectacolul „Chiritza în Concert”, după Vasile Alecsandri și Matei Millo, un musical semnat de Ada Milea care transpune tiparele și personajele burgheze ale secolului al XIX-lea în societatea de azi. Spectacolul a avut premiera în anul 2019 și o are ca principală protagonistă pe Anca Hanu. La 11 aprilie naționalul clujean prezintă online înregistrarea spectacolului „Idiotul”, după F.M. Dostoievski, în regia Annei Stigsgaard. La 14 aprilie este, de asemenea, prezentat online spectacolul „Memo”, în regia Monei Marian. Cei doi protagoniști, Miriam Cuibus și Dragoș Pop, conduc spectatorul într-o călătorie în timp către lumea avangardei literare românești, folosind atât arta actorului, cât și muzica ori pașii de dans. Înregistrările spectacolelor pot fi vizionate gratuit, începând cu ora 19:00, fiind disponibile pe site-ul Teatrului Național din Cluj timp de 23 de ore.
Mari creații ale lui Puccini în stagiunea online a Operei Naționale din Cluj
Opera Națională din Cluj rămâne alături de iubitorii genului liric, oferindu-le posibilitatea de a viziona gratuit online înregistrări ale celor mai îndrăgite spectacole din arhiva sa. Pe site-ul oficial www.operacluj.ro puteți urmări, la 10 aprilie, opera „Turandot”, de Giacomo Puccini, spectacol-eveniment oferit în cadrul Opera Aperta, în anul 2018. De asemenea, la 14 aprilie Opera Națională din Cluj difuzează producția de succes „Boema”, de Giacomo Puccini, a cărei premieră a avut loc în 2015. Înregistrările sunt disponibile începând cu ora 18:00 în datele menționate, fiind accesibile timp de 24 de ore de la momentul postării.
Filarmonica „George Enescu”, concerte pentru toate vârstele
În întâmpinarea Paștelui Catolic Filarmonica „George Enescu” pune la dispoziția melomanilor, în cadrul unei stagiuni speciale online, concertul vocal-simfonic „Visul lui Gerontius”, de Edward Elgar. Concertul înregistrat în octombrie 2019 a fost susținut de Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu” sub bagheta dirijorului britanic Alexander Walker. În rolul lui Gerontius îl puteți asculta pe tenorul britanic Oliver Johnston care îi are ca invitați pe mezzosoprana Aura Twarowska și basul Marius Boloș. Concertul este difuzat începând cu ora 19:00 și este disponibil online timp de 48 de ore. De asemenea, Filarmonica „George Enescu” și Asociația „Clasic e fantastic” pun la dispoziția publicului concertele din colecția „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica” (stagiunea 2012-2013). Concertele fac parte dintr-o amplă Campanie de educație muzicală, începută acum zece ani, destinată atât celor mici, cât și adulților. Pe site-ul www.fge.org.ro și pe pagina de Facebook a Filarmonicii „George Enescu” puteți viziona gratuit în următoarea perioadă spectacolele: „Călătorie în lumea instrumentelor de percuție”, la 11 aprilie, și „Povești muzicale - cum să înțelegem muzica Richard Wagner / Giuseppe Verdi”, la 14 aprilie. De asemenea, la 17 aprilie cei mici pot viziona spectacolul de operă pentru copii „Povestea micului Pan”, după un libret de Eugen Rotaru pe muzica lui Laurențiu Profeta, spectacolul fiind susținut de studenții Universității Naționale de Muzică București.