de Adrian Barna şi Matei Udrea
Toți oamenii au în trecutul propriu momente sau decizii pe care ulterior le-au considerat greșite. Este valabil și pentru unele dintre cele mai mari personalități, de ieri și de azi, care au ajuns chiar să regrete cariere impresionante ori partituri care le-au adus celebritatea.
Serena Williams detestă exercițiile fizice
Întreaga lume știe că marea sportivă Serena Williams este una dintre cele mai bune tenismene la nivel mondial, cu recorduri greu de egalat: are nenumărate medalii și trofee, precum și numeroase titluri de Grand Slam. Este considerată cea mai redutabilă jucătoare de tenis a lumii și totuși, declarațiile vizavi de cariera sportivă care a urcat-o în topuri sunt cel puțin surprinzătoare: „Nu mi-a plăcut niciodată sportul și nu am înțeles nici până azi cum am ajuns să devin atlet. Nici măcar nu-mi place să fac exerciții fizice”. Reiese că performanțele ei sunt o simplă chestiune de voință?...
Lui Orson Welles nu i-a plăcut să facă filme
„Cetățeanul Kane” este una dintre peliculele legendare ale cinematografiei mondiale, propulsându-l pe Orson Welles printre cei mai mari regizori și actori ai lumii. De altfel, Institutul american de Film a desemnat această producție ca fiind cea mai bună din toate timpurile. Și totuși, Orson Welles nu a avut o părere prea bună despre toată această muncă, spunând, în cadrul unui interviu, că ar fi vrut „să părăsească cinematografia imediat”. Nu era doar o chestiune de amărăciune, dați fiind anii de dificultăți care au urmat, ci faptul că producția de film „este 2% regie și 98% bătaie de cap”, după cum credea Welles.
Penn Jillette crede că magia este înșelăciune
Penn și Teller sunt un cuplu de iluzioniști care pot sta cu capul sus alături de nume grele, ca David Blaine sau David Copperfield. De altfel, succesul le-a adus și o stea pe „Hollywood Walk of Fame”. De-a lungul vremii au susținut show-uri memorabile pe Broadway, în Las Vegas și au primit nenumărate onoruri. Dar Penn Jilette nu are o părere prea bună despre activitatea care i-a adus notorietatea: „Magia este o formă de artă respingătoare, iar iluzioniștii sunt mai respingători decât jongleurii de circ”. Remarca nu este întâmplătoare, ci, se pare, o formă de nostalgie: înainte de întâlnirea cu Teller, Penn a fost… jongleur.
Robert Pattinson nu vrea să audă de „Twilight”
Ce ar fi fost Robert Pattinson fără rolul din seria „Twilight” este greu de spus. Celebru astăzi pentru interpretarea vampirului Edward Cullen, Pattinson este departe de a fi un fan al personajului care i-a adus faima și legiunile de admiratoare: „Edward este un virgin în vârstă de 108 ani. Deci în mod clar ceva nu este în regulă cu el”, a spus starul la un moment dat. Nici Cristopher Plummer nu este mai încântat de unul dintre cele mai iubite filme din istorie, „Sunetul muzicii”. Mai mult, și-ar dori să nu fi interpretat niciodată rolul căpitanului Von Trapp, deși filmul a stat cinci ani după lansare pe primul loc la încasări, a primit cinci Premii Oscar și două Globuri de Aur. Totuși, Plummer nici nu vrea să audă de aniversările peliculei…
Legenda Robert E. Lee nu și-a dorit o carieră militară
Supranumit „omul de marmură”, generalul de legendă din Războiul Civil american Robert E. Lee și-a detestat cariera militară. Deși a absolvit Academia „West Point” fără nicio sancțiune sau restanță, deși a demonstrat un eroism fără margini în fruntea armatei statului Virginia și calități de excepție în apărarea capitalei Richmond, în pofida faptului că a servit exemplar în Războiul dintre SUA și Mexic, Robert E. Lee afirma deseori că „marea greșeală a vieții mele a fost educația militară”. Și nu erau doar declarații: numit în ultimii ani de viață în fruntea unei facultăți de profil, Lee s-a delimitat de tot ceea ce avea legătură cu viața militară.
Ducele de Wellington și „tristețea victoriei”
„Credeți-mă, în afară de o bătălie pierdută, nimic nu este mai trist decât una câștigată”, spunea Arthur Wellesley, Duce de Wellington, privind la dezastrul uman de pe câmpul de la Waterloo. Era omul care salvase Europa de Napoleon, era învingător în numeroase lupte (eliberarea Spaniei de sub dominația Franței imperiale este doar un exemplu), nu a pierdut nicio bătălie pe care a condus-o și este perceput până astăzi ca fiind cel mai mare comandant de oști din istoria britanică. Dar eroul militar care și-a încheiat viața fără înfrângere nu credea în ceea ce făcea: „Urăsc războiul. Sunt ultimul om care ar recomanda ca soluție sabia”.
Alysia Reiner şi-ar fi dorit o familie
Multe vedete au plătit în numele carierelor lor un preț pe care îl consideră prea mare. Kenny Rogers, legenda muzicii country de peste Ocean, declara că a pus profesia și celebritatea pe primul plan, dar regretă că din cauza asta nu a fost alături de cei doi fii ai săi. Iar Alysia Reiner, starul din „Orange este noul negru” și „Cum să scapi nepedepsit”, regretă că nu a avut o familie mai demult: „Îmi pare rău că nu am avut un copil mai devreme. M-am temut de ce s-ar putea întâmpla cu cariera mea…”. De altfel, este un regret pe care îl mărturisește și actorul Benedict Cumberbatch.
Kate Winslet regretă rolul din „Titanic“
Aproape nu există cinefil care să nu fi vizionat măcar o dată „Titanic”, dar Kate Winslet, interpreta rolului Rose Dewitt Bukater, mărturisește că își dorește să nu-l fi jucat niciodată, chiar dacă rolul i-a adus nominalizări la toate premiile mari și a transformat-o în star mondial. Simplul fapt că este percepută ca fiind „de moravuri ușoare” pentru că s-a lăsat desenată nud o scoate din sărite. Cât despre Carrie Fisher, actrița faimoasă pentru rolul prințesei Leia din „Războiul stelelor”, era și mai tranșantă: îl detesta pe producătorul și regizorul George Lucas pentru „costumul ridicol”, ba chiar îl acuza frecvent că „i-a distrus cariera”…