de Ştefania Băcanu şi Daniel Alexandrescu
Din moși strămoși, barba a fost considerată simbolul masculinității, la fel ca și părul de pe brațele, picioarele și pieptul bărbaților. Practic, un aspect prin care se diferențiau sexele. În timp, a devenit un trend adoptat de tot mai mulți reprezentanți ai sexului tare. În zilele noastre, pentru unii reprezintă un aspect cool, rebel, care transmite forță și putere, dar pentru alții, indiferent de sex, nu este tocmai confortabilă. Crează panică ce duce până la o adevărată fobie.
În trecut, bărboșii erau marginalizați
De-a lungul timpului, barba a reprezentat multe virtuţi bărbăteşti: înţelepciune, putere, statut social înalt, chiar și măestrie sexuală, în anumite religii. Au fost perioade, cum se întâmpla acum o sută de ani, când doar era un semn distinctiv, dar obișnuit în același timp. Cei mai mulți dintre bărbați, mai ales cei trecuți de 30 de ani, o purtau, dar era o normalitate. Dacă ne uităm puțin în filele istoriei, putem observa că toți domnitorii, începând cu Ștefan Cel Mare și până la Mihai Viteazul, Vlad Țepeș, Cuza sau Alexandru Cel Bun, toți erau bărboși. Și Baiazid, sultanul Imperiului Otoman, la fel. Era considerată o podoabă facială. După Al Doilea Război Mondial, lucrurile s-au schimbat și s-a născut un principiu de emancipare. Un bărbat îngrijit era cel proaspăt bărbierit, parfumat, aranjat și îmbrăcat la patru ace. Așa arătau succesul și forța masculină. Cei care ieșeau din acest tipar erau considerați ciudați și erau, cumva, marginalizați de restul lumii. Mai mult decât atât, se credea despre ei că sunt neîngrijiți, superficiali, murdari sau chiar purtători de microbi.
Această fobie poate fi o patologie gravă
În secolul XX, din păcate, barba a dat naștere a două afecțiuni psihice. Pogonofilia, atracție puternică față de cei care o poartă sau, dacă e vorba despre bărbat, dorința extremă de a o lăsa să crească, și pogonofobia, care este frica necontrolată și nejustificată față de bărbi. Această fobie s-a descoperit în 1851 și etimologia cuvântului vine din Grecia Antică. „Pogon” înseamnă barbă, iar „phobos”, frică. Cei care dezvoltă cel mai des această teamă sunt copiii. Pentru ei, un bărbat cu barbă, căruia nu îi pot vedea fața în întregime, nu îi pot distinge buzele atunci când vorbește, fiind acoperite de păr, poate însemna un om rău, un om care le poate provoca suferință și în care nu se pot încrede. Un fel de „Bau Bau”. Bineînțeles, nu doar copiii dezvoltă altfel de afecțiuni psihice. Ele pot apăra și în rândul persoanelor care, în trecut, au avut experiențe traumatizante cu bărboși, ceea ce le-a declanșat aversiune totală față de această imagine. Din păcate, această fobie afectează calitatea vieții persoanelor care o dețin. Psihologii consideră că această fobie poate fi o patologie gravă, care merge dincolo de limitele normale ale respingerii ideii de barbă. De exemplu, spun specialiștii, în cazul în care o femeie a fost atacată și/sau violată de un bărbat care purta barbă, această experiență îi va sădi în minte o teamă greu de controlat în viitor. De aceea, va evita astfel de contacte.
Provoacă durere, tremur, greață și vărsături
Persoanele care suferă de pogonofobie fug de persoanele cu barbă, indiferent că sunt necunoscute sau sunt apropiate cercului de prieteni. Gradul de rudenie sau tipul de relație nu schimbă cu nimic starea care se declanșează atunci când subiectul intră în contact cu un bărbos. La nivel cognitiv, se declanșează sentimentul de panică, durere, lipsa de concentrare și confuzie, Dar, cele mai puternice simptome sunt cele fizice. Hiperventilația, uscăciunea gurii, transpirația abundentă, tremurul, greața sau vărsăturile, sunt doar o parte dintre stările pe care le are cel care suferă de această fobie. Panica se declanșează de la cel mai mic contact vizual. În acel moment, subiectul se agită, palmele încep să îi transpire și corpul este cuprins complet de tremur. Practic, nu își mai poate controla propriul corp.
Psihoterapia, cea mai bună metodă de tratament
Ca și în cazul altor fobii, și pogonofobia poate fi tratată sau, cel puțin ameliorată. Cu cât se întârzie tratamentul, cu atât va dura mai mult vindecarea, mai ales dacă afecțiunea s-a instalat încă din copilărie. Potrivit cercetărilor, psihoterapia este una dintre cele mai bune metode de tratament, dacă nu cea mai bună. Este eficientă și dă rezultate rapide. Fiecare terapeut are metoda lui de lucru, dar se pare că metoda care ajută cel mai bine este contactul cu persoanele care poartă barbă. Primul pas este obișnuința, ca mai apoi, testul suprem, pacientul să poată atinge o barbă. Prin această interacțiune, terapeutul dorește să elimine concepția de pericol, prin introducerea sentimentelor de confort, liniște și protecție. Pe lângă acest execițiu, tehnicile de relaxare, exercițiile specifice, completate sau nu cu un tratament medicamentos pot da rezultate bune și mult mai rapide. Cei care apelează la ajutor și doresc cu adevărat să depășească acest prag al fricii, au toate șansele să își învingă fobiile, de orice fel.