de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Nu degeaba se spune că „cei șapte ani de acasă” stau la baza dezvoltării copilului și, mai apoi, ajută la adaptarea adultului în societate. Părinții joacă un rol definitoriu în creșterea sănătoasă a micuților și fiecare gest, fiecare respingere, laudă sau ceartă îi pot afecta. Psihoterapeutul George Bozga (medalion) ne-a vorbit despre diferențele dintre copilul de ieri, care a avut tot, și adultul de azi, care se lovește de singurătate și de neajunsuri greu de gestionat.

„Sunt predispuși la izbucniri emoționale necontrolate”

- Atenția excesivă dăunează?

- În primele etape ale dezvoltării, între copil și părinți se formează o legătură specială. Copilul mic caută sprijin, apărare și ocrotire de la persoanele de referință. Conform teoriei atașamentului, la baza oricărei relații emoționale interumane se află legătura timpurie dintre mamă și copil. Astfel, stilul parental joacă un rol definitoriu în dezvoltarea și structurarea personalității copilului. Este important să existe siguranță emoțională pe care copilul să o resimtă în cadrul familiei. Această siguranță depinde de disponibilitatea părinților de a ajuta copilul să aibă încredere în propriile abilități, să își exprime și să înțeleagă emoțiile, dar și să îl ajute la construirea unei imagini de sine sănătoasă prin acceptare și cooperare. O atenție excesivă oferită copilului de părinți și îndeplinirea tuturor dorințelor acestuia pot indica unele nevoi neîmplinite ale părinților. Pentru copil, un stil parental disfuncțional poate avea un aport semnificativ în dezvoltarea unor tulburări de personalitate ulterioare, la vârsta adultă.

- Ce se întâmplă la maturitate?

- Astăzi, multe familii au „minidemocrații”, în care vocea sau opinia copilului este egală cu cea a părinților, sau poate chiar să preia controlul. Copiii care sunt răsfățați pot deveni excesiv de dependenți de părinții lor, ceea ce poate duce la îngrădirea fericirii ca adulți. Adesea, nu trebuie să învețe comportamente responsabile și nu sunt în stare să înțeleagă conceptul de granițe la vârsta adultă. Astfel, pot dezvolta probleme de comportament precum cheltuielile necontrolate, interes excesiv pentru jocurile de noroc, supraalimentarea, precum și consumul excesiv de alcool sau de substanțe interzise. Lipsa maturității emoționale și abilitățile slabe de gestionare a problemelor la vârsta adultă i-ar arunca într-un zbucium de dezamăgire perpetuă și vor deveni nemulțumiți de viața lor. Lipsa de respect și sfidarea sunt caracteristice copiilor răsfățați, care sunt susceptibili la maturitate să manifeste comportamente de tip antisocial. Sunt insensibili la nevoile celorlalți, sunt predispuși la izbucniri emoționale necontrolate și au probleme în amânarea satisfacțiilor. Copiii răsfățați ar putea deveni adulți singuratici și nefericiți.

„Granițele sunt învățate acasă, la începutul vieții”

- Ce se întâmplă la nivel emoțional atunci când se vor lovi de „NU”?

- Ajunși la maturitate și confruntați cu dificultățile vieții, aceste persoane vor întâmpina greutăți semnificative în a gestiona eficient respingerile și refuzurile. Obișnuiți să obțină ceea ce vor, cu minimum de efort, capacitatea de adaptare și toleranța la frustrare se vor dovedi a fi deficitare. Acest lucru va genera efecte negative în viața profesională, în viața personală și în cea socială. Să nu uităm că aceste persoane se regăsesc într-o suferință emoțională semnificativă, deoarece nu au fost învățați să facă față cerințelor vieții la vârste mici, iar la maturitate acest lucru se poate dovedi a fi foarte dificil. În astfel de cazuri este bine să fie consultați experți în domeniul psihoterapiei pentru ca adaptarea la cerințele vieții de adult să fie înlesnită.

- Copilul trebuie să cunoască anumite limite?

- Este necesar ca părinții să impună reguli menite să ajute copilul să se adapteze și să se dezvolte. Ceea ce se întâmplă când un copil aude „Nu” este că învață limitele, care sunt importante pentru copiii mici, deoarece sunt prima etapă în modul în care un individ învață să respecte seturile de reguli scrise și nescrise care alcătuiesc societatea. Granițele sunt învățate acasă, la începutul vieții, fiind prima expunere pe care un copil o are pe lume, așa cum există în afara casei, iar limitele de învățare cunoscute timpuriu îi permit copilului să se integreze mai ușor în diferitele situații sociale pe care le întâmpină pe măsură ce crește și se maturizează.

„Creierul unui copil nu este pe deplin dezvoltat și ar trebui să li se acorde putere de decizie limitată”

- Mulți părinți militează pentru libertate…

- Mai curând, consider că este util să milităm pentru obținerea autonomiei personale în cazul copiilor. Iar aici, din nou, rolul părinților este crucial. În contextul libertății decizionale a unui copil, este util să avem în vedere unele aspecte foarte importante. Copiii au lobii prefrontali nedezvoltați. Cu alte cuvinte creierul unui copil nu este pe deplin dezvoltat și, prin urmare, ar trebui să li se acorde putere de decizie limitată. Așa cum indică literatura de specialitate, „gândirea magică” predomină la copiii cu vârste între 2 și 7 ani. Această „gândire magică” este ceea ce îi face pe copii uimitori și creativi. Dar sugerează și faptul că nu sunt pregătiți să fie responsabili pentru decizii mari.

- Cum trăiește un adult cu reguli și limite?

- Întreaga societate este guvernată de reguli, legi și conduite adaptate cultural și contextual. Unui adult, care nu poate respecta regulile societății din care face parte, îi va fi foarte dificil să evolueze social și profesional. Persoanele cu un comportament antisocial pronunțat sunt adesea marginalizați de ceilalți, ajungând finalmente în centre de detenție, spitale de psihiatrie etc. Totuși, nu orice persoană căreia nu i-au fost impuse reguli stricte de la o vârstă fragedă va manifesta un comportament deviant. Oamenii au capacitatea de a internaliza regulile odată cu maturizarea, iar capacitatea de adaptare diferă de la o persoană la alta. Însă, ceea ce trebuie să rețină cititorii este că un cadru de dezvoltare pentru copii, care este guvernat de reguli și convenții, va ușura semnificativ efortul ulterior de adaptare al copiilor la viața socială.

„Iubirea, bucuria, curajul şi empatia se nasc din vulnerabilitate“

- Ce greutăți întâmpină?

- Dacă până la vârsta adultă persoana a obținut totul prin simpla solicitare, cu siguranță va întâmpina dificultăți în a dobândi ceea ce își dorește în prezent, deoarece regulile sociale sunt foarte diferite față de cele cu care era obișnuit. Frustrarea accentuată, furia și sentimentul de neputință vor fi resimțite în mod intens de o persoană care se regăsește într-o astfel de situație. Toleranța scăzută la frustrare reprezintă o nevoie puternică a persoanei nemulțumite de a înlătura disconfortul. Incapacitatea de a dirija emoțiile în situații tensionate poate servi ca barieră pentru multe performanțe sociale. Toleranța se dobândește în timp, cunoscând eșecul în multe dintre activitățile întreprinse anterior, dar având capacitatea de a merge mai departe până la obținerea rezultatului dorit.

- Devine mai vulnerabil?

- Încă din copilărie ni se induce ideea că vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune și că dacă ne lăsăm văzuți ca fiind vulnerabili suntem expuși și ne asumăm un risc emoțional uriaș. Și, da, suntem de acord, nesiguranța ne face să ne simțim în pericol. Însă în niciun caz nu putem spune că expunerea emoțională și înfruntarea nesiguranței sunt forme de slăbiciune. Nu putem descrie vulnerabilitatea ca fiind bună, rea, dar nici ca emoție negativă sau o experiență pozitivă. Putem spune că a simți înseamnă a fi vulnerabil. Iubirea, sentimentul de apartenență, bucuria, curajul și empatia, toate se nasc din vulnerabilitate. Vulnerabilitatea este parte a tuturor emoțiilor și sentimentelor pe care le experimentăm.