de Sorin Dumitrescu şi Adrian Barna
Omul de știință Emilio Herrera a fost unul dintre pionierii aviației din Spania, însă izbucnirea Războiului Civil Spaniol l-a condamnat la uitare. Cu o minte sclipitoare și o energie de invidiat, acest om a creat primul model de costum spațial, care stă la baza celor folosite în prezent de astronauți. SpaceX şi NASA au lansat, recent, naveta Crew Dragon, prima misiune cu echipaj uman din cadrul acestei colaborări de la misiunile Apollo şi prima misiune în care este implicată o companie particulară, cea a miliardarului american Elon Musk.
A fost primul om care a zburat peste Strâmtoarea Gibraltar
Emilio Herrera s-a născut în Granada, la 13 februarie 1879, într-o familie burgheză. Încă de la o vârstă fragedă, Herrera a fost pasionat de aviație și aerostatică, mai ales datorită influenței tatălui său, militar de profesie, și a romanelor lui Jules Verne. În 1902, a absolvit Academia Militară din Guadalajara, iar apoi a solicitat să fie transferat la Academia de Inginerie din același oraș. La începutul războiului dintre Spania și Maroc (1911-1927), s-a calificat ca pilot de dirijabil. În 1914, a atras atenția presei din întreaga Europă după ce a devenit primul om care a zburat peste Strâmtoarea Gibraltar. În 1918, Herrera și-a propus să creeze o linie aeriană de transport de pasageri, Transaérea Colón, care să conecteze Europa de America. Dar linia aeriană a lui Herrera nu a mai fost lansată, deoarece o companie germană a reușit să „fure startul”. Ulterior, a fost invitat, alături de militarul José Ortiz de Echagüe, să piloteze cea mai mare aeronavă a acelor vremuri: Graf Zeppelin LZ 127, dirijabilul german care urma să traverseze Oceanul Atlantic. Apoi, Emilio Herrera a cola- borat cu inginerul Juan de la Cierva la inventarea giroplanului și a participat la construirea și proiectarea Laboratorului Aerodinamic Cuatro Vientos. Inaugurat în 1921, laboratorul era dotat cu unul dintre cele mai mari și mai moderne tuneluri aerodinamice ale vremii. Imediat, Herrera a trecut la următorul proiect ambițios: cucerirea spațiului cosmic. Una dintre cele mai ambițioase idei ale sale a fost să efectueze un zbor cu balonul până în stratosferă, la altitudinea de 26.000 de metri. Aceasta era o provocare pe care nimeni nu o încercase încă. După ce ar fi ajuns în stratosferă, planul lui Herrera era să efectueze măsurători pentru studiul radiațiilor cosmice.
Era format din trei straturi: lână, cauciuc și un material armat cu sârmă de oțel şi cântărea 127 de kilograme
Era, fără îndoială, o misiune ambițioasă și foarte periculoasă. Anterior, comandantul Benito Mola și echipajul său au murit după ce au ajuns la 11.000 de metri, aeronava lor rămânând fără oxigen. Cunoscând acest precedent, în 1933 Herrera a demarat construirea unui balon capabil să urce la peste 20.000 de metri. Era nevoie, de asemenea, de un costum potrivit, care să apere pilotul de frig și de presiune și să-i asigure oxigen și mobilitate. Costumul proiectat de Herrera era format din trei straturi: unul de lână, altul de cauciuc și un al treilea dintr-un material armat cu sârmă de oțel. Aceste straturi erau acoperite cu un înveliș de argint, care împiedica supraîncălzirea. Casca cilindrică era confecționată din oțel și era acoperită cu aluminiu și sticlă triplă, pentru a evita radiațiile solare. De asemenea, era dotată cu un microfon, pentru a permite comunicarea prin radio. Porțiunile care acopereau articulațiile erau prevăzute cu un sistem de tip acordeon, care îi permitea pilotului să se miște. În mod curios, costumul cântărea 127 de kilograme, cu doar trei kilograme mai mult decât costumele folosite de NASA începând cu 1982. Era anul 1936 și balonul și noul costum urmau să fie folosite pentru prima oară. Însă izbucnirea Războiului Civil spaniol a pus capăt proiectului.
A trăit în exil până la moarte pe vremea regimului Franco
Deși Herrera era un monarhist devotat, el a jurat loialitate față de Republică. La sfârșitul războiului, Herrera a plecat în exil în Franța, unde și-a continuat cercetările și a trăit din banii câștigați de pe urma brevetelor de invenție. Herrera s-a împrietenit cu Albert Einstein, care l-a recomandat pentru funcția de consultant în fizică nucleară la UNESCO. Sfârșitul războiului spaniol l-a găsit în America de Sud, unde a călătorit în 1939 într-o misiune oficială însoțindu-l pe politicianul Indalecio Prieto. Deși la început a fost exilat în Chile, la scurt timp după aceea a plecat în Franța. În cadrul regimului Vichy, guvernul german al lui Hitler i-a oferit să lucreze în așa-numitul laborator de vibrații de la Berlin, propunere neagreată de guvernul generalului Franco, dar Herrera însuși a renunțat să accepte propunerea generalului Von Faupel, care îl cunoştea încă din anii 1920, Atunci, cu ocazia călătoriei sale prin America de Sud pentru a-și studia linia de aeronave, a avut posibilitatea să îl cunoască pe Herrera. Acesta a recunoscut că proiectul l-a sedus, dar că i-a fost imposibil să îl accepte și, cu toată sinceritatea, i-a comunicat lui Von Faupel, care a acceptat argumentele sale ca fiind tipice unui om de onoare.
A avut un articol despre utilizarea bombei atomice chiar în 1945
El a continuat să se dedice cercetării aeronautice și științifice, colaborând în revistele tematice aeronautice franceze, în principal la „L’Aerophile”, care a fost condusă de prietenul său Blondel de la Rougerie. Au fost ani foarte grei, pe care i-a îndurat cu adevărat stoicism. Herrera a locuit împreună cu soția sa şi a supravieţuit datorită drepturilor sale de brevet asupra unui sistem de proiecție geografică dublă și a unui flexiculator pentru rezolvarea funcțiilor matematice și a elementelor integrale eliptice. În 1945 a publicat un articol, care a fost respins, despre utilizarea bombei atomice cu câteva zile înainte de atacul nuclear de la Hiroshima. Ultimii ani ai lui Herrera au fost legați de guvernul republican spaniol din exil, pe care l-a prezidat între 1960 și 1962. În 1967, anul morții sale, Herrera a fost în favoarea unei reconcilieri naționale și a căutat sprijin politic și religios pentru a organiza un referendum în care spaniolii ar putea alege liber între monarhie sau republică. A murit la casa fiului său José Herrera „Petere” din Geneva, la vârsta de 88 de ani. Realizările sale nu au fost niciodată recunoscute de Spania, dar au obținut recunoaștere internațională. Prototipul costumului său spațial, destul de avansat pentru timpul său, i-a inspirat pe tehnicienii NASA când au creat costumele astronauților, inclusiv pe cele pe care echipajul misiunii Apollo 11 avea să le ducă pe Lună în 1969. Asistentul său, Antonio García Borrajo, a relatat ulterior că americanii i-au propus lui Herrera să colaboreze în cadrul programul spațial, dar omul de știință a refuzat. Potrivit National Geographic, în semn de mulțumire postumă pentru munca sa, Neil Armstrong însuși, la întoarcerea pe Pământ, a dăruit o piatră de pe Lună unui colaborator de-al lui Herrera, Manuel Casajust Rodríguez.
Regele Juan Carlos a prezidat Comitetul de onoare pentru întoarcerea rămăşiţelor inventatorului în Spania
În 1984, Memoriile sale (incomplete) au fost publicate în engleză, iar în 1986 în spaniolă. Foşti aviatori ai Republicii, membri ai Forţelor Armate ale Spaniei, istorici, alături de urmaşii săi au reuşit să îi aducă în cele din urmă rămăşiţele în Spania. Comitetul de onoare a fost prezidat de Regele Juan Carlos I. La eveniment, prezidat de primarul din Granada, a participat Mario Soares, un prieten al generalului Herrera, în timpul exilului său la Paris. Fundația Emilio Herrera Linares este responsabilă pentru păstrarea dosarului personal. Cel mai important dintre diferitele premii acordate de Fundația Aena, în valoare de 60.000 de euro, este prezentat în onoarea sa. În decembrie 2019, primul documentar (trailer) care prezintă viața și opera lui Emilio Herrera a fost lansat la Granada și Madrid.