de Alexandru Năstase şi Adrian Barna
Sorina, o fetița de numai 3 ani, duce o viaţă greu de imaginat, alături de cei doi fraţi pe care îi are, într-un sat, parcă, uitat de lume. Părăsiţi de mamă, copiii au rămas în grija tatălui, care munceşte cu ziua pentru a le oferi o farfurie cu mâncare la finalul zilei. O duc tare greu, iar povestea lor a impresionat o ţară întreagă.
Trăiesc din mila oamenilor
Cu un chip angelic și o privire blândă, nevinovată, micuța nu înțelege deocamdată ierarhia socială, programele de guvernare și nici minciunile din ele. La o vârstă la care zâmbetul, joaca și descoperirile trebuie să-i definească universul, Sorina s-a pierdut puțin de copilărie. Pentru că, din păcate, România are și astfel de povești. Și nici că-i pasă. Acesta este adevărul unei țări care nu o dată a preferat să întoarcă spatele, să nu observe și să tacă. România a devenit specialistă în copii fără copilărie, în copii condamnați încă din primele zile, în doruri și în iubiri care se scriu de la distanță. Sorina are 3 ani, trăiește în Vaslui într-un sat cuprins de depărtări și nu știe încă ce înseamnă sărăcia. O simte în fiecare zi, la fiecare masă, în fiecare neajuns, dar copiii au un obicei ciudat de a face sărbătoare din fiecare gest mărunt care le înconjoară traiul. Nu are mamă pentru că femeia a ales să-i părăsească, pe ea şi ceilalți doi frați, pentru un amor înfiripat pe internet. Tatăl a rămas pe loc, a privit o clipă în gol, și-a mai pierdut din încredere, dar n-a ezitat o clipă. Dumitru Hanu oferă zilnic o adevărată lecție de iubire și devotament unei societăți, parcă, fără suflet. Tânărul nu ezită și muncește cu ziua pentru a le bucura, pe cât posibil, serile celor trei copilași.
Tatăl luptă singur pentru liniştea copiilor
Cu mâinile goale a ridicat o cămăruță din chirpici pe terenul unei rude. E atât de mică, de rece iarna și de călduroasă vara, dar e locșorul lor. Neîncăpătoare pentru trei copii în vârstă de 5, 3 și, respectiv, 1,2 ani, căsuța se umple seara de râsetele acestora. „N-are curent, de unde să aibă. Și-a tras un cablu de la un vecin bun la suflet, un vecin care îl mai ajută”, ne-a spus preotul satului, Vasile Paraschiv. Într-o mare de necazuri, Dumitru Hanu își deschide sufletul și oferă semenilor tot ceea ce are mai frumos lumea asta în ea. Bunătate, speranță și educație. „Muncesc cât pot, pe unde pot. Copiii trebuie să mănânce. Îmi cer uneori lucruri pe care le văd la copii, jucării, dulciuri, dar nu pot să le ofer decât strictul necesar. Îmi iubesc copiii, aș face orice pentru ei, dar nu am putere să le ofer ce au alții. Sunt mulțumit că avem un acoperiș deasupra capului, dar visez la un cămin adevărat pentru ei. O casă și mâncare, să meargă la școală, să ajungă oameni între oameni. Atât îmi doresc”, a spus bărbatul. Tânărul și-a înțeles locul în lume, pare că și-a acceptat soarta, dar visează acum cu ochii deschiși la un destin ușor diferit pentru copilașii lui. Și îi ajută atât cât poate. Pleacă în fiecare dimineață la muncă. Pe micuți îi lasă în grija bunicilor. Le sărută creștetele, conștient că seara nu le poate aduce Raiul, dar măcar liniștea sufletească a unui părinte să fie acolo. Face orice îi cere omul pentru care lucrează, nu s-a certat cu nimeni niciodată, nu s-a contrazis. Și seara, după ce ia banii, vine într-un suflet cu mâncare acasă. Se ocupă de copii, îi spală, se joacă cu ei și încheie ziua împreună.