de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna
Se poate explica moartea obiectiv și științific? Ce se întâmplă când o persoană trece în lumea celor drepți? De ce trupurile unor persoane rămân intacte, deși a trecut mult timp de când sufletul li s-a mutat la cer? Sunt întrebări la care știința până în acest moment nu a reușit să găsească niciun răspuns concret. Mai mult, sunt și voci care susțin că acesta ar putea fi un semn al lui Dumnezeu.
Pielea este la fel de elastică, iar ochii își păstrează culoarea
Când vine vorba despre moarte, totul se zduguie, pentru că aceasta pare de neoprit. Sunt însă și persoane care, deși au trecut la dreapta Domnului, trupul lor nu se descompune. Și nu are nicio legătură cu mumificarea, când trupul se usucă pe cale naturală, ci pur și simplu țesuturile celui decedat, spun specialiștii, nu se deosebesc cu nimic de cele ale unei persoane vii, mai mult pielea rămâne la fel de elastică, iar ochii își păstrează aceeași culoare. Care să fie explicația? Nimeni nu poate ști, iar specialiștii spun că unul dintre motivele nedescompunerii ar putea fi o caracteristică a mediului ambient. În plus, potrivit cercetărilor, corpul pare a fi neschimbat întrucât, după moarte, are loc procesul natural de transformare a grăsimii în ceară.
Cazul incredibil al Sfintei Bernadette Soubirous
Printre cazurile în care știința ridică din umeri neputincioasă se află și cel al Sfintei catolice Bernadette Soubirous, care a trecut la Domnul în anul 1879, la vârsta de 35 de ani, și căreia, se spune că i s-a arătat însăși Preacurata Fecioară. Înainte ca aceasta să fie canonizată, Biserica Catolică a descoperit de trei ori mormântul și de fiecare dată medici și preoți au rămas surprinși să vadă că trupul acesteia nu a fost atins de semnele vreunei descompuneri. De asemenea, va rămâne o enigmă nedeslușită Pu Chao, un călugăr din Taiwan care s-a stins din viață la 93 de ani. Se crede că acesta a trăit atât de mult pentru că s-ar fi hrănit cu frunze și apă de ploaie.
Corpul călugărului Phra Kru Sanatakitittkhun a fost incinerat, dar nu a ars
La fel de neobișnuit este și cazul călugărului Phra Kru Sanatakitittkhun. Acesta a murit în anul 1973 și de atunci corpul său se află într-o mănăstire budistă din Thailanda, acest loc fiind pelerinaj pentru mii de persoane. Istoria spune că, la un moment dat, acesta le-ar fi spus discipolilor că se va stinge într-o anumită zi a săptămânii, în poziție de lotus. Și așa s-a întâmplat, călugărul putând fi văzut și astăzi, în aceeași poziție. Interesant este și faptul că, deși corpul său urma să fie incinerat, acesta nu a ars. Cu totul incredibil este că unghiile și părul îi cresc și acum, fiind periodic tăiate. Deși specialiștii nu știu cum să explice acest lucru, discipolii lui Phra Kru sunt convinși că acesta nu a murit, ci doar a atins starea de Nirvana.
Mort de 93 de ani, un budist din Rusia are ligamentele mobile
Și rușii se pot lăuda cu minunea corpurilor intacte. Este vorba despre călugărul budist Dashi Dorzho Itigilov, fost stareţ în Buryatia (sudul Siberiei). Potrivit testamentului lăsat, călugărul a menționat ca sicriul său să fie deschis la anumite intervale de timp. Atât în anul 1955, cât și în 1973, când rămășițele sale au fost verificate, s-a constatat că acestea sunt foarte bine conservate, nu prezintă niciun semn de descompunere, ligamentele sunt mobile, iar nasul, urechile și ochii sunt neschimbate, la fel ca și organele interne, în timp ce sângele se găsește sub formă de gel. Începând cu anul 2002, trupul călugărului este pus într-o boxă de sticlă și se află la cea mai importantă mănăstire din Rusia, Ivolginsky Datsan. La sărbătorile budiste importate, pelerinii își pot atinge fruntea de eșarfele de mătase pe care călugărul le ține în mâini.
Polițiștii din America au descoperit închis într-o cameră corpul intact al unei tinere care se împușcase în inimă în urmă cu aproape 50 de ani