de Gheorghe Zmaranda
Maramureșul istoric este cufundat într-un început de primăvară blând. Se schimbă culoarea munților, iar satele sunt învăluite într-o magie feerică. Pe alocuri, în acest tărâm de poveste, reminiscențe ale trecutului, ale vieții simple purtate cu onoare și cu demnitate de țărani, încă pâlpâie. Asemeni unui far într-o mare învolburată care vrea să înghită tot. Mânată parcă de aceeași forță extraordinară ca a apei, schimbarea vrea să cucerească cu tot dinadinsul această vatră de cultură și tradiție populară. Casele maramureșene tradiționale, vâltorile și morile de apă, atâtea câte au mai rămas, sunt esență pură a istoriei în Maramureș. În satul Săcel, din comuna cu același nume, funcționează ultima moară cu apă din sat. Moara lui Mecleș.
Din cele șapte mori ale satului a mai rămas doar una
În acest sătuc restrâns, moara de apă este ușor de găsit. Prezența ei este semnalizată printr-un indicator la marginea drumului. Și în niciun minut ajungi la căsuța familiei Mecleș, o familie în care trei generații de bărbați au fost morari. Ultimul descendent al acestei familii este Dănilă, un bătrânel jovial, foarte amabil, pe care această ultimă moară de apă l-a transformat într-un fel de ghid al satului. Te întâmpină cu un zâmbet larg și cald și cu o gră- madă de istorisiri despre comoara familiei sale. Astfel, poveștile predate din tată în fiu au ajuns și la mine. Se pare că moara de apă care funcționează și astăzi în satul Săcel fost construită undeva prin anul 1850 și era una dintre cele șapte mori ale satului, iar cei care au hotărât ca aceasta să fie construită au fost evreii. Povestea spune că de la momentul construirii ei moara a fost moștenire pentru 16 generații de evrei. Abia în anul 1907 moara ajunge în proprietatea familiei Mecleș, după ce aceștia au vândut-o bunicului său care lucra pentru ei. Bătrânul Dănilă spune că mai mulți oameni din sat au vrut să cumpere această moară, dar relațiile apropiate pe care bunicul său le avea cu evreii i-au determinat pe aceștia să i-o vândă lui.
Tehnologie rudimentară, dar eficientă și funcțională și astăzi
Moara cu apă și vâltoarea lui Mecleș sunt extraordinare nu doar prin faptul că au rezistat timpului atât de mult, ci mai ales pentru că sunt încă perfect funcționale. Este cea mai concretă dovadă a faptului că această tehnologie rudimentară poate concura cu ultimele invenții ale lumii, în pofida faptului că nu are în structura sa softuri sofisticate și nici măcar foarte multe elemente. Principiul de funcționare este unul foarte simplu. Întreaga instalație, construită în totalitate din lemn, este pusă în funcțiune de puterea apei, în cazul de față de râul Iza. În acest ansamblu rudimentar, piesa principală este roata verticală pusă în funcțiune de forța hidraulică. Astfel roata începe să se miște și angrenează în mișcare alte componente. Un ax cu corespondență la uruitorul constituit din piese de piatră în interiorul cărora se zdrobesc cerealele îl pune în funcțiune. Aici se fac niște ajustări în funcție de dimensiunea pe care morarul vrea să o aibă uruiala. În Moara lui Mecleș se macină mălai și făină. Și tot procesul funcționează fără electricitate, ci doar mizând pe ingeniozitatea celor care au inventat această tehnologie și pe forța râului Iza. Electricitatea nu are un rol primordial aici. Este folosit un singur bec care după căderea întunericului luminează încăperea.
Vâltoarea, o „mașină” de spălat ecologică
În curtea familiei Mecleș apa râului Iza mai are un rol important. Acela că se scurge într-o vâltoare. Prin definiție, vâltorile sunt practic nişte instalații tradiționale care, la fel ca și morile de apă, devin funcționale în prezența apei. Și în cazul acesta principiul de funcționare este extrem de simplu. Apa este direcționată către vâltoare printr-o ecluză. Datorită acestei construcții hidrotehnice minimaliste, debitul apei poate fi reglat. Vâltoarea este construită din bușteni, în formă conică, asemeni unei găleți uriașe care captează căderea apei. Curentul care se formează recreează mișcarea de rotație a cuvelor din mașinile de spălat, doar că în vâltorile tradiționale pot fi spălate textile de mari dimensiuni precum covoare, postavurile, cergi sau țoluri. Datorită vârtejului puternic care le rotește, lucrurile ies curate și asta fără să fie necesar să se folosească detergent, doar că trebuie să rămână în vâltoare cel puțin o jumătate de zi. Din fericire, atunci când am ajuns la Moara lui Mecleș am avut șansa de a vedea cu ochii mei cum sătenii spălau în vâltoare cergi. În Maramureș sunt tot mai puține satele care mai au vâltori. În schimb, în comuna Rudăria din Caraș-Severin există astăzi 22 de mori de apă, deși istoria vorbește despre faptul că până în anul 1874 existau 51 de mori.
Instalaţie de prelucrat lâna din 1905
În aceeași încăpere cu moara, familia Mecleș păstrează și o mașină de prelucrat lâna. Am aflat de la bătrânul Dănilă că și această comoară este funcțională din anul 1905, că are origini germane și că popular i se spune fosalai. Procedeul prin care lâna devine fină are două etape. Inițial, lâna este trecută printr-un scărmănător numit leagăn. I se spune așa pentru că are mișcările unui leagăn. Acesta este dotat cu 1.000 de dinți de oțel care rup lâna și o scalmănă. Astfel devine pufoasă. Ulterior, lâna intră într-un alt proces. Se introduce pe o a doua bandă, unde este selectată. La final este descărcată pe o dobă și de aici începe pregătirea manuală și drumul către fus.