de Andrei Dicu şi Daniel Şuta
Ceramica de Cucuteni realizată de soţii Ion şi Nicoleta Mitroi s-a născut din venerație. N-a apărut în sufletele noastre, ca un musafir. Ea este parte din seva unei nații și continuă să fie părtașă prezentului și viitorului. Arheologia se îmbină cu misticul și cu revelația, într-o perpetuă poveste pur românească.
Totul a început în civilizația neolitică
Ion Mitroi a avut primul contact cu ceramica de Cucuteni atunci când a deschis manualul de istorie, de clasa a IV-a. „Era un capitol intitulat „Neoliticul în istoria românească”. A urmat o perioadă în care copiii nu au ştiut ce reprezintă civilizația de la Cucuteni şi unde s-a descoperit acest tip de ceramică. Acum, mă bucur să constat că situaţia s-a schimbat şi că există mult interes. Şcoala îţi deschide uşi şi ferestre, dar dacă tu nu ştii să zbori printre ele, este un mare păcat”, ne-a mărturisit artistul.
Vasele „binoclu”, folosite în ritualurile de căsătorie
Cultura Cucuteni aparţine perioadei neolitice şi e specifică intervalului 5500-2750 î.Hr., fiind răspândită pe un areal de 350.000 de kilometri pătraţi, din Moldova, Republica Moldova şi până în Ucraina. Primele piese de ceramică, elemente caracteristice acestei culturi, au fost descoperite de etnograful Teodor Burada, în anul 1884, în apropierea Iaşiului. Unele piese făceau parte din ceramica utilitară, iar altele din cea decorativă, având rol de obiecte de cult. De la Nicoleta Mitroi am aflat că „vasele, care s-au păstrat mii de ani se foloseau la diverse ritualuri în care se invocau spirite, precum cel al abundenţei, al fertilităţii, al maternităţii. Tocmai de aceea, în ceramica de Cucuteni, majoritatea statuetelor sunt feminine. În ceea ce priveşte decorul pictat, apare altă poveste interesantă. Pe lângă spirală, care este un simbol al vieţii, al urcuşului şi coborâşului (vorbim despre spirala geometrică, rotundă și curbă), apar pe vase diverse reprezentări zoomorfe şi antropomorfe. Sunt reprezentaţi cerbi, alte animale cu coarne și păsări. Pe un vas apare reprezentarea unei sirene, legată cu chingi de pământ şi de cer. Arheologii au fost fascinaţi. Faptul că acum câteva mii de ani se pictau sirene, pune un mare semn de întrebare. Apar şi vestitele hore, cum este cea de la Frumuşica. Faimoasele vase «binoclu», de exemplu, care sunt de fapt două siluete umane, legate cu trei punţi ce formează o inimă și se presupune că erau folosite în ritualurile căsătoriilor”.
Despre Cucuteniul modern şi Gumelniţa
Ion Mitroi este original din Măldăeni, judeţul Teleorman. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, la secţia ceramică, sticlă, metal, iar în anul doi a întâlnit-o pe soţia sa, Nicoleta, pe vremea aceea studentă la Politehnică. De atunci, cei doi au lucrat împreună ceramică neolitică, s-au axat pe culturile Cucuteni şi Gumelniţa şi multă vreme au creat replici fidele, dar ulterior şi-au pus amprenta personală şi au interpretat formele, cromatica şi decorul. Nicoleta Mitroi a continuat: „La început, am lucrat diverse obiecte mai mici, precum podoabele. Apoi, m-am îndrăgostit de Cucuteni şi nu mi-am imaginat că asta va deveni un mod de viaţă. Inițial, am lucrat pentru mine. Ardeam vasele într-un cuptor şi când soţul meu a avut o expoziţie de sculptură în lemn, m-a întrebat dacă vreau să-mi expună lucrările. Era o expoziţie realizată împreună cu un alt artist plastic, Mihai Cârstea, şi mă gândeam că nu aveam cum să mă compar eu, un inginer, cu doi mari artişti. Totuși, vasele mele au «prins» atât de bine la public, încât mi s-a părut un miracol. Erau parte din inima mea, dar nu mă aşteptam să rezoneze şi alţii la ele. Cred că am vândut atunci toate vasele…”
„Lutul utilizat este cât se poate de natural şi foarte puţin prelucrat. Nu i se adaugă nimic chimic”
Nicoleta Mitroi ne-a relatat că „lutul folosit este cât se poate de natural şi foarte puţin prelucrat. Nu i se adaugă nimic chimic. Este lut rupt din mal, bine filtrat. Impuritățile sunt îndepărtate, deoarece, la ardere, ar putea produce accidente. Vasul s-ar putea fisura sau sparge. Am încercat să lucrăm şi cu alt tip de lut, produs de fabrică, dar nu este bun pentru acest gen de ceramică. Lutul de fabrică are ceva care nu permite absorbţia decorului pictat, nu se lucrează la fel de bine şi vasul nu mai arată la fel. Noi păstrăm lutul natural şi vasele noastre se aseamănă foarte bine cu cele originale, de la Cucuteni. Şi acelea erau lucrate tot dintr-un lut cât mai simplu prelucrat, fără adaosuri. De altfel, noi respectăm întru totul tehnica Cucuteni. În afară de faptul că nu ne prelucrăm noi lutul, pentru că ar fi o muncă titanică, toate celelalte etape le realizăm noi. Vasele noastre nu sunt lucrate la roată, ci manual. Sunt ridicate din benzi, din aproape în aproape, sunt modelate pur şi simplu, de aceea formele pot fi extrem de laborioase. La mână poţi să faci orice fel de formă, pe când la roată sunt forme axiale, simetrice. Decorul pictat se realizează pe peretele crud al vasului. După pictare, la câteva ore, se freacă cu pietre de râu, lucioase, astfel încât decorul pictat să intre în peretele vasului şi să se închidă porii. După uscare, ultima etapă este arderea, la cuptor, la 900-1.000 de grade Celsius”.
Invitaţi la expoziţii, tabere şi târguri internaţionale
De la prima expoziţie, intitulată „Ceramică reinventată”, care a modificat cursul existenţei soţilor Mitroi, au urmat zeci de evenimente de rezonanţă. Au primit Marele Premiu la „Târgul meşterilor populari” de la Craiova și au fost invitaţi de Ministerul Culturii şi de cel al Turismului, la Târgurile de la Berlin şi Stuttgart. Mai mult, soții Mitroi își desfășoară activitatea și în scop educativ. „De câţiva ani, organizăm la Măldăeni o tabără de vară pentru 150 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani, realizată cu sprijinul Muzeului Goleşti. Este singurul atelier care durează două săptămâni. Tot pentru copii găzduim şi „Săptămâna Altfel”, a conchis Ion Mitroi. Vasele realizate de familia Mitroi pot fi achiziţionate prin participarea la diverse evenimente, pe internet sau la comandă, cu prețuri între 20 şi 25 de lei (farfuriile) și 350 de lei. Vizitatorii sunt bineveniţi în atelierul artiştilor, care ne-au mărturisit: „Avem o casă foarte veche, restaurată, şi atelierul nostru este deschis mereu. Uneori, ne trezim la poartă cu oameni veniţi de la sute de kilometri. Este, însă, un atelier la care mai e de lucru”.