de Valentin Țigău
Badea Cârțan a fost unul dintre marii precursori ai Unirii de la 1918. De copil, a învățat, odată cu scrisul, istoria neamului pe care l-a iubit și, mergând cu oile, într-o parte sau alta, în transhumanță, era nedumerit de ce, totuși, țara asta e împărțită în două. Motiv pentru care s-a dus și la Viena, să-l întrebe pe Împărat, ce țară-i asta, în mijlocul căreia a fost trasă o graniță? De atunci, i s-a înfiripat ideea de a merge la Maica Roma, cum spunea el, să-și afle rădăcinile. A reușit să obțină și sprijinul unor mari intelectuali ai vremii care, în ideea de a sprijini comunitățile de români din Ardeal, îi dădeau cărți pe care el le transporta în desagă, peste munți. Practic, era cel care le aducea „hrană vie”, care să le lumineze conștiința (a făcut și închisoare pentru aceste cărți, dar niciodată n-a renunțat la acțiunea lui).
Prima călătorie la Roma
La Roma, Badea Cârțan a făcut două călătorii. Despre acestea am vorbit mai mult cu domnul Claudiu Istrate, editor, scriitor și vicepreședinte al Asociației Socio-Culturale „Prahova Excelsior” Sinaia. „În prima călătorie la Roma a plecat la 3 ianuarie 1896 - vă dați seama: iarna, în opinci...! 43 de zile a durat drumul, traversând Transilvania și Banatul, pe la Timișoara, apoi Ungaria, Viena, nordul Italiei, ajungând la Genova și de acolo la Roma. I-a uluit pe italieni, pentru că a fost descoperit dormind la baza Columnei lui Traian, îmbrăcat în cămașă și cioareci, învelit în șuba lungă, din blană de oaie, iar jurnalele vremii au titrat «A coborât un dac de pe Columnă»”, povesteşte Claudiu Istrate.
O „expoziție vie, de țărani români și țărănci”
A doua călătorie la Roma a făcut-o în 1899. În același an, o delegație impresionantă de români, oameni de știință, patrioți, condusă de V.A. Urechia făcuse deplasarea pentru a participa la a XII-a ediție a Congresului Orientaliștilor, prezidat de Angelo de Gubernatis, bun prieten al românilor și al idealurilor lor. De mai multă vreme, Urechia avusese ideea de a face o deplasare și de a depune la picioarele Columnei lui Traian o coroană de bronz, ca omagiu strămoșului latin și confirmare a latinității neamului românesc (în acea perioadă, istoricul maghiar Ovary tocmai ținea în Italia o serie de conferințe care negau originile noastre latine). Coroana de bronz a fost executată de un artist venețian stabilit la București, Cadorin, iar banii cu care a fost plătită au fost adunați prin subscripție publică. Împreună cu Gubernatis, V.A. Urechia a „orchestrat” un adevărat eveniment românesc și pro-latinitatea românilor, la Roma, în care Badea Cârțan (deja cunoscut italienilor) avea să joace un rol important. Se dorea o „expoziție vie de țărani români și țărănci, din diversele provincii locuite de națiunea română, toți aceștia în costumele lor minunate”, iar în fruntea acestor „pelerini ai neamului românesc” trebuia să se afle Badea Cârțan.
12 octombrie 1899
Însuflețitoare proiecte, dar să nu credeți că ele nu au întâmpinat dificultăți! Delegația românească - oameni de cultură, scriitori, jurnaliști și... oameni din popor - număra acum 60 de persoane. Dar permisiunea de a se aduna în număr atât de mare la poalele Columnei lui Traian nu fusese încă obținută, iar „sindaco” (primarul) Romei, căruia îi scrisese V.A. Urechia, nu era în oraș. Congresul Orientaliștilor odată început și primarul revenit în Capitală, acesta din urmă își declină competența de a acorda o astfel de aprobare. În schimb, Guvernul înțelege dorința românilor și își dă aprobarea. La 12 octombrie 1899, V.A. Urechia, însoțit de Badea Cârțan, i-a adunat pe români și pe simpatizanții lor și, din „Muntele Capitoliului”, unde se ținea Congresul Orientaliștilor, au pornit în alai spre Columnă. Au fost de față înalți demnitari italieni, poeți și istorici, diplomați, chiar și Ovary, contestatarul latinității românilor. S-au ținut cuvântări, s-a intonat „Cântecul gintei latine” (versuri: Vasile Alecsandri), iar coroana comemorativă a fost depusă la picioarele Columnei.
Luptător pentru unitate
De atunci, a mai fost în alte călătorii și în alte zone ale Europei, dar și în Palestina. Peste tot a propovăduit înaltele idealuri ale unirii neamului nostru. „De exemplu, studenților francezi care l-au ascultat, la Paris, într-o conferință, le-a spus că Parisul și Franța sunt ceea ce sunt datorită faptului că românii, în trecut, s-au opus cuceririi de către Imperiul Otoman a acestor țări și că, în general, au stat de pază la Porțile Europei”, spune Claudiu Istrate, subliniind că Badea Cârțan „era un bun vorbitor, iar asta venea din inimă, dar și din cultura lui, pentru că a citit foarte mult și a ars ca o flacără pentru această idee”. Apreciat și de Nicolae Iorga, Badea Cârțan era invitat la tot felul de reuniuni la nivel înalt.
„S-a gătat opaițul”
Din păcate, luptătorul pentru unitatea românilor nu și-a văzut idealurile împlinite. În 1911, la o traversare a Munților Bucegi, cu o desagă de cărți în spate, prin Vama Cucului, cum se spunea atunci, l-a prins o vreme foarte rea și s-a îmbolnăvit. A zăcut multă vreme și a fost îngrijit, la Poiana Țapului, de familia Lahovary. După ce s-a înzdrăvenit, s-a întors la Cârțișoara, iar în august a revenit pe Valea Prahovei. Fiindu-i iarăși rău și simțindu-și sfârșitul aproape, ar fi spus: „S-a gătat opaițul”. Apoi s-a stins. A lăsat cu limbă de moarte celor care-l îngrijeau să fie îngropat în cimitirul din Sinaia. Așa s-a și întâmplat. Toate cheltuielile și organizarea înmormântării au fost suportate de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni condusă de Nicolae Iorga.
Mereu în inima sinăienilor
Imediat cum intri în Cimitirul Șețu din Sinaia, pe partea stângă, observi mormântul marelui român, la căpătâiul căruia niciodată candela nu se stinge. „Aici, la Sinaia, Asociața Socio-Culturală Prahova Excelsior, care promovează valorile orașului și care «l-a adoptat» pe Badea Cârțan, împreună cu Primăria Sinaia, primim, o dată la doi ani, o delegație de la Cârțișoara. Iar în celălalt an, o delegație de la noi merge acolo. Așa, se creează o punte sufletească între locul nașterii și cel al morții marelui român, dar și o punte între Muntenia si Ardealul istorice, pentru a reaminti tuturor cine a fost Badea Cârțan și a folosi în continuare moștenirea lui”, spune Claudiu Istrate. „Visul nostru ar fi ca, pe un proiect susținut de Uniunea Europeană - care încurajează itinerariile culturale multinaționale -, să putem face și noi un itinerar cultural pe urmele lui Badea Cârțan, trecând prin toate marile orașe pe care le-a atins și el, în drumurile lui”.
Un manuscris dăruit Mănăstirii Sinaia
Badea Cârțan ducea cărțile românești, dintr-un teritoriu în altul, de la o comunitate românească la alta. De la protos Mihail Harbuzaru, călugăr-bibliotecar la Mănăstirea Sinaia, am aflat că a dăruit acestui așezământ monahal un manuscris din 1786 („Cuvinte de suflet folositoare”, de Athanasie Ieromonahul Baruha Criteanul). La exact doi ani după evenimentul amintit de la Roma, aflăm dintr-o însemnare a Arhimandritului Nifon că această carte în manuscris a fost „Adusă Bibliotecii Mănăstirii Sinaia de Păstorul Gheorghe Cârțan la 12 octombrie 1901”, iar pe o altă pagină, cu grafie latină și cerneală violet stă scris: „Amintire de la George Cârțan, oferită Bibliotecii Sinaia, octombrie, 12, 1901”. Cartea o primise, cu o zi înainte, conform unei alte însemnări, de la protopopul Ioan Petric.