de Călin Popa şi Adrian Pătrăuceanu
Lumea pare să nu se mai sature de tot felul de festivaluri. De la cele tradiționale, pe care turiștii și globalizarea le-au făcut celebre, la cele mai ciudate, care parcă au motive căutate cu tot dinadinsul, această lume pestriță pare să le cuprindă și să le permită pe toate - simboluri și bizarerii deopotrivă.
Adunarea anuală a roșcaților
Popoarele lumii s-au obișnuit să celebreze cam totul, de la sosirea primăverii la aniversări religioase, iar timpul nu a făcut decât să adauge noi tușe la acest tablou general. Una dintre acestea este adunarea anuală a roșcaților. La sfârșitul lunii septembrie, în Olanda, la Breda, vin persoane cu părul roșu din toată lumea. Numit Roodharigendag, acest festival uimitor a pornit de la ideea pictorului Bart Rouwenhorst. În anul 2005, 150 de femei răspundeau chemării artistului de a-i fi modele; 14 ani mai târziu, în orașul olandez se adunau peste 5.000 de persoane roșcate din 80 de țări, care, alături de turiști și de prieteni, au participat la concursuri pe tocuri, au mâncat, au băut, au dansat și s-au lăsat fotografiați din toate unghiurile. În anul 2013, festivalul intra în Cartea Recordurilor, ca fiind manifestarea ce a reunit cel mai mare număr de roșcați: 1.672.
Aruncatul cu noroi de la Boreyong
În fiecare vară, în orașul sud-coreean Boreyong are loc un festival al aruncatului cu noroi, în care toată lumea se murdărește fără grijă în băltoace promovate ca având proprietăți de mineralizare și de înfrumusețare. Început în anii 1990 pentru a populariza proprietățile cosmetice ale mâlului din zonă, festivalul facilitează wrestling, concursuri de toate felurile, masaj, pictură corporală cu un tip special de… noroi, chiar schi pe mâl.
Noaptea dedicată ridichilor
Orașul mexican Oaxaca păstrează și astăzi vechea tradiție a sculptării ornamentale a ridichilor, în cadrul unui festival care are loc la 23 decembrie, în fiecare an. Inițiat în secolul al XIX-lea, pentru a-i opri și a-i determina să cumpere suveniruri pe cei care merg să aducă ofrande la cimitir înaintea Crăciunului, acest festival s-a transformat într-o variațiune pe tema cioplirii dovlecilor, care are loc în SUA, și implică un meșteșug care nu este atât de simplu cât pare. De Noaptea ridichilor, localnicii și turiștii se adună pentru a admira legumele sculptate pe toate temele care se pot imagina, festivalul fiind atât de popular, încât a dus la crearea unei plantații speciale de ridichi, care să furnizeze „artiștilor” materialul necesar operelor lor.
Concursul înghețării… părului
Cele mai bizare „sculpturi” din părul înghețat al unor temerari dispuși să rămână „la rece” pot fi întâlnite la festivalul părului congelat, care are loc în Canada, în fiecare an, în luna februarie. Orașul Whitehorse, din Yukon, se transformă într-un loc al bizareriilor capilare de tot felul, care urmează unor sesiuni de scufundare în iazul cu apă încălzită în timp ce afară, unde este „coafat” natural părul, sunt 20 de grade sub zero. Doritorii își scufundă șuvițele în apă, apoi lasă părul care îngheață pe loc să devină o operă de artă. Rezultatele ciudatului concurs sunt anunțate o lună mai târziu.
Bătaia generală cu balegă de vacă
La sfârșitul festivalului Ugadi, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale hindușilor din Kairuppala, India, încărcat de simboluri medievale și de ofrande aduse în temple, are loc și o manifestare foarte bizară, cel puțin pentru un occidental: o bătaie generală cu balegă de vacă. Mai precis, locuitorii încep să arunce unii spre ceilalți cu astfel de proiectile mirositoare, crezând, din cele mai vechi timpuri, că a fi nimerit de o astfel de „porție” este cel mai clar semn de prosperitate și noroc. Obiceiul este o interpretare a unei bătăi mitologice dintre zeița Bhadrakali și nobilul Veerabhadra Swarmy și se consideră că „materialul” este o binefacere, întrucât are proprietăți tămăduitoare.
„Seducerea” viermișorilor
Micul orășel Blackawton, din Devon, Marea Britanie, adună în fiecare an, în luna mai, o mulțime de pasionați de pescuit care trebuie să culeagă cât mai mulți viermișori într-un răstimp de 15 minute, de pe o porţiune de teren dată. Pentru a câștiga competiția, fiecare participant folosește tot felul de metode de a atrage nevertebratele. În timp, s-au văzut episoade de turnat de lichide dulci pe teren, realizarea de furculițe speciale, chiar bătăi din picioare, asemănătoare cu mișcările anumitor păsări. Odată încheiat concursul, participanții trec la alte manifestări și distracții, care completează programul festivalului.
Competiția stropitului cu apă
Pentru turiștii care se află în orașul Sinchon, din Coreea de Sud, participarea la un festival care implică udarea până la piele poate fi o experiență inedită. Pornit inițial de la ideea unor studenți de a se răcori cu ajutorul pistoalelor cu apă, evenimentul din miezul verii permite participanților să-și procure o armă cu apă de orice dimensiune sau culoare și să-i stropească pe cei din jur fără nicio reținere. Străzile se umplu de muzică, iar participanții udați de necunoscuți dansează în stradă, mănâncă bunătăți tradiționale, cumpără suveniruri și au ce povesti după unul dintre cele mai ciudate festivaluri ale lumii.
Ziua săritului peste bebeluși
De aproape 500 de ani, în orașul Castrillo de Murcia, Spania, are loc un festival cu o conotație de groază: bărbați îmbrăcați în diavoli sar peste bebeluși aliniați pe saltele postate în plină stradă. La început a fost vorba despre binecuvântarea copilașilor de sărbătoarea religioasă Corpus Christi, din luna iunie, iar astăzi, cei care sar peste copii scot și un sunet din castaniete, pentru alungarea spiritelor rele. După ce au văzut arătările costumate în culori țipătoare țopăind deasupra lor, micuții sunt acoperiți cu petale de trandafiri. Bizarul ritual a trecut de granițele locale, în prezent numeroși părinți din toate părțile regiunii aducându-și copiii pentru strania „binecuvântare”.
Concert de „muzică“ subacvatică
Oricât ar… suna de straniu sau fără sens, în SUA, mai exact în Florida, are loc în fiecare an un concert subacvatic. Inițiat în anul 1980 pentru a trage un semnal de alarmă vizavi de starea recifelor de corali, evenimentul s-a transformat într-un festival care reunește muzicieni în costume de scafandri sau costumați în sirene ori pești, care „cântă” la „instrumente” adaptate mediului - „fluke-a-lele” sau „trom-bonefish” („os de pește”). În timp ce persoanele aflate sub apă se delectează cu muzica de la postul local de radio cu ajutorul căștilor subacvatice, participanții la festival care au rămas la țărm au la dispoziție o mulțime de alte metode de amuzament.