de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Aşteptările, pretenţiile, neacceptarea, lipsa comunicării şi dragostea necondiţionată faţă de sine duc la destrămarea celor mai multe cupluri. De multe ori, partenerii poartă un război între şi cu ei înşişi, uitând să se mai iubească, uitând motivele pentru care au ajuns împreună. Psihologul Ioana Lepădatu (medalion), specialist NLP, a realizat scheletul unei relaţii de durată, o legătură care să ofere stabilitate partenerilor şi armonie în cuplu.

„Este important să oferi timp şi spaţiu special pentru comunicare”

- Ce aşteptări ar trebui să avem de la partenerul de viaţă, astfel încât să avem o relaţie de cuplu înfloritoare?

- La baza unei astfel de relații se află intercunoaşterea. Ea va duce la evoluţia cuplului. Se formează în timp, când cei doi parteneri se îndrăgostesc şi hotărăsc să se cunoască, iar mai apoi să se căsătorească. Intercunoaşterea este un proces voluntar, conştient, dar şi involuntar, automat. Partea voluntară constă în acţiuni directe de autodezvăluire şi dezvăluire reciprocă, iar partea involuntară constă în comportamentele obişnuite şi automate pe care fiecare partener le realizează şi în urma cărora partenerul poate culege informaţii reprezentative despre celălalt. Uneori, acest tip de intercunoaştere este ignorat sau minimalizat în unele cupluri, partenerii bazându-se mai mult pe ceea ce se spune, decât pe ceea ce se face. Apoi, este iubirea, principala motivaţie pentru transformarea cuplurilor erotice în cupluri conjugale.

- Aşteptările mici ne limitează?

- Așteptările ar trebui să fie, în primul rând, de la persoana care dorește schimbarea. Spre exemplu, dacă femeia pune masa, strânge masa, face o grămadă de sarcini casnice și simte că oferă fără a primi ceva în schimb, probabil că își va dori schimbarea, deci cheia este la ea. De ce ar dori să schimbe bărbatul ceva? Lui îi este bine, primește fără să ofere. Așadar, promovarea adevărului în orice comunicare facilitează sentimentele de afecţiune autentică și onestitate și ajută la păstrarea echilibrului familial. Să oferi timp şi spaţiu special pentru comunicare, mai ales pentru ceea ce este important și sensibil este, de asemenea, important.

„Iubirea imatură se caracterizează printr-o intensitate mare”

- Dar pretenţiile şi dorinţele pe care le avem de la partener nu acţionează ca o presiune?

- Diferenţa dintre o dragoste sau o iubire imatură şi una matură este faptul că, iubirea imatură se caracterizează printr-o intensitate mare, printr-un amestec de dependenţe şi, deci, de aştepări ca partenerul să satisfacă mult din nevoile personale. Este, de fapt, dragostea fuzională, despre care vorbeşte psihoterapeutul Bowen. Odată cu maturizarea emoţională, cu dezvăluirea reciprocă a partenerilor şi dezvoltarea încrederii în sine şi în partener, apare şi dragostea matură. Aceasta este mai puţin intensă, dar este mult mai profundă și implică încredere, respect şi acceptarea partenerului aşa cum este el, fără tendinţa de a-l schimba, de a-l controla sau de a-l manipula. Presupune a te baza pe partener, indiferent dacă este sau nu de acord cu tine, dacă îi place sau nu. Acest tip de dragoste presupune admiraţie şi valorizarea partenerului aşa cum este el. Dar, la o astfel de dragoste, ajung doar cei care se iubesc şi pe sine, persoane cu un eu bine diferenţiat, care pot să fie autonome şi totuşi să fie implicate emoţional în relaţia cu partenerul.

- Aceste lucruri îl pot face pe partener să plece din relaţie?

- Da, îl pot face, însă multe relaţii de cuplu trec de la dragostea imatură la cea matură. Altele se destramă în această tranziţie din cauza incapacităţii unuia sau ambilor parteneri de a iubi matur. Trecerea nu se face uşor, ci, dimpotrivă, cu conflicte, suferinţe adaptări. Pentru a putea face trecerea spre o iubire matură este nevoie de disciplină, adică de angajarea responsabilă a timpului şi eu-lui personal, de răbdare, sensibilitate și depăşirea narcisismului - ieşirea din propriile plăceri, din egocentrism şi egoism şi de a manifesta modestie şi disponibilitate în relaţie.

„Când nu sunt scopuri comune, e greu să gestionezi relația”

- Relaţia „suficient de bună” este destul?

- Fiecare are scopuri, obiective, dorințe, aspirații. Suficient de bun pentru unii, poate însemna foarte bun pentru alții. Şi pot fi foarte fericiţi.

- Cum ar trebui să procedeze partenerul care are aspiraţii înalte, astfel încât celălalt partener să nu se simtă strâns cu uşa?

- Comunicarea poate stimula sau diminua intimitatea cuplului. Stimulativă este comunicarea directă a nevoilor şi dorinţelor fiecărui partener, adică atunci când mesajele sunt clare, directe şi sincere. Inhibitive sunt: mesajele mincinoase - partenerii pot minţi fie ca să se apere de eventualele refuzuri sau conflicte, fie pot avea tulburări de caracter. În ambele cazuri însă minciunile erodează sentimentele de încredere şi de iubire dintre cei doi.

- Ce se întâmplă când eşti tratat complet nepotrivit faţă de aşteptările tale?

- Când nu sunt scopuri comune, atunci este foarte greu să gestionezi relația. De aceea este indicat ca înainte de a deveni cuplu conjugal, de a se căsători, să consulte un psiholog specializat în planning familial. Dar dacă nu au făcut-o și vor să mai ofere o șansă relației, este indicat să se prezinte la un psiholog familial.

„Dacă partenerii se susţin, cuplul este stabil şi în progres”

- Cum sunt partenerii care au o relaţie „suficient de bună” şi nu una minunată?

- Suficient de bună pentru cine? Familia este cel mai durabil şi cel mai important lucru din viaţă, iar dacă e bună sau rea, depinde de cum a fost ea construită, cum au dorit membri ei s-o menţină sau s-o dezvolte. Familia este o construcţie care nu se termină niciodată fiind cea mai veche formă de comunitate umană. O metaforă pe care o folosesc adesea pentru această idee de construire a familiei este Biserica Sagrada Familia (Sfânta Familie), din Barcelona, o clădire neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Atât durează şi construcția unei familii și nu este ușor.

- Poţi avea o relaţie de cuplu minunată?

- Poţi, construind zilnic, pas cu pas. Așa cum orice persoană are zile bune, și rele și nu divorțează de ea însăși, metaforic vorbind, tot așa și cuplul, fie el conjugal sau nu, are zile bune, și rele, dar asta nu înseamnă că nu este o construcție solidă.

- Se aplică, totuşi, teoria conform căreia nu trebuie să ai aşteptări mari, ca să nu ai deziluzii?

- Obiectivele cuplului se stabilesc împreună. De exemplu, un membru își doreşte căsătorie și copii, celălalt nu. Care sunt obiectivele cuplului? Acestea sigur nu sunt. Cuplul poate reformula obiective, altele pentru care să vrea să funcționeze și să se dezvolte în continuare, dar nu pe acestea. Dacă partenerii se satisfac, se stimulează, se susţin şi se dezvoltă, cuplul este stabil şi în progres. Dacă nu, atunci cuplul este instabil, se poate ajunge la disensiune şi, poate, la dizolvare.

„Familia este o construcţie care nu se termină niciodată fiind cea mai veche formă de comunitate umană“

„Cuplul, fie el conjugal sau nu, are zile bune, și rele, dar asta nu înseamnă că nu este o construcție solidă“

„Aducerea pe lume a copiilor schimbă viaţa socială“

- Ar fi mai bine să-ţi faci planuri mici?

- Ar putea fi, dar întrebarea trebuie pusă la dublu, pentru ambii parteneri. Rămânând tot pe exemplul de mai înainte, este greșit să menții obiectivul căsătoria sau copiii din moment ce acesta este un obiectiv individual și nu comun. Se înâmplă uneori să apară un copil, deși unul dintre parteneri nu și l-a dorit și nu și-l dorește în continuare. În general, vulnerabilitatea cuplului crește pentru că aducerea pe lume a copiilor schimbă viața socială, sexuală, reduce bugetul, timpul liber și modifică relația dintre cei doi. Toate aceste lucruri trebuie pregătite. Astfel, cel mai important lucru este ca fiecare partener să își spună clar aștepările înainte de a deveni un cuplu conjugal și apoi părinți. Nu neapărat în ordinea asta.