de Simona Soare Ghișea şi Adrian Barna

Ni s-a inoculat dintotdeauna că starea de bine este cheia succesului în viață. Totuși, există momente în care aceasta se poate transforma într-o Fata Morgana. Psihoterapeutul psihanalist Andreea Berchimiș (medalion; This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.) explică cât de dăunătoare poate deveni gândirea pozitivă în contextul unei abordări nerealiste a situațiilor.

„Întotdeauna oamenii vor avea atât limite, cât și resurse”

- Suntem bombardați cu informații despre cât de important este să gândim pozitiv. De ce considerați că există atât de multă mediatizare și presiune socială pe acest subiect?

- Ideea de gândire pozitivă își are originea în filosofia budistă și înseamnă să nu ne lăsăm pradă disperării. În cultura orientală, echilibrul este o dimensiune fundamentală a modului în care trăim. În cultura occidentală, mai puțin. Gândirea pozitivă a fost denaturată și a ajuns să fie sinonimă cu negarea. Nu mai avem dreptul să fim nefericiți, speriați, confuzi sau copleșiți. Suntem forțați să băgăm durerea sau frica sub covor, deoarece suferința fiecăruia dintre noi îi pune pe ceilalți în contact cu propria lor suferință, iar acest lucru a devenit intolerabil. Ideea nocivă care ne este indusă este că trebuie să trecem ușor peste toate, iar când nu reușim, nu suntem suficient de puternici. Gândirea pozitivă, așa cum este ea înțeleasă, neagă capacitatea noastră de a fi rezilienți, ne face mai vulnerabili în fața problemelor.

- Cât de important este să abordăm problemele cu optimism?

- Este important să abordăm problemele realist. Optimismul și pesimismul sunt două extreme ale aceluiași continuum, având aceleași efecte toxice. Unul neagă limitele propriei putințe, celălalt neagă resursele de care dispunem. În momentul în care ne confruntăm cu o problemă, sunt trei aspecte pe care ar fi bine să le avem în vedere: cauzele (externe sau interne), ceea ce putem face sau nu în acest moment pentru a schimba lucrurile și resursele interioare sau exterioare pe care le putem folosi. Întotdeauna oamenii vor avea atât limite, cât și resurse.

„A plânge de fericire nu este doar o metaforă”

- Pentru majoritatea, gândirea pozitivă este echivalentă cu fericirea. Cât adevăr considerați că există în această perspectivă?

- Paradoxal, în era social media, toată lumea pare fericită, dar depresia și anxietatea sunt la cele mai crescute cote. Confundăm fericirea cu multumirea, bucuria, entuziasmul, satisfacția. Din punct de vedere neurologic, aceasta este o stare de excitație a sistemului nervos asemănătoare ca intensitate cu panica, ce poate fi tolerată de creierul nostru pe termen scurt și cere neapărat o descărcare ulterioară. Din acest motiv, a plânge de fericire nu este doar o metaforă. Realitatea este că nu suntem fericiți tot timpul, ceea ce este un lucru foarte bun, altfel ne-ar da peste cap secreția de neurotransmițători și circuitele neuronale.

- Unii oameni cred că pot trece mai ușor peste boală, divorț, criza economică, văzând doar partea bună a lucrurilor. Nu sunt realiști?

- O bună cunoaștere de sine ne pune în contact cu limitele, vulnerabilitățile şi resursele noastre. Atâta vreme cât nu avem acces la aceste lucruri, nu ne permitem să fim realiști și încercăm să ne apărăm de durerea psihică apelând la ideea de gândire pozitivă. Aceasta antrenează şi o fantasmă arhaică, în care avem puterea de a modifica realitatea externă prin gândirea noastră. Se naște în mintea noastră când suntem nou-născuți și avem convingerea că foamea noastră este cea care creează sânul mamei, că forța nevoii a creat soluția apărută în mod magic. Fantasma devine problematică atunci când se pune în act în viața noastră de adulți, uneori sub forma așa-zisei gândiri pozitive.

„Cărțile și cursurile motivaționale vând iluzii”

- Totuși, când este bine să gândim pozitiv?

- Realitatea este că nu întotdeauna totul va fi bine. Uneori, cel mai bun lucru pe care îl putem face este controlul daunelor și accesarea resurselor interioare, pentru a trece peste încercările vieții rămânând întregi. În cazul decesului unui partener/părinte/copil este o durere cumplită, un doliu prelungit. Dacă îl acceptăm, ne vom păstra intactă capacitatea de a iubi și de a investi emoțional în ceilalți, fără spaima de a îi pierde. Asta înţeleg prin a rămâne întreg, păstrarea tuturor capacităților noastre, în ciuda evenimentelor cu potențial traumatic.

- Multe persoane sunt interesate de subiectul dezvoltării personale, citesc cărți motivaționale, participă la cursuri. Cum este posibilă dezvoltarea personală în lipsa acelei fericiri autoimpuse?

- Este ironic, nu? Uneori, să gândești pozitiv înseamnă sa accepți că te doare atât de tare, încât te temi că nu vei face față, dar ai curaj să conștientizezi acest lucru tocmai pentru că ai speranță și încredere. Cărțile și cursurile motivaționale vând iluzia unei scurtături, iar noi ne lăsăm seduși de posibilitatea de a avea o stare de bine rapid și simplu. Psihoterapia este cea mai bună metodă de dezvoltare personală, scopul ei fiind să ne susțină să trecem prin perioadele dificile (observați că am spus prin, nu peste) și să ne ajute să ne atingem potențialul. Fiecare individ este unic și această unicitate trebuie respectată și onorată.

„Este mai simplu să negăm durerea celuilalt spunând că va fi bine, decât să stăm alături de el”

- Pare hilar, dar când nu este indicat să avem o stare de bine?

- Atunci când starea de bine devine o Fata Morgana. Alergăm după iluzia ei și ne pierdem în deșertul suferinței. Să ne gândim la cum reacționăm când cineva apropiat ne povestește că trece printr-un moment dificil. Tendința este să îi spunem să gândească pozitiv, că totul se va rezolva și eventual să îi oferim o soluție potențială. Câți dintre noi mai avem puterea și curajul să însoțim un prieten în durerea de a fi fost abandonat de partener, să trăim alături de copiii noștri frustrarea de a fi fost nedreptățiți de un profesor sau umiliți de colegi, să ne ținem de mână părinții când plâng din cauza neputinței bătrâneții? Este mai simplu să negăm durerea celuilalt spunând ca va fi bine, decât să stăm alături de el, să empatizăm cu el, deși durerea lui ne doare și pe noi, pentru că împărțim cu el povara suferinței.

„Realitatea este că nu suntem fericiți tot timpul, ceea ce este un lucru foarte bun, altfel ne-ar da peste cap secreția de neurotransmițători și circuitele neuronale“

„Este un proces lung şi uneori dureros de cunoaştere şi de acceptare a propriului sine“

- Cu ce probleme legate de efectul negativ al gândirii pozitive apelează oamenii la dumneavoastră?

- Problemele au cauze complexe, gândirea pozitivă impusă de propria persoană sau de cultura în care trăim însă le acutizează. Lucrez cu persoane cu anxietate, cu depresie sau cu probleme de relaționare cu partenerii sau cu copiii lor. Cele mai triste situații pe care le-am întâlnit sunt cele în care oameni cu adevărat curajoși, inteligenți și sensibili se adâncesc în anxietate sau depresie, având senzația că ei sunt slabi, pentru că nu pot trata aceste tulburări emoționale cu ajutorul gândirii pozitive sau a cărților de self-help. Ei se blamează, nu dau vina pe metoda încercată, care vinde iluzii. Cum ar putea un om cu un istoric de abuz sau traumă de abandon să aibă relații bazate pe încredere în urma unui curs? Cum va fi afectat de eșecurile repetate?

- Ce le sugerați celor care se regăsesc în răspunsurile dvs?

- Să se uite în interiorul lor ca să-și recunoască limitele și resursele și să meargă la un specialist. Dacă avem corpul bolnav, mergem la medic. De ce atunci când ne doare sufletul nu am face același lucru? Vindecăm oare o infecție prin gândire pozitivă? În cadrul acestui curent al psihologiei pozitiviste, o recomandare este aceea de a părăsi zona de confort. Găsirea acestui spațiu psihic, în care putem fi cine suntem și să ne simțim bine cu asta, presupune un proces lung și uneori dureros de cunoaștere și de acceptare a propriului sine.