de Claudia Stan

Terapia prin muzică poate este o sintagmă care sună preţios, însă în realitate e practicată inconştient de foarte mulţi dintre noi. Fiecare om are cântecul său preferat a cărui linie melodică îl binedispune sau îi aduce linişte interioară. De-a lungul anilor, această terapie a fost utilizată pe scară largă începând de la persoane cu afecţiuni psihice sau copleşite de stres, până la bolnavi aflaţi în comă. Exemplele pot merge undeva în Antichitate. De exemplu, Asclepios, zeul medicinii tămăduia suferinţele oamenilor prin muzică, iar Herodot recomanda tot muzica drept o formă specială de tratament. Plutarh amintea de muzicianul Thaletas din Insula Creta, care ar fi scăpat spartanii de ciumă, cu ajutorul muzicii. Şi pildele pot continua. În încercarea de a afla mai multe amănunte legate de această terapie complementară, l-am invitat la dialog pe renumitul terapeut Michael Szellner, profesor în învăţământul preuniversitar, lector la Energetica Viului în cadrul Asociaţiei Naţionale de Terapii Complementare din România, Anatecor.

Bach înlătură depresia
- Terapia prin muzică este un concept vechi şi totuşi nou. Povestiţi-ne mai multe despre felul în care ne pot influenţa viaţa notele muzicale...
- Terapia prin muzică este o metodă empirică folosită în medicină, mai precis în psihiatrie. Medicul psihiatru curant prescrie audiţia unor lucrări muzicale, de regulă din muzica clasică simfonică, anumiţi compozitori, despre care se prezumă că au transpus în operele lor mesaje nonverbale ce interacţionează cumva cu psihicul omului, îndeosebi cu partea subconştientă. De exemplu, se „prescrie” audierea Suitei pentru orchestră nr. 3, în RE major - Air -, ce a însufleţit mulţi oameni deprimaţi şi le-a ameliorat starea de spirit. Dacă terapia dă rezultate, se continuă, dacă pacientul devine iritat, se renunţă la piesa muzicală în cauză şi se caută altă operă. Este evident că starea de spirit a omului este schimbătoare şi că depinde de mulţi factori, astfel că nu se poate generaliza efectul muzicii asupra tuturor oamenilor, mai ales că şi gusturile sunt foarte diferite. În schimb, mă ocup de o metodă mult mai amplă, ce se numeşte terapie cu sunet sau terapie acustică. Aceasta poate cuprinde aplicaţii de terapie muzicală, dar numai în partea de convalescenţă, când pacientul poate alege liber audierea sau, mai bine zis, interpretarea de piese muzicale, pentru că este conştient de efectul acestora şi ştie să gestioneze efectele rezultate din muzică.

„Sunetul poate «debloca» mecanismele de autovindecare ale organismului”
- Când este recomandată o astfel de terapie?
- Terapia cu sunet nu se aplică pacientului decât în cazurile foarte grave, când nu poate participa activ la generarea şi receptarea activă a sunetelor. De exemplu, pacienţii aflaţi în comă, deşi aparent nu sunt în măsură să recepteze conştient sunetele aplicate, pot relata percepţiile avute „ca în vis” în starea de comă, când li s-a aplicat acest „tratament”. Terapia cu sunet se recomandă drept metodă de vindecare complementară în combinaţie cu alte terapii, fie pentru a potenţa sinergic efectele celorlalte terapii, fie de sine stătătoare, atunci când alte metode  nu dau rezultatele scontate, pentru a „debloca” mecanismele de autovindecare ale organismului pacienţilor. Sunetul este un mediu de transmitere a semnalelor activităţii vitale extrem de puternic. De-a lungul meridianelor energetice, energia vitală Qi (sau Chi sau Ki) se propagă sub formă de pulsuri de lumină coerentă şi monocromatică, prin ghiduri de undă formate din cristale lichide în citoplasmă şi în lichidul intracelular (în limbaj mai accesibil „jerbe de lumină”). De fapt, corpul uman este un imens rezonator sonic şi bioluminescent. Oamenii de ştiinţă chinezi şi cei indieni (din culturile ce de mii de ani susţin teoria câmpurilor de energii vitale Qi, respectiv Prana) au confirmat această teorie, ba mai mult, le-au pus în evidenţă separat. Astfel, terapia cu sunet poate fi aplicată atunci, când sunt necesare transformări profunde şi de durată în corpul uman, modificări ce pot fi determinate neinvaziv, fără intervenţii chirurgicale şi fără agenţi chimici medicamentoşi. Dă efecte spectaculoase în recuperarea după diverse traume suferite, în afecţiuni cronice articulare, ca şi în dureri generalizate nedefinite sau greu de localizat etc.

„Duş” de energizare
- Ce fel de muzică trebuie să ascultăm? Cum ne dăm seama care este cea mai potrivită?
- Metoda pe care o folosesc cel mai frecvent este să învăţ pacienţii să producă ei înşişi sunetele care îi vindecă. În prima fază identificăm împreună acele sunete şi mai cu seamă acele frecvenţe din spectrul audio, ce le sunt benefice. Tehnica folosită pentru aceasta este cel mai adesea „intonarea”. Apoi terapeutul învaţă pacientul să genereze cu propria voce sau cu ustensile acustice (uneori instrumente muzicale la îndemână, alteori cu obiecte transformate ad-hoc în instrumente muzicale terapeutice) acele sunete capabile să umple „golurile” din dezechilibrul acustic al pacientului.

- Din experienţa dumneavoastră ne puteţi spune cam câţi oameni apelează la această terapie?
- Deşi este o metodă simplă şi la îndemână, nu mulţi oameni apelează la terapia cu sunet. Am ajutat pacienţi disperaţi, care au încercat diverse alte metode ce nu au dat rezultatele scontate şi care au venit să încerce „altceva”. Efectuez şi terapie cu sunet de armonizare la grupuri mari de oameni, la ateliere de „workshop”, susţinute la conferinţe de terapii complementare, la care combin plăcutul cu utilul. De regulă, „reprezentaţiile” cu profund caracter ludic, de agrement, le susţin seara drept ultim atelier, pentru deconectarea şi armonizarea auditoriului prin angrenarea activă a cât mai multor participanţi. Pe lângă distracţie şi voie bună, auditoriul se alege şi cu un „duş” acustic de energizare, pe care-l ţine minte şi ale cărui efecte le resimte multă vreme.

Această metodă complementară nu necesită cunoştinţe de fizică acustică sau aptitudini artistice muzicale, dar dacă acestea există, sunt de un real folos.