de Andrei Dicu şi Adrian Barna
În general, experiențele românilor cu „prietenii” veniți din Răsărit au fost triste. Fie că vorbim despre Imperiul Țarist sau despre „eliberatorii” sovietici, rușii s-au purtat precum invadatorii și au „uitat” să mai restituie teritorii sau comori date în păstrare. Au existat, însă, excepții, iar cea mai fericită este contele Pavel Kiseleff, cel de al cărui nume se leagă inclusiv numele arterei bucureștene dintre Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei.
Regulamentele Organice, primele constituții pe pământ românesc
Pavel Dmitrievich Kiseleff (sau Kiselyov) s-a născut la 8 ianuarie 1788, la Moscova și este considerat drept cel mai strălucit general reformator rus. Rolul său însă nu a fost important doar pentru conaționalii săi, ci și pentru români. Primele încercări de a îmbunătăți lucrurile în cadrul armatei ruse le-a făcut în calitate de şef al Statului Major al Armatei a II-a, care staționa în Pondolia, când a dat ordine privind atenuarea pedepselor corporale și a interzis cruzimea, spre furia Ministerului de Război. Dar, adevărata măsură a calităților sale avea să se releve în timpul războiului ruso-turc, din 1828-1829. Numit comandant al trupelor de ocupație din Moldova și din Țara Românească și președinte Plenipotențiar al celor două principate, la 19 octombrie 1829, Kiseleff a acționat ca un guvernator până în 1834, când sultanul a numit doi domnitori născuți în acele zone. Ce se întâmplase până atunci? Trupele rusești, intrate în Țările Române la sfârșitul lunii aprilie 1828, au adus epidemiile de ciumă bubonică și de holeră. Apoi, cererile necontenite ale armatei ruse s-au dovedit o povară imensă. Potrivit unor surse britanice, numai Țara Românească a fost nevoită să facă împrumuturi în valoare de 10 milioane de piaștri. Alte surse spun că rușii au confiscat toate animalele și au declarat că dacă boierii nu vor da suficienți boi pentru nevoile armatei, îi vor înjunghia pe ei. În tot acest rău, a existat, totuși un lucru pozitiv și anume Regulamentul Organic, prima constituție din Principatele Române.
Măsuri împotriva epidemiilor de ciumă și de holeră
După încheierea Tratatului de la Adrianopol, la 14 septembrie 1829, rușii au continuat să ocupe Țările Române până la plata integrală a reparațiilor de război de către otomani. Feodor Jeltuhin, primul președinte plenipotențiar al Divanelor din Moldova și din Muntenia, s-a purtat precum un satrap. A manipulat procedurile comisiei care încerca să elaboreze un regulament general, ba chiar i-a exilat pe boierii antiruși, inclusiv pe Iancu Văcărescu. Din fericire, cel de-al treilea guvernator rus, Kiseleff, a fost o alegere potrivită. De altfel, istoricul Nikolai Druzhinin a scris: „Pavel Kiseleff a fost un om cu frica lui Dumnezeu, crescut în spiritul devoțiunii față de tradiția religioasă și în cultul monarhiei”. Imediat, a luat măsuri rapide împotriva epidemiilor de ciumă și de holeră, a impus carantina și a importat grâu de la Odessa. De asemenea, a numit noul Divan în noiembrie 1829, asigurând că măsurile de represiune vor dispărea.
Separarea puterilor în stat
Regulamentele au fost adoptate la 13 iulie 1831 în Țara Românească și la 13 ianuarie 1832, în Moldova. Versiunile erau identice, singurele diferențe fiind legate de buget și de restricțiile privind forțele militare, iar Kiseleff n-a mai cerut ratificarea de către sultan. Probabil, contele rus, alături de conducătorii de la Sankt Petersburg, pregătea anexarea celor două țări române la Rusia. Totuși, Regulamentul Organic, combinat cu prevederile Tratatului de Pace de la Adrianopol, a dat posibilitatea modernizării celor două Principate. Organizarea statelor a fost așezată pe principiul separării puterilor, iar Adunările Obștești, devenite puteri legiuitoare, votau legile și îngrădeau puterea boierimii. De asemenea, o Adunare Obștească putea să prezinte domnului plângerile țării, prin Adrese. Avea chiar dreptul să le înfățișeze suzeranului (Înalta Poartă), dar și Rusiei, puterea protectoare. Șeful puterii executive era domnul, ales pe viață, dintre marii boieri cu vârste de peste 40 de ani. El numea și revoca miniștrii și funcționarii publici și participa împreună cu Adunarea la întocmirea legilor.
Puterile domnului au fost îngrădite
Regulamentul impus de Kiseleff mai prevedea ca domnul să nu mai fie stăpân pe veniturile țării, ci primea o „listă civilă”, fixată în Țara Românească la 1.200.000 de lei, iar în Moldova la 800.000 de lei. Organelor administrative, fiscale și polițienești le-au fost luate atribuțiile judecătorești. Justiția era, de acum înainte, exercitată de tribunalele județene, ca foruri de primă instanță, iar împotriva sentințelor date se putea face apel. Divanul domnesc era instanța supremă, care judeca apelurile contra hotărârilor divanurilor judecătorești și judecătoriilor de comerț. De asemenea, Regulamentul Organic a creat corpul avocaților și instituția procurorilor. Judecătorii erau numiți pe trei ani, dar puteau fi reconfirmați. Mutilarea și tortura au fost suprimate și au fost înființate, la sate, „judecătoriile de împăciuire”.
„O necesitate mântuitoare”
În fine, trebuie remarcat faptul că articolul 351 din Regulamentul Țării Românești și 425 din Regulamentul Moldovei, în virtutea comunității de limbă, religie, obiceiuri și de interese ale locuitorilor din ambele Principate, proclamă „nedespărțita lor unire, ca fiind o necesitate mântuitoare”. Cert este că modernizarea Moldovei și a Țării Românești a adus avantaje rapide, precum libertatea comerțului, pe Dunăre și pe Marea Neagră. Mai mult, Țara Românească a recăpătat controlul asupra orașelor Brăila, Giurgiu și Turnu Măgurele, foste raiale turcești.
Socrul neoficial al scriitorului Alexandru Odobescu
Pavel Kiseleff (n. 8.01.1788, Moscova - m. 14.11.1872, Paris) provenea dintr-o familie nobiliară. Și-a petrecut copilăria în casa părintească din Moscova, dar, așa cum a mărturisit mai târziu, educația primită de la părinți nu a fost suficientă. Potrivit propriilor jurnale, până la sfârșitul vieții a fost interesat de cele mai proaspete lecturi din literatura politică, filosofică și artistică. Viața sa sentimentală a fost sinuoasă. În 1817, a întâlnit-o pe Sofia, fiica mai mare a contesei Potocka și deși sentimentele au fost reciproce, mama fetei credea că odrasla sa trebuia să se mărite cu unul dintre verii săi. Până la urmă, Pavel și Sofia s-au căsătorit, dar mama miresei nu a participat la ceremonie. O lovitură teribilă a reprezentat-o moartea unicului lor fiu, Vladimir, la vârsta de numai doi ani. Sofia nu a mai putut avea copii, iar asta i-a făcut ca, din acel moment, să locuiască separat, deși divorțul nu a fost pronunțat niciodată. În anul 1822, la Moscova, generalul a cunoscut-o pe Alexandra Alexeievna Balian, iar cei doi s-au mutat la Sankt Petersburg. Au devenit părinții a două fete, Alexandra și Elena și a doi băieți, Vladimir și Constantin. Copiii au fost adoptați de boierul Iacovache Prejbeanu și de soția sa, Safta Drugănescu, deoarece Kiseleff nu i-a putut recunoaște oficial. Interesant este că, ulterior, Alexandra a devenit soția scriitorului Alexandru Odobescu.