Main menu

header

813 28 1de Călin Popa şi Florica Pintea

Asemenea vinului, o prietenie poate deveni mai bună odată cu trecerea timpului. Într-o lume a starurilor marcată de o competiție acerbă, uneori fără scrupule, în spatele unor lumini strălucitoare, există vedete ale căror amiciții s-au transformat în relații de prietenie care au rezistat admirabil pe termen lung.

Harry Belafonte și Sidney Poitier

Doi artiști de legendă din „epoca de aur” a Hollywoodului s-au întâlnit într-o vreme în care performerii de culoare aveau o lume a spectacolelor separată. Aveau 20 de ani și imediat și-au descoperit afinități care depășeau simplele coincidențe. Prietenia dintre ei s-a înfiripat rapid și a rămas o marcă a Cetății Filmului timp de peste 70 de ani.

Dean Martin, Sammy Davis Jr. și Frank Sinatra

813 28 2Trupa The Rat Pack a consemnat și fundamentarea unei prietenii pe termen lung între trei staruri care aveau să strălucească individual pe firmamentul Hollywoodului și al lumii întregi, fiind și un model de devotament. După ce au intrat în legendă cu spectacole ca „Ocean’s 11” sau „Robin și cele șapte scufii”, Dean Martin, Sammy Davis Jr. și Frank Sinatra au păstrat o prietenie pe viață, marcată de gesturi publice, cum a fost refuzul lui Frank de a evolua în spectacole în care erau interziși artiștii de culoare.

Henry Fonda și James Stewart

Două dintre legendele Hollywoodului, Henry Fonda și James Stewart, au păstrat o caldă prietenie timp de o jumătate de secol. Relația apropiată a celor doi era cu atât mai remarcabilă cu cât James era un republican foarte religios, iar Henry un susținător fervent al democraților. Ca să nu intre în dispute care le-ar fi putut afecta prietenia, cei doi mari actori construiau împreună zmeie, aeroplane de jucărie și își făceau tot felul de farse nevinovate. Și, mai ales, nu discutau politică…

Courteney Cox și Jennifer Aniston

813 28 3În 1994, actrițele Courteney Cox și Jennifer Aniston făceau cunoștință pe platourile noului serial „Prietenii tăi”. Pe măsură ce producția creștea și devenea un fenomen, cele două își consolidau o prietenie care a făcut carieră la Hollywood. După încheierea popularului serial, în 2004, Courteney și Jennifer au rămas foarte apropiate, s-au susținut reciproc prin toate vârtejurile profesionale și personale pe care le-au traversat, iar relația lor este sintetizată relevant de Anniston: „Courteney nu judecă pe nimeni. Este foarte corectă, ridicol de loială și iubitoare peste măsură”.

Tobey Maguire și Leonardo DiCaprio

Cel dintâi are o nominalizare la Globul de Aur, celălalt un Oscar. Tobey Maguire și Leonardo DiCaprio împărtășesc un gen de prietenie rarissimă în Cetatea Filmului și care are anumite circumstanțe speciale. S-au cunoscut pe când erau copii, amândoi și-au dorit să devină actori de succes, au fost crescuți de mame singure și toate aceste repere fixe au consolidat o relație de amiciție care datează din anul 1987 și are toate datele să continue.

Matt Damon și Ben Affleck

813 28 4Matt avea 10 ani, iar Ben 8 ani în 1981, când s-au cunoscut. Cei doi băieți din Cambridge, Massachusetts, au pornit împreună să cucerească Hollywoodul, ceea ce au și făcut, lucrând împreună la celebrul film „Good Will Hunting”, care le-a adus faima și Oscarurile. Chiar dacă și personal, și profesional drumurile lor s-au despărțit, Matt Damon și Ben Affleck au rămas aceiași prieteni dragi care petrec împreună clipe memorabile de fiecare dată când au ocazia.

Oprah Winfrey și Gayle King

Pe vremea când cea care avea să devină regina show-urilor tv Oprah Winfrey avea un serviciu modest în Baltimore și doar 20 de ani, a cunoscut-o pe Gayle King, pentru care a făcut un gest care avea să le marcheze relația pentru totdeauna: i-a oferit un acoperiș necunoscutei, după ce o furtună îi distrusese acesteia casa. Patru decenii mai târziu, cele două sunt tot nedespărțite, uneori vorbind la telefon și de patru ori pe zi.

Will Smith și DJ Jazzy Jeff

813 28 5De prietenia cu DJ Jazzy Jeff se leagă o minicarieră muzicală cu care Will Smith se poate lăuda chiar dacă a devenit un star internațional de film. Cei doi s-au cunoscut în 1985, la o petrecere și au înființat trupa hip-hop numită DJ Jazzy Jeff & The Fresh Prince. În anul 1987 apărea prima lor producție comună, albumul „Rock the House”, urmat de alte patru albume. Seria a fost întreruptă de ascensiunea lui Smith în lumea cinematografiei, iar DJ Jazzy Jeff a continuat să facă muzică. Cei doi au rămas prieteni de când s-au cunoscut.

Queen Latifah și Jada Pinkett Smith

Cu greu pot fi imaginate două personalități și două imagini mai diferite decât cea a lui Queen Latifah și Jada Pinkett Smith, care s-au cunoscut cu mai bine de 30 de ani în urmă, pe vremea când erau adolescente. Prietenia care s-a cimentat de-a lungul timpului le-a adus împreună pe platourile de filmare, dar și la multe reuniuni de familie, unde se amuză amintindu-și că s-au cunoscut într-un club de noapte în care în mod normal, ca adolescente, nu aveau ce căuta…

Drew Barrymore și Cameron Diaz

După ce au jucat împreună în „Îngerii lui Charlie. În goana mare”, Drew Barrymore și Cameron Diaz au rămas cele mai bune prietene. Sunt mai bine de 20 de ani de atunci, dar Drew afirmă și astăzi că amiciția cu Cameron este una foarte specială: „Suntem mai mult decât prietene, suntem ca niște surori care se încurajează una pe cealaltă, se provoacă reciproc și sunt foarte oneste în relație”.

Sarah Jessica Parker și Andy Cohen

Mult înainte ca Sarah Jessica Parker să devină o emblemă a stilului în „Totul despre sex” și ca Andy Cohen o personalitate a mass-media audiovizuale de peste Ocean, cele două vedete se cunoșteau la începuturile lor modeste și închegau o prietenie care nu a făcut decât să crească timp de aproape 30 de ani. Și azi cei doi împărtășesc cu întreaga lume, prin intermediul rețelelor de socializare, lucrurile frumoase care îi leagă.

Elizabeth Taylor și Michael Jackson

813 28 6Regretata Elizabeth Taylor a avut două relații de prietenie care au făcut istorie. Relația foarte apropiată pe care „femeia cu ochii violet” o avea cu cel considerat cel mai mare artist al secolului XX, Michael Jackson, era de notorietate la Hollywood și a durat mai bine de 20 de ani, până la moartea megastarului, care îi era și confident marii actrițe. Aceeași Liz a păstrat o prietenie incredibilă cu actrița Debbie Reynolds, al cărei soț, Eddie Fisher, o părăsise din cauza lui… Taylor. Cele două nu și-au vorbit niște ani, apoi s-au împăcat și s-au apropiat atât de mult, încât Liz i-a lăsat lui Debbie prin testament una dintre celebrele sale bijuterii.

Prieten de cinci decenii și partener de vodevil cu George Burns, Jack Benny a convins o echipă de producători să-l distribuie pe amicul său într-o producție care i-a adus acestuia un Premiu Oscar