de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Îngheţarea propriilor emoţii şi, implicit, lipsa manifestării lor, ascund anumite dezechilibre adânc înrădăcinate, care pot fi moştenite, dar, cel mai des, se trag din anumite traume experimentate. Este un aspect care necesită atenţie deosebită, pentru că, altfel, afectează nu doar persoana în cauză, ci şi pe cei din jur. Psihologul Laura Maria Cojocaru (medalion) ne-a vorbit despre ce înseamnă lipsa emoţiilor, cum se manifestă pacientul şi ce repercusiuni pot apărea dacă nu se apelează la ajutor specializat.

„Acest dezechilibru duce la izolare socială”

- Cum se traduce lipsa emoțiilor?

- Este dificil de spus ce presupune acest aspect scoțând din context doar formula „lipsa emoțiilor”, deoarece ar putea însemna mai multe lucruri. De exemplu, putem vorbi despre o tulburare de personalitate schizoidă, despre o tulburare psihotică, despre alexitimie sau, pur și simplu, despre un mecanism de apărare. Avem nevoie de mai mulți factori pentru a defini motivul pentru care există „lipsa emoțiilor” și la ce se referă ea specific în cazul unei persoane.

- Cum este o viaţă fără emoții?

- O viață fără emoții reduce gradul de satisfacţie interioară al persoanei în cauză, duce la izolare socială, la lipsă de dorințe, planuri de viitor etc. Emoţiile noastre au două caracteristici definitorii: valenţa şi intensitatea. Valenţa reflectă modul în care interpretăm situaţia cu care ne confruntăm, dacă o considerăm ca favorabilă sau nu scopurilor noastre. Din punct de vedere al stării de acceptare interioară, valenţa emoţiilor poate fi una pozitivă sau una negativă, mai precis spus, trăim emoții plăcute (bucurie, iubire, entuziasm, admiraţie, mândrie, încredere, liniște ș.a.) şi emoții neplăcute (furie, frică, tristeţe, invidie, ruşine etc.). Intensitatea reflectă măsura în care credem că o situaţie e favorabilă sau potrivnică scopurilor noastre. În cazul în care o persoană se confruntă cu lipsă de emoții, în fapt îi lipsesc aceste două coordonate. Chiar dacă acestea sunt destul de subiective, lipsa lor determină persoana să nu aibă o bună evaluare a ceea ce este sau nu potrivit pentru ea în privința oricărui aspect de viață: sănătate, relații, profesie, mediu social, oportunități de viață.

„Cauzele pot fi genetice sau rezultate din anumite traume”

- Este un dezechilibru emoțional?

- Nu este un dezechilibru emoțional, ci este, mai degrabă, un dezechilibru fiziologic, de structură de personalitate sau o lipsă a unui model coerent și sănătos de viață. Depinde din ce punct de vedere ne referim la „lipsa de emoții”. De obicei, acest aspect ascunde o structură de personalitate, un model parental profund disfuncțional sau chiar o problemă psihică.

- Care sunt cauzele apariției?

- Cauzele pot fi atât genetice, dacă vorbim, de exemplu, despre structura de personalitate, cât și experiența de viață sau posibile traume trăite în diferite contexte. De asemenea, această „lipsă de emoții” poate fi un mecanism de apărare împotriva unei posibile suferințe, o concluzie la care persoana a ajuns (mai mult inconștient) că, dacă-și suprimă/neagă emoțiile, va putea fi protejată de o eventuală viitoare suferință sau dezamăgire.

„Poate fi vorba despre un mecanism de apărare emoțională”

- De câte feluri este?

- O lipsă de emoții poate arăta în principal o tulburare de personalitate schizoidă, o tulburare psihotică, alexitimie sau, pur și simplu, poate fi vorba despre un mecanism de apărare emoțională. Manifestările generale ale persoanei „fără emoții” pot fi: dificultate în identificarea emoțiilor sau în diferențierea lor, înţelegere limitată a emoțiilor și cauzelor lor, dificultate în exprimarea sentimentelor şi a propriilor emoții sau stări afective, dificultate în recunoaşterea expresiilor faciale ale altor persoane, imaginaţie limitată sau rigidă, tipar de gândire inflexibil, dar încearcă din răsputeri să formeze legături sociale.

- Cum se manifestă o persoană fără emoții?

- O persoană fără emoții nu se manifestă, deoarece, lipsa de exprimare şi/sau recunoaștere a emoțiilor trăite îi limitează și răspunsul pe care l-ar putea avea la nivel de acțiune într-un anumit context.

„Dacă persoana nu are experiență cu ea însăși, nu poate avea experiență în a empatiza”

- Nu poate percepe nici emoția celuilalt?

- Nu în mod deosebit, deoarece aici vorbim despre lipsă de experiență în privința acceptării sau recunoașterii propriilor emoții. Deci, dacă persoana nu are experiență cu ea însăși, nu poate avea experiență în a empatiza.

- Se întâlnește mai des la bărbați?

- Acest aspect nu este relevant. Putem doar avea această falsă impresie că fenomenul este mai des întâlnit la bărbați, din cauza culturii în care trăim, care educă în spiritul ideii că un „bărbat adevărat” nu-și arată emoțiile. Desigur, acest tip de educație poate determina bărbatul să-și reprime manifestarea emoțiilor, însă nu implică în mod direct că nu le simte sau că nu are capacitatea de a le recunoaște.

„Cei din jur se simt, adesea, neputincioși”

- Cei din jur sunt afectați?

- În mod sigur, da! Sunt afectați de lipsa de empatie, de lipsa de comunicare, de lipsa planurilor de viitor, uneori, și de lipsa de acțiune, de decizie, de inițiativă. Cei din jur se simt, adesea, neputincioși, nedoriți, neînțeleși, neacceptați și pot pleca din viața persoanei sau pot rămâne și declanșa, la rândul lor, probleme emoționale.

- Care sunt metodele de tratament?

- Din nou, depinde de situație. Pentru unele aspecte, este suficient ghidajul psihoterapeutic, pentru altele este nevoie și de medicație în paralel sau, uneori, se poate interveni doar cu medicație.

„O viață fără emoții reduce gradul de satisfacţie interioară al persoanei în cauză, duce la izolare socială, la lipsă de dorințe, lipsă de planuri de viitor, lipsă de strategii de succes și de strategii de creare și de menținere a stării de sănătate mentală, emoțională, fizică“

„E bine să fie rezolvată cât mai rapid posibil“

- Când este indicat să acționăm? Când trebuie să apelăm la un psihoterapeut?

- Se știe că orice disfuncționalitate din viața noastră, fie ea fizică, psiho-emoțională sau comportamentală, care ne îndepărtează de la atingerea obiectivelor, este bine să fie rezolvată cât de rapid este posibil.

- Ce alte riscuri există, dacă nu încercăm tratarea?

- Riscul este dezvoltarea în timp a altor situații problematice: declanșarea unei serii de tulburări medicale şi psihologice cum ar fi dependențele, somatizările intense, anxietatea, depresia etc.

- Se poate duce o viață normală cu acest dezechilibru?

- Termenul de „normalitate” este mult prea „valorizat” în zilele noastre. Este mai potrivit să ne întrebăm dacă se poate duce o viață împlinită, satisfăcătoare. Răspunsul este simplu: nu!