Main menu

header

818 25 1de Ştefania Băcanu şi Claudia Mîţoi

Florile au devenit indispensabile în perioada sărbătorilor importante de peste an. Fie că vorbim despre Ziua Femeii, de Crăciun sau de Ziua Îndrăgostiţilor care bate la uşă, florile au importanţa lor. Traian Barbu (medalion), producător de flori în ghiveci de peste 10 ani, ne-a vorbit despre importanţa plantelor, despre ce simbolizează şi, mai ales, ce variante de aranjamente sunt potrivite pentru a sărbători dragostea, pe 14 februarie, respectiv 24 februarie sau în fiecare zi pentru cei mai pasionali.

„Sunt expresia tangibilă a intenţiei celui care oferă”

818 25 2- Cum este să trăieşti printre flori şi cât de dificil este să le îngrijeşti?

- Prin natura lor, florile au darul de a calma, de a aduce o stare de spirit, de relaxare și armonie. Simplul fapt că petreci timp în natură, fie ea și doar o grădină sau o seră, îţi îmbunătățește starea. Ca orice pe lumea asta, florile vin și cu o responsabilitate, aceea de a le îngriji și de a le avea continuu „în vizor”. Cerința aceasta poate fi văzută ca o provocare, ca un suspans, deoarece, în final, o să ştii că, după câteva săptămâni de îngrijire, planta aceea a făcut niște flori minunate datorită ție.

- Ce simbolizează florile?

- Florile sunt expresia tangibilă a intenției celui care le oferă. Poți, ca bărbat, să oferi trandafiri unei femei pe care o iubeşti. Pe de altă parte, o doamnă poate oferi o muşcată în ghiveci unei prietene bune, în semn de recunoștință. Floarea trebuie să se potrivească persoanei căreia doreşti să i-o oferi. Acum cinci-șase ani a fost o campanie a unei firme britanice în care două prietene intrau în florărie și trebuiau să-şi ghicească una alteia floarea preferată. Era atât un exercițiu de cunoaștere, cât și de învățare despre cum să alegi buchetul perfect.

„Mergem pe aranjamente din ceară parfumată”

818 25 4- De ce sunt la mare căutare în preajma oricărei sărbători?

- Florile dau un aer viu, plin de viaţă, de fertil și de prosperitate casei în care sunt puse. Cum sărbătorile sunt acele momente din an în care bucuria și veselia sunt la ele acasă, cele două merg mână în mână.

- Se poate vorbi de anumite preferinţe? Adică, fiecare sărbătoare cu floarea sau florile ei?

- Da, în general, aşa stau lucrurile. De Ziua recoltei, de exemplu, se preferă foarte mult crizantemele multiflore, de Paște și de Florii sunt la mare căutare florile pentru amenajarea grădinii. De 1-8 martie se oferă mai ales zambile și lalele. Ziua Îndrăgostiților este marcată de trandafiri roșii. Florile, practic, accentuează atmosfera respectivă. Te fac să trăiești mai intens și fac ca acea experienţă să fie memorabilă, ca după ani, să o aduci în discuție cu nostalgie.

- Ce flori sau aranjamente pregăteşti pentru 14 februarie, că tot se apropie sărbătoarea dragostei?

- Ca să continuăm trendul ultimilor ani și anume acela de a oferi flori care rezistă, pentru Ziua Îndrăgostiților am decis să mergem pe trandafiri criogenaţi și aranjamente din trandafiri din ceară parfumată, care dau senzaţia de săpun, de catifea. Ambele variante țin ani buni, deoarece la acea ceară stabilizată nu prea are ce se deteriora, iar trandafirii criogenaţi sunt conservaţi foarte rapid şi la o temperatură care îi fac să reziste în timp.

„O regulă bună e sezonalitatea”

818 25 3- Ce se caută mai mult, aranjamentele sau florile simple?

- Aici este mai mult o problemă legată de ocazie, în contextul Zilei Îndrăgostiților. Dacă e vorba despre prima întâlnire sau primele întâlniri, să oferi un trandafir e ceva de bun-simţ. Dacă duci un buchet cu 23 de trandafiri, e prea mult. În schimb, dacă vorbim despre o relație cu ani în spate, să dăruiești un singur trandafir deja e periculos.

- Cum alegi florile pentru aranjamente?

- O regulă bună e sezonalitatea. Deși importăm foarte mult și putem avea frezii și crizanteme în aceeaşi perioadă a anului, să folosești o crizantemă, te duce cu gândul la toamnă, la dovleci, la Halloween și aşa mai departe, şi intri în contradicție cu ideea de Valentine’s Day.

„Un mesaj însoţit de un buchet are un impact mai puternic”

- Cât de importantă este culoarea?

- Foarte! Nu prea poți să duci cinci trandafiri roșii la o doctoriță fără să ai şi planuri de Valentine’s Day cu ea. În schimb, îi poți oferi un aranjament de dalii pastel, o muşcată roşie în ghiveci sau un buchet multicolor de zambile şi, atunci, totul este conform etichetei corecte.

- O floare poate transmite un mesaj?

- Oh, da! De multe ori, mai bine decât putem spune noi în cuvinte, mai ales noi bărbații. O floare, fie ea cât de mică, oferită într-o perioadă aglomerată, o face pe ea, femeia din viaţa noastră, să constante cu drag că nu a fost uitată. Contează mult ce se întâmplă înaintea oferirii buchetului, mă refer aici la atmosfera creată. Un buchet venit la finalul mesajului, ca fiind cireașa de pe tort, are un efect mult mai puternic și mai intens.

„De-a lungul timpului, s-a trecut de la buchete pe verticală, puse într-un plic cu o față din staniol și cealaltă transparentă, la buchete globulare, similare celor de mireasă, pentru ca apoi să se treacă la aranjamente pur orizontale, în cutii rotunde“

„Garoafele şi-au pierdut din valoare“

818 25 5- Ce flori se poartă în 2021?

- Dacă vorbim despre flori în aranjamente, foarte căutate sunt acum florile de săpun, făcute pe cutii rotunde, alături de dulciuri sau o sticlă cu vin, încorporate în aranjament. În schimb, la florile de ghiveci am observat, de anul trecut, o tendință împotriva vremurilor, împotriva pandemiei. O tendință de „Sărbătorește-te pe tine!”. Am observat acea atitudine de a nu lăsa pandemia să ne strice evenimentele din viaţă.

- Ce flori ce şi-au pierdut valoarea? Garoafa, de exemplu, este des asociată cu mortea...

- Da, într-adevăr, garoafele și-au pierdut din valoare. Nu doar că sunt în anumite zone ale ţării asociate cu moartea, dar și-au pierdut și mirosul. Atât ele, cât și trandafirii olandezi şi anumite soiuri de crini și-au pierdut acest farmec al mirosului. Dacă te uiți la cineva care primește un buchet de trandafiri, prima reacție este de a îi mirosi. E o senzație ciudată când nu găsești acolo ceva ce pare natural și firesc să fie acolo. Iar noi, fără să ne dăm seama, în timp, ajungem să nu mai dăm valoare lucrurilor care nu ne îndeplinesc așteptările.