Main menu

header

819 29 1de Călin Popa şi Florica Pintea

Bulgari este cotat ca primul brand de bijuterii pe plan mondial și trasează trenduri care se perpetuează decenii la rând, cu piese memorabile, care au făcut carieră promovate de celebrități de top. În era smart-watch-urilor, ceasul de mână ca accesoriu de lux conferă eleganță femeilor și stil bărbaților.

Rezistență prin inovație

819 29 2Ceasul de mână părea să-și fi „trăit traiul” odată cu extinderea la scară globală a telefonului mobil, care arată și ora, dar asta numai pentru cei care consideră că acest obiect are doar funcțiunea menționată. Pentru cei care au făcut din acest accesoriu un mesaj de eleganță, ceasul de mână este o completare a stilului, un obiect prețios care întregește o ținută și o piesă la fel de importantă pentru ansamblul vestimentar ca oricare alta. „Ceasurile de mână rămân bijuterii în tendințe, cu condiția să poată rezista prin inovație. Pentru brandurile mici în special, designul trebuie să fie mereu proaspăt, mereu altul, să provoace și să fie, în același timp, durabil”, detaliază creatorul Fabrizio Buonamassa Stigliani, șeful segmentului ceasuri de la Bulgari.

„Fiecare piesă este unică, trebuie să îmbine tradiția cu modernitatea și obligatoriu fără copiere”

Pentru creatorii de ceasuri de mână de top, aceste bijuterii trebuie să respecte tradițiile brandurilor, să le reflecte, dar să fie și avangardiste. „Pare ușor, dar nu este decât la început. Designerul trebuie să-și imagineze în avans toate posibilitățile și modalitățile prin care viitorul consumator va folosi bijuteria, dacă i se va potrivi la o ținută de seară sau dacă îi va fi de folos în timpul unei ședințe. Fiecare piesă este unică, trebuie să îmbine tradiția cu modernitatea și obligatoriu fără copiere”, detaliază designerul italian. Potrivit experților, ceasul de mână, indiferent că este de damă sau destinat bărbaților, este o bijuterie versatilă, care se poate purta în mai multe feluri, unul dintre cele mai faimoase exemple fiind ținuta actriței Elizabeth Taylor, care a afișat o piesă Bulgari la o ținută de zi, cu pantalon, schimbând-o complet, întrucât ceasul are o brățară dublă, în spirală, cu aur roz de 18 carate și accente din diamante.

„Brățara timpului”, asimetrică, subțire, colorată

819 29 3Ceasul de mână care se poartă cel mai bine în prezent este piesa foarte subțire, ușoară, o „brățară a timpului” care să aibă această funcțiune cât mai discret, fiind mai mult o bijuterie ce se încadrează perfect în ținută, complimentând brațul și mâna, poate chiar ochii sau culoarea părului. De asemenea, sunt în vogă formele ciudate, asimetria și culorile îndrăznețe ale ceasurilor de mână. Într-o eră a personalizării pregnante, această piesă trebuie să evidențieze și să transmită un mesaj. „Piesele de mare complexitate sunt, în același timp, și foarte versatile. Un astfel de ceas poate fi ascuns sub mânecă sau etalat, întrucât are un design contemporan. Pentru foarte mulți bărbați cu stil, ceasul de mână a rămas una dintre preferințele dintâi când vine vorba despre completarea unei ținute”, adaugă Stigliani.

Modelele bărbătești, simple și mate

819 29 4Ceasul de mână bărbătesc aflat cel mai mult în tendințe este inovator pe direcția finisajului. „Se poartă designul ultramodern, iar ceasul este aproape lipsit de strălucire la suprafață, nu are niciun element care să iasă în evidență prin lumină, ci doar linii foarte suple și simple”, arată Stigliani. Practic, potrivit specialiștilor, ceasul de mână cel mai cerut de bărbații care doresc un model ce le atestă statutul este o piesă care transmite mesaj doar cu ajutorul desenului componentelor, cu o bună vizibilitate a brandului și de dimensiuni care să confere forță gestului mâinii. În paralel cu ieșirea din epoca bărbatului „macho” și o atenție sporită la îngrijirea cosmetică și la linia hainelor, bărbatul contemporan contează pe ceasul de la mână pentru a transmite siguranță de sine.

Exclusivismul devine accesibil

Pentru a continua să se dezvolte în condițiile extinderii ceasurilor de mână inteligente și a telefoanelor mobile, designerii consideră că unul dintre comandamentele epocii este accesibilitatea exclusivismului. Deși pare un paradox, intrarea pieselor de lux în marea masă a consumatorilor poate asigura evoluția industriei ceasurilor de mână. „Cel mai bun produs pe care l-am creat este… următorul. Dacă, pe de o parte, Octo este o piesă de tradiție, cu greutate, varianta Titanium Automatic este cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, Lucea este un ceas de fiecare zi care vine de la un bijutier. În prezent, clienții își doresc piese care să fie deopotrivă exclusiviste, dar și accesibile și să rezoneze cu brandul”, detaliază Stigliani. La premiera filmului „Eu, Frankenstein”, actorul Aaron Eckhart a afișat un elegant Bulgari Octo care a transmis acest mesaj.

Lux cu 600 de componente în 45 de milimetri

819 29 5Brandurile de lux care oferă ceasuri de mână pun la dispoziția clienților adevărate opere de artă și inginerie în același timp. „Este imperios necesar ca pe un designer să-l pasioneze ceasurile înainte de orice, întrucât în cazul pieselor de lux, vorbim despre 600 de componente într-un spațiu de 45 de milimetri. Trebuie să știi să depășești frontierele și în paralel să oferi frumusețe, unicitate și funcționalitate”, remarcă Stigliani. Celebritățile poartă ceasuri de mână de la cei mai mari producători pentru capacitatea acestor piese de a da strălucire ținutelor, indiferent că sunt de fiecare zi sau destinate evenimentelor speciale. În ceea ce privește brandul Bulgari, vedetele Elizabeth Banks, Julianne Moore, Naomi Watts sau Sara Ali Khan au etalat cu nenumărate ocazii dintre cele mai variate piese cu aur, diamante și safire, care le-au conferit accentul necesar de lux atunci când au dorit să nu se încarce cu multe alte accesorii.

„Atunci când încerci să reinterpretezi un ceas emblematic, sunt 99% șanse să greșești“ (Fabrizio Buonamassa Stigliani)

Titanul, o nouă estetică

819 29 6Designerii de ceasuri de mână afirmă că versatilitatea este cuvântul de ordine în tendințele acestor piese atunci când vine vorba despre a le folosi ca bijuterii. „Ceasul trebuie să fie acel tot unitar care reunește numeroase elemente. Atunci când am văzut pentru prima dată o carcasă din titan, material al cărui sunet este atât de special, m-am gândit că aceasta este noua estetică a ceasurilor de mână. A fost ca o revelație, să realizăm o variantă de ceas de lux dintr-un material de neimaginat pe acest segment și care s-a dovedit capabil de a furniza un finisaj de excepție, nisipos și mat, care se poartă foarte mult. Titanul a ieșit din sfera închisă a ceasurilor sportive și a intrat în lumea pieselor de lux”, punctează Stigliani.