Main menu

header

819 18 1de Simona Soare Ghișea

Specialistul în Astrologie Chineză și Feng Shui (www.romaniafengshui.ro), Marian Golea (medalion), consideră că Anul Bivolului, aflat sub patronajul elementului Metal Yin, ne va aduce multă muncă, pierderi de joburi, trădări, dar și oportunități de schimbare în carieră. Vor fi avantajați cei care sunt consecvenți în planurile lor și care își asumă responsabilități. Anul Bivolului sub patronajul elementului Metal Yin a debutat la 11 februarie 2021, ora 19:06, și va dura până la 31 ia- nuarie 2022. În această perioadă, oamenii vor deveni mai economi, nu vor exista bani făcuți ușor și va fi un an slab chiar și pentru agricultură. În plan profesional, se anunță pierderi de locuri de muncă și revolte. Posibilitățile de a face profit se întrevăd la mijlocul anului, întrucât lunile de vară, considerate de foc, sunt mai bune pentru prosperitate. Veștile proaste referitoare la pandemie nu vor întârzia să apară mai ales în prima parte a anului. Nu sunt excluse alte probleme legate de aparatul respirator și de boli de piele. Bivolul este un animal lent și este indicat ca nativii din toate zodiile să facă mișcare. Sectoarele de Sud-Est și de Nord ale casei sunt afectate și trebuie evitate de persoanele bolnave și de femeile însărcinate, indiferent de zodie. Astrologul Marian Golea e de părere că, în 2021, cel mai important aspect al anului îl reprezintă trădările și furturile. O altă problemă va consta în existența celei de-a treia persoane (amant/amantă) în multe dintre căsniciile românilor. Majoritatea cuplurilor care se vor destrăma o vor face din această cauză. La nivel mondial, pot avea loc atentate chiar împotriva șefilor de stat.

ȘOBOLAN l 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008

Șobolanul are ca prieten secret Bivolul, iar ca aliați Dragonul și Maimuța. Dușmanul direct al Șobolanului este Calul. În secundar, ca pedepse, se află Câinele și Oaia. Lunile favorabile pentru Șobolan sunt aprilie, iunie și ianuarie 2022, iar cele în care acest nativ trebuie să fie precaut sunt martie, octombrie și decembrie. Este un an care stă sub semnul problemelor de sănătate, din cauza Stelei 2 a Bolilor. Această zodie are potențial de depresie și tendințe de îmbolnăvire foarte crescute chiar dacă vorbim despre cei mai tineri. În acest sens, toți Șobolanii trebuie să evite să stea în sectorul de Nord al casei. La cel mai mic semn de diminuare a sănătății, acești nativi trebuie să meargă la medic, pentru ca lucrurile să nu se agraveze. O energie foarte proastă care îi influențează este Casa Yin, ce poate aduce moarte și durere. Astfel, mulți pot avea probleme de sănătate sau pot să audă de boli ale unor persoane vârstnice din familia lor. În acest an, Șobolanii sunt influențați de trei stele pozitive și de două negative. Este un an bun pentru achiziționarea de proprietăți sau de lucruri care sunt de folosință îndelungată. Acestor nativi li se recomandă să aibă grijă în carieră, în special la aspectele ce țin de comunicare, relaționare și alianțe, pentru că pot fi trădați. Marele avantaj al Șobolanilor este că în acest an de Bivol primesc ajutor de la prietenii secreți. Domeniul afacerilor este foarte bine aspectat. Șobolanul, asociat cu Bivolul, poate să pornească afaceri înfloritoare. Acestor nativi li se recomandă să poarte remediul/amuleta Casa Yin, pentru că anul acesta sunt predispuși la vești legate de boală pentru ei sau pentru cei apropiați.

BIVOL l 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009

819 18 2Bivolul este prieten secret al Șobolanului, aliat al Șarpelui și Cocoșului și dușman al Oii. Februarie, aprilie, noiembrie și ianuarie 2022 sunt lunile lui favorabile. De asemenea, mai, iulie și august sunt considerate luni proaste. Bivolii sunt reprezentați în acest an de energia Conflictelor anuale, de energia Micii Beneficități și de energia Tai Sui. Acest Tai Sui este un zeu al anului, un general. Nu vor fi probleme majore pentru Bivoli, dar se pot confrunta totuși cu obstacole în plan profesional. Ei nu au voie să înceapă mici afaceri gândite pe termen scurt, ci trebuie să se orienteze spre businessuri de lungă durată. Sectorul de mică beneficitate le aduce mici victorii. Aceștia se află sub influența unei stele ce le sugerează să nu călătorească la distanțe mari, pentru că pot ajunge în zone în care au loc pierderi de vieți prin intermediul accidentelor sau catastrofelor naturale. Anul acesta, Bivolii au activată energia certurilor. De asemenea, sunt caracterizați de o energie ce le poate aduce răniri, care îi vor afecta și în viitor. Există o stea care îi predispune la izolare și nu sunt excluse problemele cu reputația. Steaua 9 a Multiplicării îi influențează, iar când aceasta se întâlnește cu stele rele este multiplicat răul. Este important ca Bivolii să realizeze că nu au un an extraordinar. Ei pot deveni arțăgoși, lucru care îi poate împinge către conflicte. În acest context, au nevoie de amuleta/remediul Tai Sui.

TIGRU l 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010

Tigrul este prietenul secret al Mistrețului, aliatul Calului și al Câinelui și dușmanul Maimuței. Lunile favorabile pentru Tigru sunt februarie, aprilie, noiembrie și ianuarie 2022. Martie, mai, iulie, august și decembrie reprezintă lunile nefavorabile. Anul acesta va fi promițător pentru nativii acestei zodii. Chiar dacă nu fac neapărat foarte mulți bani, numele și faima Tigrilor vor fi într-o continuă creștere. Acest lucru îi ajută în schimbarea statutului social și le poate aduce prosperitate în timp. Aspectul pozitiv este că pot fi promovați și pot avea parte de o fericire deosebită în relația cu partenerul de cuplu. Un aspect nefavorabil este că se simt neajutorați, ceea ce duce la schimbarea stării de spirit de la un moment la altul. Este important să rămână focusați, pentru că există riscul să-și piardă ușor orientarea și chiar să piardă bani prin mai multe surse, în acest an. Totul merge bine și dintr-o dată pot să dea faliment. Cel mai prost aspect al acestui an este că au energia furturilor pe sectorul lor. Este indicat să aibă grijă la cheltuieli, iar pe plan profesional, să nu împărtășească ideile și planurile lor. În caz contrar, ideile pot fi furate și prezentate ca aparținând altor persoane. O amuletă foarte bună pentru protecția împotriva trădărilor este 28 Hum. În general, ei nu sunt buni la afaceri, pentru că pot deveni arțăgoși față de clienți. Astfel, ei au nevoie și de amuleta Steagul Victoriei care îi ajută dacă încep un business.

IEPURE l 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011

Pentru Iepure, lunile favorabile sunt iunie, august și octombrie, iar cele nefavorabile sunt februarie, martie, iulie, noiembrie și decembrie. Acest nativ are ca prieten secret Câinele și ca aliați Oaia și Mis- trețul, iar ca dușman Cocoșul. În secundar, pedepse pentru nativul Iepure sunt Calul și Șobolanul. Prima stea care îi influențează este cea a Dezastrelor naturale. Aceasta căzând pe Est, sectorul guvernat de Iepure, vom putea auzi de dezastre naturale care au loc în estul României sau în estul lumii. Astfel, în Anul Bivolului, toți Iepurii care vor să călătorească spre Est ar trebui să se gândească dacă este cu adevărat necesară deplasarea. Segmentul relațiilor este foarte bine aspectat. Sănătatea este în general bună pentru Iepuri, cu excepția celor născuți în 1975. Ei mai sunt influențați de Steaua Celor trei ucideri care îi predispune la scandaluri și la conflicte verbale. În Anul Bivolului, ei pot primi amenzi, ajungându-se în unele cazuri chiar la închisoare. Un alt aspect este că pot auzi despre înmormântările unor persoane din familie, prieteni sau cunoscuți. Pentru Iepuri, există riscul unor catastrofe la domiciliu. Anul Bivolului se anunță excelent în plan academic, dar și pentru noi relații. Este un an prolific pentru specializări, cursuri, acreditări, examene și diplome. În plus, Iepurii care își doresc să se căsătorească o pot face acum mult mai ușor. Este momentul în care se petrec lucrurile favorabile în viața lor, sunt mult mai carismatici, mai doriți în preajma oamenilor. Li se recomandă amuleta de protecție Cele trei scuturi, care contracarează energia Celor 3 ucideri.

DRAGON l 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012

Dragonul are ca prieten secret Cocoșul. Aliații săi sunt reprezentați de Șobolan și de Maimuță, iar dușmanul Dragonului este Câinele. Lunile favorabile pentru Dragon sunt februarie și noiembrie, iar lunile rele sunt martie, aprilie, octombrie, decembrie și ianuarie 2022. Pentru această zodie, este un an mai slab ca cel anterior. Steaua 5 a dezastrelor și distrugerilor se află pe Dragon, acești nativi fiind afectați negativ și prin energia Tai Sui. În general, starea de sănătate este normală, dar Dragonii trebuie să fie atenți la obiectele tăioase. Cei care se știu cu probleme ale sistemului digestiv și sistemului reproducător ar trebui să fie precauți. Anul acesta au nevoie de foarte mult curaj pentru a acționa. Totuși, ei sunt influențați de două stele bune care îi vor ajuta. Dragonii au energia succesului foarte mare. La capitolul prosperitate sunt bine reprezentați, cu excepția bătrânilor din această zodie. Un lucru deosebit de important este că Dragonii nu au voie să riște bani. Ei se mai pot confrunta cu numeroase probleme în familie sau la serviciu, de regulă de natură conflictuală. Li se recomandă Pagoda celor 5 elemente, remediul împotriva nocivității Stelei 5 a distrugerilor.

ȘARPE l 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013

Prietenul secret al Șarpelui este Maimuța, iar aliații săi sunt Cocoșul și Bivolul. Mistrețul poate fi un dușman de temut pentru Șarpe. Lunile favorabile pentru acest semn sunt februarie și noiembrie, iar lunile mai puțin bune sunt martie, aprilie, octombrie, decembrie și ianuarie anul viitor. Șerpii traversează o perioadă bună în 2021, ei aflându-se într-un an de aliat. Succesul lor este mediu, dar au mari șanse să-și crească averea. Astfel, în acest an, ar putea să le vină o idee sau să muncească mai mult și să facă mai mulți bani. Ei sunt influențați de două stele favorabile, una este de-a dreptul senzațională și se numește Cele trei etape ale examinărilor. Cu alte cuvinte, acești nativi au un an extraordinar de bun, dacă au de susținut examene de orice fel. Cea de-a doua stea este favorabilă pentru cei care își doresc să se căsătorească, pentru că pot găsi un partener prosper. Probleme ar putea să le facă o stea de pierdere de bani și una de bârfe. Există posibilitatea ca aceștia să fie acuzați de procese ce se pot solda cu pierderea faimei și a reputației. În preajma lor sunt oameni răuvoitori care vor ca ei să se îndepărteze de obiectivele pe care și le-au propus. Șerpii sunt influențați de o stea a izolării. În momentul în care sunt atacați, nu-i mai interesează nimic, se închid în ei. Soluția ieșirii din impas constă într-o viață socială activă, în reluarea prieteniilor. La fel ca și în cazul Dragonilor, Șerpilor li se recomandă Pagoda celor 5 elemente, remediul/amuleta împotriva nocivității Stelei 5 a distrugerilor.

CAL l 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014

Calul are ca prieten secret Oaia, ca aliați Câinele și Tigrul, iar ca dușman Șobolanul. Lunile bune pentru acest semn zodiacal sunt februarie, martie, mai, noiembrie și decembrie. Iunie, august și septembrie reprezintă acele perioade proaste ale anului pentru Cai, când trebuie să fie atenți la provocări. Norocul relațiilor și al prosperității le surâde, iar steaua lor cea bună se referă la ajutorul pe care îl primesc de la nobili sau de la oameni superiori. Totuși, trebuie să fie atenți, pentru că acest ajutor nu valorează nimic dacă nu-l folosesc. Cea mai proastă caracteristică a lor se numește izolarea, aspect ce poate să-i conducă la depresie. Acest lucru se întâmplă și pentru că așteptările lor pe termen scurt sunt mai mari decât realizările. De obicei, Caii se însingurează. Anul acesta, dacă această izolare se întâmplă din cauza unor evenimente profesionale, cei din jur trebuie să-i sfătuiască să nu devină singuratici. Ei au nevoie să fie participanți la viața socială. În caz contrar, pot apărea probleme de sănătate. Un alt aspect nefavorabil este că au probleme în a-și controla destinele financiare. În plan personal, se pot confrunta cu relații de dragoste de scurtă durată, cu toate că își doresc mai mult decât atât. Cailor li se recomandă amuleta Kuan Kung împotriva trădărilor.

oaie l 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015

Oaia are ca prieten secret Calul și ca aliați Iepurele și Mistrețul. Dușmanul acestei zodii este Bivolul. Lunile favorabile pentru cei născuți sub semnul Oii sunt martie, iunie și iulie. Nativii acestei zodii trebuie să fie vigilenți cu predilecție în lunile februarie, octombrie și noiembrie. Oaia se află sub influența Stelei 3 a proceselor, care este nefavorabilă. Astfel, acești nativi ar trebui să se gândească bine înainte dacă merg sau nu la procese. Energia succesului în viață este foarte slabă în acest an. Pentru a trece cu bine peste provocări, Oaia trebuie să fie atentă la discuțiile verbale, să reflecteze îndelung la ceea ce vrea cu adevărat să comunice. Vorbele nepotrivite îi pot afecta relațiile profesionale și personale. Nativii acestei zodii devin retrași, pot pierde bani și au tendința de a eșua în foarte multe direcții, tocmai din cauza acestei atitudini. Ei își fac prea multe griji și cedează ușor. Acest lucru face ca sănătatea lor să se degradeze, pe fondul gândurilor negative pe care și le fac constant. Nici sectorul prosperității nu este foarte bine aspectat anul acesta. Ca remedii/amulete, Oile au nevoie de Casa Yin și de Tai Sui.

MAIMUȚĂ l 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016

Maimuța este prietenul secret al Șarpelui și dușman al Tigrului. Aceasta are ca aliați Dragonul și Șobolanul. Lunile mai și iulie reprezintă perioadele favorabile pentru Maimuțe. Cele nefavorabile sunt februarie, octombrie și noiembrie. Nativii acestei zodii vor avea un an puțin mai greu comparativ cu cel precedent. Deși Anul Bivolului stă sub semnul epuizării pentru Maimuțe, sănătatea nu va crea mari probleme. Acestora li se recomandă să facă mișcare. Pot apărea în viața lor certuri și procese, o acută lipsă de comunicare, doar că ele sunt norocoase că nu sunt afectate de energia Tai Sui. Noul an va fi unul al sentimentelor contradictorii, al intrigilor și al relațiilor complicate, un adevărat test de rezistență, în care trebuie să aibă grijă la trădări. Maimuțele au în acest an patru stele bune și cinci rele. O stea foarte bună este cea care le aduce putere și modificarea statutului social. În ceea ce privește norocul în dragoste, există o mulțime de oportunități pentru noi întâlniri în viața amoroasă pentru nativii singuri. Remediul/amuleta care le ajută pe Maimuţe în evitarea conflictelor se numește Merele roșii pentru pace și armonie.

COCOȘ l 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017

Prietenul secret al Cocoșului este reprezentat de Dragon. Aliații acestuia sunt Bivolul și Șarpele, iar dușmanul este Iepurele. Martie, iulie, august, septembrie, octombrie și decembrie reprezintă lunile sale benefice. Lunile nefavorabile pentru Cocoș sunt aprilie, iunie și ianuarie 2022. Cocoșii scapă în sfârșit de anul prost, iar astrele sunt de partea lor în Anul Bivolului. Steaua 8 a prosperității se află pe sectorul Cocoșului și acest an le va aduce acestor nativi mult noroc. Această zodie va reuși în sfârșit să obțină succesul și să își revină după anul Șobolanului. Pentru că reușesc să scape de energiile nebenefice, este momentul pentru ei să se reinventeze, să participe la cursuri, să învețe ceva nou. Creativitatea acestor nativi va forma o fundație solidă, ce îi va conduce spre succes financiar. Prin talent și curaj, Cocoșii reușesc să-și utilizeze această creativitate. Ei pot ocupa poziții de conducere și pot trece foarte ușor peste examene. Nativii din zodia Cocoș au totuși ca stea nebenefică Cele trei ucideri. Sănătatea Cocoșilor este sub medie, ei putând să-și schimbe starea de spirit de la o secundă la alta, ceea ce îi face instabili din punct de vedere emoțional. Anul acesta, nu le este indicat să călătorească, pentru că există posibilitatea să fie implicați în accidente de mașină sau de avion. De asemenea, Cocoșii sunt predispuși la cheltuieli excesive și se pot confrunta cu probleme de comunicare. Li se recomandă să poarte remedii cu simbolul Buddha al Medicinii. În plus, amuleta/remediul îmbunătățirea parteneriatului Șobolan-Bivol îi va ajuta să atragă Casa afacerilor.

CÂINE l 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006

Câinele este prietenul secret al Iepurelui, aliatul Tigrului și al Calului. Dușmanul său este Dragonul. În Anul Bivolului, lunile bune pentru Câine sunt februarie, septembrie și noiembrie, iar cele nefavorabile sunt martie, mai, iunie și decembrie. Nativii acestei zodii trebuie să fie foarte atenți la cum se alimentează, pentru că se pot confrunta cu boli digestive. Câinii care își cunosc diagrama personală și au încă o zodie de pământ în hartă trebuie să fie atenți la posibile violențe și jafuri, ei fiind influențați de Steaua violențelor. Trebuie să-și antreneze răbdarea și să învețe să fie mai toleranți, Câinii fiind influențați de o stea a certurilor în acest an. Relațiile cu membrii familiei trebuie tratate cu multă grijă, deoarece și aici există riscul de conflicte. Pot avea probleme cu autoritățile. Nu este indicat ca acești nativi să-și schimbe serviciul în Anul Bivolului. Sunt guvernați și de o stea bună care îi ajută să îndepărteze obstacolele singuri sau cu ajutorul unor oameni binevoitori. Li se recomandă amuleta/remediul 28 Hum pentru protecție împotriva trădărilor.

MISTREȚ l 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007

Mistrețul are ca prieten secret Tigrul și ca aliați Oaia și Iepurele. Dușmanul său este Șarpele. Lunile februarie, iulie, septembrie și noiembrie reprezintă perioadele favorabile pentru Mistreț. Cele în care Mistrețul poate întâmpina greutăți sunt martie, mai, iunie, decembrie și ianuarie 2022. Mistreții își pot găsi prosperitatea departe de casă, se pot muta cu jobul în alt oraș sau țară. Mistreții au tendința de a găsi tuturor o vină, un cusur, și de aici pornesc și discuțiile cu cei din jur. Vârstnicii sunt predipuși la mici conflicte cu generația tânără, se pot certa cu nepoții sau copiii. Tinerii pot avea neînțelegeri cu cei în vârstă. O atenție deosebită ar trebui acordată sănătății. Eventualele probleme pot afecta aparatul respirator, iar ei se pot simți foarte singuri, fiind predispuși la mici depresii. Este indicat să fie atenți la pierderi de bani și la furturi, dar și la accidente ce le pot provoca probleme financiare. Li se recomandă Medalionul pentru sănătate și bunăstare.

Focul este elementul de prosperitate al anului, iar domeniile de foc, precum showbizul, televiziunea, restaurantele, industria filmului și industria muzicală, vor cunoaște o revigorare

Indiferent de zodie, evitați să intrați în conflicte, pentru că acestea escaladează foarte repede în Anul Bivolului!