Main menu

header

820 32 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Pentru orice pacient nevoit să rămână mai mult timp în spital, hrana este foarte importantă nu doar pentru procesul de recuperare, ci și pentru starea de bine care susține vindecarea. În funcție de statul în care se află spitalul, meniurile sunt mai mult sau mai puțin... apetisante.

De la regim mediteranean la festin american

Salată, carne, legume, brânzeturi, un meniu complet, cât se poate de apetisant, dar și de sănătos, adevărat regim mediteranean, există în lista alimentară a maternităților din Grecia. O variațiune reușită pe tema unui astfel de meniu se consumă pe perioada spitalizării din Dubai - spaghete, legume, pâine, chiar și prăjitură. Totodată, o listă culinară bogată există și în spitalele din Doha, Qatar: orez, pui, legume, iaurt, fructe. La fel de sănătoase sunt și preparatele destinate bolnavilor japonezi - carne albă, tăiței, legume proaspete, supă, brânză. În celălalt capăt al lumii, în New York, masa de spital este un adevărat festin, incluzând pui fript, legume, chifle, orez, pâine, desert. De asemenea, în spitalele din Estonia poate fi consumat un meniu bogat, cu friptură, piure de cartofi, conopidă și un croasant.

Tăiței și pui fript în farfurii de porțelan

820 32 2În spitalele din Johannesburg, Capitala Africii de Sud, pacienții sunt serviți cu un meniu mai auster, alcătuit din pâine prăjită, roșie coaptă, ou poșat, eventual cafea (cu lapte!) și cârnat pe grătar. Tot bazat pe feluri simple, cu șnițelul în centru, este și regimul alimentar al pacienților din Germania. Mult mai multe legume sunt prezente în farfuriile bolnavilor din spitalele suedeze, care primesc pui, curry, legume, sos și fructe. O cantitate apreciabilă de sos există și în meniul pacientelor din maternitățile malaeziene, care se refac alimentându-se cu tăiței și pui fript, servite în farfurii de porțelan.

Un sfert de cârnat și un sfert de castravete

820 32 3Despre unele dintre meniurile de spital nu se poate spune că accelerează vindecarea. Cel puțin așa se exprimă despre ceea ce au mâncat pacienții din Huashan, China, care au dinainte supă, chiftele și orez. La fel și în cazul unor spitale din Marea Britanie, care servesc bolnavilor fasole verde fiartă prea mult și un quiche nu foarte apetisant. În cazul pacienților olandezi, aceștia trebuie să se mulțumească cu o bucată de carne fiartă și două piureuri de culori diferite, iar finlandezii sunt mai mult decât frugali: câteva buchețele de broccoli, două gălbenușuri și ceva ce seamănă a piure de cartofi. Norvegienii sunt, la rândul lor, atenți cu silueta bolnavilor din spitale, meniul fiind alcătuit dintr-o chiftea, o felie de pâine neagră, o roșie și o cafea. Nici polonezii nu vor să îngrașe pacienții și le oferă o felie de pâine cu unt, un sfert de cârnat și un sfert de castravete. Cât despre bolnavii din Rusia, o bucată de parizer lângă câteva paste fierte este tot ceea ce primesc de mâncare.

Parizer din belșug

Dacă, pe de o parte, un pacient din Argentina poate primi pentru a se reface un rulou de pui umplut cu ou, legume, cartofi copți și sos delicios, în Ungaria, alături de două felii de pâine albă, pe farfuria din plastic stă de regulă o bucată de cârnat. Mărunțit. În același timp, oricât ar părea de paradoxal, date fiind recomandările nutriționiștilor, pacienții spitalizați în Australia sunt serviți cu parizer sau cârnați din belșug, lângă supă, pâine și o mică bucată de roșie.

Pacienții spitalelor din Coreea de Sud primesc mai multe boluri cu supă, tăiței, ouă, carne albă, legume, meniu care nu depășește… 3,5 dolari