Main menu

header

820 28 1de Simona Soare Ghișea şi Daniel Alexandrescu

Piața muncii este într-o permanentă schimbare. Pe lângă faptul că economia se află într-un proces rapid de transformare pe fondul pandemiei de COVID-19, inteligența artificială și robotica devin din ce în ce mai populare. Consilierul în detoxifiere digitală, ofițerul pentru diversitatea de gen, specialistul în etica roboților, designerul de membre bionice, programatorul de roboți din domeniul asistenței persoanelor vulnerabile, croitorul digital reprezintă doar câteva dintre profesiile ce vor fi la mare căutare în viitor.

Medicina și ingineria biomedicală, creștere accelerată

Sectorul medical se va dezvolta puternic la nivel mondial, susțin specialiștii în resurse umane. Majoritatea profesiilor medicale presupun câteva atribute comune. Pe lângă studiile și specializările în domeniu, acestea implică abilități interpersonale și de comunicare excelente, dar și un anumit nivel de capacitate tehnică și o etică de lucru solidă. Medicii de familie, asistenții medicali și infirmierii sunt printre categoriile profesionale cu cel mai mare potențial. Profesioniștii din domeniul ingineriei biomedicale au început deja să revoluționeze industria medicală prin proiectarea dispozitivelor sofisticate, a organelor artificiale și a implantu- rilor biologice. Și așa-numitele „joburi verzi” vor lua amploare. Astfel, sectorul ecologist va oferi o diversitate de locuri de muncă, de la tehnicieni de instalare a panourilor solare, la specialiști în managementul deșeurilor și în reducerea costurilor.

Tehnologia va revoluționa și industria modei: croitorul digital

Cea mai recentă ediție a Ghidului Meseriilor Viitorului, lansată de INACO - Inițiativa pentru Competitivitate, aduce în prim-plan profesiile care vor fi la mare căutare și peste trei decenii, printre acestea aflându-se dezvoltatorii de software și aplicații IT, directorii de vânzări și analiștii de marketing, dar și profesioniștii în robotică și inteligență artificială. De pildă, specialistul în etica roboților realizează și gestionează cadrul etic, asigurându-se totodată de respectarea cadrului legal în privința definirii drepturilor roboților. Tot el este cel care construiește și setul de politici pentru inteligența artificială. Programarea și noile tehnologii vor fi utilizate în mai multe domenii. Spre exemplu, în industria modei, comenzile și măsurătorile vor fi preluate într-un sistem pe bază de cloud, adică prin intermediul unui spațiu de stocare virtual. Croitorul digital se va afla în prima linie a echipei de vânzări. El va deține o specializare în modă, croitorie, arte sau design interior și vă va prezenta în cea mai bună lumină posibilă, având și abilități în consiliere.

Domeniul digital este în topul oportunităților

IT-ul va cunoaște astfel o accelerare, avantajați fiind programatorii, specialiștii în protecția datelor, administratorii de sistem și de rețea. Într-un raport al World Economic Forum se menționează că posturile de analist de date, specialist Big Data și de dezvoltator de software vor cunoaște, până anul viitor, o creștere considerabilă a pozițiilor deschise. Foarte solicitate vor rămâne și joburile din domeniul digital, mai exact cele din agențiile de marketing, publicitate sau branding, din departamentele de marketing și comunicare din cadrul unor companii. Pozițiile de copywriter, content writer, designer de logo, director de creație, specialist în marketing digital, specialist în social media, consultant de brand vor fi printre cele mai populare și în următoarele decenii.

Dreptul și managementul rezistă timpului

Consultanții în carieră consideră că nici angajații din sectorul juridic nu pot fi ușor înlocuiți de roboți. Pe lângă avocați, notari, judecători și procurori, una dintre profesiile populare va fi detectivul de date. Acest loc de muncă va necesita studii juridice, dar și o diplomă în știința datelor și a tehnologiilor aferente. Și managementul va fi întotdeauna la căutare, din simplul motiv că orice companie va avea nevoie de persoane specializate în această zonă. Potrivit unui studiu realizat de publicația americană Inc. Magazine, pe piața muncii va fi nevoie de manageri operaționali și generali, manageri de spitale, manageri pentru sistemele informaționale și de manageri constructori. Un alt job ce va rezista este analistul financiar. În condițiile în care viitorul financiar va fi tot mai puțin predictibil, cererea în piață pentru analiști financiari va exista mereu. Cei care lucrează în această industrie au la bază studii economice, unii dintre ei fiind absolvenți de MBA.

Mai multe șanse pe piața muncii prin „lifelong learning”

Până la sfârșitul deceniului, pentru aproximativ un miliard de locuri de muncă, adică pentru o treime din total, va fi nevoie de recalificare, sunt de părere cei 300 de lideri internaționali de top, care au participant, anul trecut, la Forumul Economic Mondial de la Davos. Tot până în 2030, se estimează că nouă din zece profesii vor presupune abilități digitale, iar circa jumătate vor fi modificate de automatizare. În plus, un studiu realizat de Institutul McKinsey a concluzionat că roboţii vor ocupa la nivel modial nu mai puțin de 800 de milioane de slujbe până în 2030. Și totuși, maşinăriile nu pot înlocui empatia, discernământul sau inteligenţa emoţională. În contextul unei lumi în permanentă schimbare, oamenii trebuie să fie pregătiţi să se dezvolte mai mult, să evolueze inclusiv prin absolvirea unor cursuri sau traininguri. Conceptul de „lifelong learning”, adică învățarea pe tot parcursul vieții, vă poate ajuta să vă reinventați în profesia pe care o practicați deja. Pe de altă parte, acumularea de cunoștințe în domenii diferite este soluția pentru reprofilarea profesională.

Meseriile pe cale de dispariție

Activitățile ce implică acțiuni repetitive nu vor mai exista în următorii zeci de ani. Unele dintre joburile ce se estimează că vor dispărea atât în statele dezvoltate tehnologic, cât și în cele aflate în curs de dezvoltare, sunt agenții de turism, funcționarii din administraţie, salarizare, introducerea datelor şi arhivistică, casierii, chelnerii, contabilii, auditorii, mecanicii, poștașii, ofițerii de împrumut, lucrătorii în manufactură, lucrătorii în servicii pentru clienți. O meserie pe cale de dispariție este și cea a şoferilor, din cauza maşinilor cu pilot automat. De pildă, în agricultură, au fost introduse deja combinele și tractoarele autonome, fără şofer. Acestea sunt suprave- gheate de un singur operator și sunt coordonate de la un computer. În plus, fermele mari investesc mult și în construcţia de roboţi care culeg fructele și legumele.

Orașele vor fi populate de mașini autonome și de drone, deci vor exista locuri de muncă pentru cei care pot controla și îmbunătăți transportul, prin intermediul platformelor bazate pe inteligență artificială

Abilităţile cele mai apreciate de angajatori

Dacă vă doriți să fiți bine plătiți, va trebui să aveți în vedere dezvoltarea unor abilități-cheie căutate de angajatori. Unele dintre acestea, cunoscute sub numele de „soft skills”, sunt flexibilitatea mentală, capacitatea de a organiza și de a rezolva probleme complexe, creativitatea și gândirea critică. Capacitatea de colabo- rare virtuală, inteligența emoțională, leadership-ul colaborativ și autonomia în învățare reprezintă alte abilități importante pentru piața muncii din viitor. Acestora li se adaugă abilitățile „hard skills”, adică cele cuantificabile cu nivelul educațional și experiența de lucru. Experții în recrutare consideră că „hard skill-urile”, acele competențe tehnice specifice unui anumit domeniu, vă ajută să obțineți jobul dorit. Pe de altă parte, competențele „soft” vă ajută să-l păstrați. Printre „hard skill-urile” pe care angajatorii le vor solicita din ce în ce mai mult candidaților se numără abilitățile în diverse limbaje de programare, în soluții software de proiectare, abilitățile digitale și cele în managementul proiectului.