de Ştefania Băcanu şi Sorin Dumitrescu
Pasionat de sporturile acvatice, Alexandru Georgescu (medalion) s-a apucat de scufundări, mai întâi ca practicant, apoi, în timp, vrăjit de frumuseţea oferită de scuba diving, a ajuns să îi iniţieze pe alţii. Azi este instructor, lucrează pe cont propriu, şi, în doar câţiva ani, a văzut peste zece ţări de pe patru continente. În 2012, a renunţat la tot ce avea în România şi s-a stabilit în Thailanda, unde a cunoscut o altă lume. Ne-a împărtăşit şi nouă din experienţa lui şi din tainele acestui sport, scuba diving, care i-au schimbat viaţa.
„M-a fascinat dintotdeauna cultura asiatică”
- Care este povestea ta? Cum ai ajuns în Thailanda şi ce te-a determinat să rămâi acolo?
- Aş putea spune că povestea mea este una clasică şi nu diferă foarte mult de a altor căutători de aventură. Partea interesantă a început în momentul în care am decis să renunţ la banalul cotidian şi să las în urmă rutina şi lipsa grijei de mâine. M-a fascinat dintotdeauna cultura asiatică şi, cum eram pasionat deja de sporturile acvatice, am ales Thailanda. M-am suit singur în avion şi am plecat.
- Ce făceai în România în acel moment?
- Înainte să plec, lucram în domeniul HORECA, manager de club, şi, deşi câştigam bine, viaţa mea era, oarecum, haotică şi, în acelaşi timp, repetitivă.
- Când şi cum te-ai apucat de scuba diving?
- Cum spuneam, eram deja pasionat de sporturile acvatice. Făceam freediving şi mă atrăgea foarte tare fotografia subacvatică. Faptul că la scuba puteam să stau mai mult sub apă, să-mi pozez subiectele, m-a determinat să urmez cursurile.
„Am ajuns să adopt stilul de viaţă nomad”
- Şi ţi-a plăcut atât de tare, încât, după acel curs, ai vrut să-i înveţi şi pe alţii...
- Trebuie să menţionez că de când mi-am descoperit adevărata pasiune şi am devenit scafandru, până când am ajuns instructor, au trecut ani buni în care m-am tot plimbat şi m-am scufundat prin diferite locuri, atât din Asia, cât şi din Europa, chiar şi Africa. Am căpătat experienţă şi am ajuns să adopt stilul de viaţă nomad. Atunci m-am întors în Thailanda pentru cursul de instructor. Şi după câteva luni bune de training intens, am absolvit cursul de instructor PADI (Professional Association of Diving Instructors). Nu pot să spun că a fost greu, pentru că făceam ce îmi plăcea. Am lucrat acolo o perioadă bună de timp într-un mediu multicultural şi multilingual. M-a ajutat să îmi lărgesc orizonturile şi să renunţ la multe preconcepţii. Şi, de atunci, mi-am făcut un jurământ: să nu mai fac nimic altceva decât asta.
- Ce trebuie să ştii înainte să te apuci de scuba diving?
- Că este un sport pentru leneşi, pentru oricine şi orice vârstă, iar senzaţia de imponderabilitate împreună cu tratamentul hiperbaric oferit de scufundare vindecă atât trupul, cât şi sufletul.
„Când vrei să îţi depăşeşti limitele fără experienţă, te expui unor riscuri”
- Oricine poate face scufundări?
- Da, oricine poate încerca, chiar şi cei care nu ştiu să înoate sau au frică de apă. Pentru a termina cursul, însă, este nevoie să ştii să înoţi. Cursurile sunt de formă performace-based learning, unde trainingul se face în ritmul capacităţii, aptitudinilor şi nivelului de confort în apă al cursantului.
- Ce le spui oamenilor la prima şedinţă?
- În prima zi, în general, discutăm despre partea teoretică, unde cursanţii învaţă ce este fiecare piesă de echipament, cum se foloseşte, cum se asamblează şi cum funcţionează.
- Există riscuri?
- Da. La fel ca la absolut orice alt sport, dar, statistic vorbind, mai puţine în cazul nostru. În momentul în care vrei să îţi depăşeşti limitele fără a avea experienţă, echipamentul sau trainingul adecvat, te poţi expune unor riscuri.
„Mi s-au anulat multe excursii în 2020”
- Ai avut vreodată probleme cu vreun client sau tu, personal?
- Uitându-mă în urmă, acum zâmbesc, dar am avut de câteva ori ghinionul să plece barca fără mine. O dată eram şi cu un student şi, după câteva minute de aşteptare, ne-a luat altă barcă. De fiecare dată, a fost vorba despre eroare umană şi după fiecare păţanie, am învăţat ceva.
- În ce constă echipamentul şi cât este de important să fie complet?
- Componenţa echipamentului pentru scufundările recreaţionale diferă foarte mult de temperatura apei şi de tipul de scufundare pe care îl faci. Va arăta într-un fel un echipament simplu de scufundări cu un costum scurt şi o butelie pentru ape tropicale, faţă de un echipament de apă rece cu costum uscat pentru penetrări în peşteră, de exemplu. Dar principiul de bază este cam acelaşi: o butelie cu un regulator ca şi sursă de aer, o vestă compensatoare, o mască, labe şi, eventual, un costum.
- Cum a fost perioada asta, mai ales anul trecut, când vacanţele au fost blocate?
- Cred că a fost şi încă mai este o perioadă predominată de sedentarism şi de monotonie. Am simţit oamenii distanţându-se între ei. Din păcate, având graniţele închise, mi s-au anulat multe excursii în 2020, dar tot am reuşit, printre picături şi Stări de Urgenţă şi de Alertă, să ieşim să ne bălăcim.
„Nevoile de bază sunt mult mai mici“
- Cum este viaţa în Thailanda?
- Trebuie să încep prin a spune că nicăieri nu este perfect. Poate fi doar mai bine sau mai rău, depinde de percepţia fiecăruia. Traiul acolo este mult mai simplu. Nevoile de bază sunt mult mai mici, datorită climei, în primul rând. Şi cu cât viaţa este mai lejeră şi mai uşoară, cu atât trebuie să munceşti mai puţin pentru a te întreţine. Astfel, îţi rămâne mai mult timp pentru tine şi apuci să priveşti viaţa cu alţi ochi şi să apreciezi lucrurile simple. Pe de o parte, eşti încântat de faună şi de faptul că totul este verde tot timpul anului, plantele înfloresc continuu, iar fructele proaspete sunt, parcă, de pe altă planetă. Pe de altă parte, Thailanda, deşi este numită „ţara celor 1.000 de zâmbete”, nu are modificată legea emigrării din 1979. Asta înseamnă că, în continuare, se aplică nişte concepte învechite, ceea ce pentru un expat poate deveni destul de obositor şi, eventual, costisitor. În rest, să poţi purta şlapi, şort şi maiou tot timpul anului este de vis. Poţi să ajungi să te îndrăgosteşti de ţară şi de oamenii ei şi să nu mai vrei să pleci, aşa cum mi s-a întâmplat mie, sau poţi doar să petreci un concediu şi să bifezi că ai fost şi acolo.