de Claudia Stan
Ne apropiem cu paşi repezi de anul în care se spune că va veni sfârşitul lumii. Cel puţin, aşa spun mulţi dintre susţinătorii civilizaţiilor precolumbiene, care îşi pun întrebarea de ce calendarul mayaş (atât de exact în prezicerea eclipselor de soare şi de lună şi a altor fenomene astronomice) nu merge mai departe de 22 decembrie 2012. Coincidenţă sau…? Să nu uităm că omenirea a mai prezis „sfârşitul” în apropiere de anul 2000 sau la 06.06.2006… Ei bine, niciuna dintre aceste predicţii nu a fost veridică.„Adevărata criză financiară va veni la noi din februarie 2010”
- Criza financiară a provocat panică în rândul lumii. Ce ne rezervă viitorul în anul următor?
- Anul 2010 va fi foarte greu, în special pentru români. Începând cu luna februarie va apărea adevărata criză financiară în România, iar profesional vor avea de suferit foarte mulţi oameni. Dacă în prezent rata şomajului este de 6%, în martie-aprilie anul viitor, aceasta va ajunge la 30%. Pe plan material, anul următor se anunţă foarte dificil, mai ales că oamenii vor rămâne fără locuri de muncă şi vor dispune de tot mai puţine finanţe. Ajunşi în pragul disperării, fără bani pentru o pâine, se vor revolta şi se vor isca tensiuni la nivel social. Cele mai afectate categorii vor fi cea medie şi submedie, ce se vor confrunta cu probleme majore legate de veniturile pe care le credeau stabile (ajutor social, pensie).
- Pe lângă acest deficit economic, ţara noastră a început să aibă tot mai multe pierderi din pricina calamităţilor naturale. Vor mai exista ele şi în anul ce va veni?
- Va fi un an atât de greu, încât nici nu vor mai fi luate în considerare dezastrele naturale. Şi din acest punct de vedere va fi un an dezechilibrat. Vom avea perioade cu multă apă, dar şi intervale cu secetă. Din fericire, nu vor exista cutremure mari, cu pagube materiale sau umane. Pe scurt, calamităţile naturale nu vor fi atât de însemnate precum în alţi ani, când inundaţiile au luat casele.
Politicienii vor fi „restructuraţi”
- Ne puteţi da şi veşti bune? Ne va cruţa Dumnezeu de la atâtea rele?
- Se vor întâmpla şi lucruri bune în 2010, dar doar pentru 10%-15% din populaţia României. Persoanele care se vor bucura de acest privilegiu sunt cele influente, cu funcţii importante, care vor avea foarte mult de câştigat de pe urma crizei financiare. În anul următor va exista dezechilibru de natură socială, psihică, economică. Toată lumea beneficiază de protecţie divină, dar noi singuri ne decidem soarta şi ne construim viaţa într-un anumit mod. Cititorii vor avea ocazia să urmărească previziunile mele şi pe anii următori în revista „Taifasuri”.
- Aşteptăm cu toţii soluţii pentru rezolvarea acestui declin social-economic, dar puterea este în mâinile celor „mari”. Vom avea parte de schimbări politice?
- Politica din ţara noastră va avea mult de suferit. Se vor face „restructurări” în masă, iar acest lucru va isca multe scandaluri. Schimbări majore nu vor fi, însă modul politicienilor de a acţiona vor nemulţumi românii. Ca să trăieşti în România, va trebui să ai curaj! Doi preşedinţi de stat, potenţiali declanşatori ai unei noi conflagraţii mondiale
- Când se va echilibra „balanţa” lumii şi când se vor linişti „apele” pe plan global?
- Abia în anul 2011 oamenii vor simţi un echilibru în viaţa lor. Probabil că se vor obişnui şi se vor mulţumi cu puţinii bani pe care îi au, găsind, într-un fel sau altul, portiţe de acomodare cu situaţia. Cert este că îşi vor reveni treptat din punct de vedere social.
- Asta înseamnă că vom intra pe un făgaş normal şi în 2012 va fi o perioadă contructivă?
- Nu! 2012 va fi un dezastru! Totul va pleca de la aceasta criză financiară şi vor exista pierderi de vieţi omeneşti, în toată lumea, mai puţin în România. Se va declanşa o tensiune între doi mari preşedinţi din lume, iar din cauza acestui conflict vor avea de suferit milioane de oameni. Ei pot fi potenţialii declanşatori ai celui de-al treilea război mondial sau al unui mare conflict internaţional. Vor apărea boli, iar situaţia va fi similară cu cea de acum zeci de ani, când nu puteam folosi săpunul şi apa, favorizând microbii. Ţările asiatice vor fi răpuse de epidemii, iar pentru unele persoane anul 2012 va însemna sfârşitul lumii. Tot din cauza crizei financiare ce va fi intensă în România, oamenii vor devia de la profesiile lor. Spre sfârşitul anului 2012 lucrurile se vor redresa încet-încet.