Vine și Paștele. De fiecare dată, sărbătoarea aceasta ne face să ne întrebăm dacă suntem în regulă. Ni se pare că și găsim un răspuns, dar îl uităm adesea, după câteva zile, revenind la întregul noian de trăiri contradictorii din viețile noastre. Se spune că Paștele vine cu lumină, vine cu iertarea păcatelor și înseamnă un restart complet. Nu știu dacă e așa. Pentru mine, de mic copil, dincolo de orice altceva, perioada aceasta aduce liniștea în jur. Eu văd treburile foarte simplu. N-am nevoie nici de petrecere, nici de grătare, nici măcar de o prezență în cartea de pontaj la biserică.
Am nevoie să-mi aduc aminte de sacrificiile care s-au făcut pentru mine, am nevoie de o încărcare deplină a sufletului meu, trăind bucuria unui timp de calitate, a frumoaselor cântece bisericești din perioada asta, a Deniilor și a slujbei de Înviere, care are un farmec aparte.
Nu sunt o persoană habotnică și nu cred că viața se ghidează neapărat după perceptele credinței în totalitate. În schimb, știu sigur că lumina aceasta simbolică care ne definește acum are rol de a deschide uși, de a ne trezi, de a ne face să ne uităm cu mai multă atenție în jurul nostru.
Mai ales cu ceea ce trăim azi. Trâmbițam pe pagina mea de Facebook ideea că lumea s-a schimbat. Așa este! Noi cu toții suntem alții, avem alte valori și cumva trăim cu o nesiguranță periculoasă, care are nevoie de o anihilare completă. Lumina zilelor astea nu e doar cea pe care o aprindem, ci pur și simplu aceea care ne face să ne dăm seama că e nevoie de o resetare a lumii nu prin guvernanții ei, prin măsuri, reguli, măști sau vaccin, ci prin regândirea umană, a fiecăruia în parte.
Povestea ar trebui să includă mai puțină înverșunare. Ar trebui să vină de la sine cu unitate, pentru a lupta împreună. N-ar strica dacă viața n-ar mai fi îngrădită în principii uitate de lume și de sens, ci în bun simț. N-ar strica să nu ne mai batem joc de orice, să luăm în râdere totul sub pretextul de umor. N-ar strica, zic eu, să fim mai buni. Aici apare și Paștele. La capitolul bunătate! Mi-aduc aminte ce frumos era în preajma sărbătorii când eram eu mic... Pe strada noastră mirosea a cozonaci, toți mergeam la cimitir, la morminte, le curățam și ne distram de zor, copii fiind.
Mergeam la Denii, la biserică, ne plăcea, cântam și așteptam cu interes seara de Înviere și desigur, primele zile, când ne revedeam cu familia lărgită, iar lunea mergeam la Udat, un obicei păstrat și azi în zona Transilvaniei. Mai apoi, aveam cu toții ceva nou, purtam haine noi și ne bucuram din nimic. Azi nu mai fac asta nici copiii și nici noi și parcă ni s-a dat de undeva o poruncă să vedem totul în nuanțe negative.
Eu cred că lumina de zilele astea ar trebuie să vină din noi. Să aprindem noi razele cerului cu speranța noastră și să ne pese mai mult de ce este în jur, de cei ca și noi și de fiecare moment pe care-l avem în viața asta. Văd o mulțime de oameni dragi care se sting în jurul meu, văd deznădejde, dar mai știu că oricum ar fi, noi trebuie să mergem mai departe cu fruntea sus și să vedem și partea aceea plină a paharului, ca într-o continuă și fascinantă călătorie, cu mască, spre împlinire!
Ce să vă urez? Cred că sănătatea trebuie să fie pe primul plan. Apoi eu spun că n-ar trebui să faceți excese prea mari cu mâncarea! Să vă iubească toate bucuriile și să nu uitați să vă uitați duminică, în prima zi de Paște, la TVR 2, de la ora 15:00, când am pregătit o gală de zile mari, în care o celebrăm, cu invitați speciali și multe surprize, la cei 60 de ani de carieră, pe regina cântecului popular, IRINA LOGHIN! HRISTOS A ÎNVIAT!