Main menu

header

830 18 1de Ştefania Băcanu şi Sorin Dumitrescu

Rame colorate, dreptunghiulare, pătrate, supradimensionate, lentile fără contur sau polarizate, în fiecare an, designerii vin cu noutăți în materie de ochelari, atât pentru cei de soare, cât și pentru cei care reglează vederea. Sergiu Curicheriu (foto), pasionat de ochelari, de mulți ani, a dezvoltat o afacere în acest sens, trendyshades.ro, și ne-a vorbit despre tendințele lui 2021. Ce este nou, ce s-a schimbat comparativ cu anii trecuți, ce lentile preferă clienții, care sunt cele mai apreciate modele de rame, ce vor femeile și ce caută bărbații.

„Aveam mereu câte 10-15 perechi”

- De când ai această afacere cu ochelari şi cum ţi-a venit ideea?

- Am dezvoltat acest business de, aproximativ, patru ani, din pasiunea mea pentru ochelari. Şi când spun pasiune, mă refer la faptul că achiziţionam peste măsură. Aşa mi-am dat seama că aş putea face acest lucru organizat, transformând marea pasiune într-o mică afacere.

- Ce înseamnă că achiziţionai peste măsură?

- Adică, niciodată nu aveam doar o pereche sau două de ochelari, ca orice om normal, ci 10-15 variante, pentru că îmi cumpăram în fiecare an, în fiecare sezon. Practic, îmi înnoiam colecţia odată la trei luni, să zicem.

„Se fac alegeri mult mai îndrăzneţe”

830 18 2- Şi aşa, ai devenit, cumva, expert în ochelari. Ne poţi spune care sunt tendinţele în 2021? Ce se poartă?

- În materie de ochelari de soare, există o tendință, pe care, probabil, nu veți putea să o ignorați în această vară. Vorbim despre aceea a lentilelor și a ramelor pătrate, supradimensionate. Există câteva branduri renumite care au scos deja pe piaţă modele dintre cele mai speciale, care să completeze orice ţinută şi orice stil vestimentar. Dacă sunteţi în căutare de o pereche nouă de ochelari de soare şi nu ştiţi exact ce să alegeţi sau ce vi s-ar potrivi, pe site-ul nostru veţi găsi modele inspiraţionale, toate în trendul actual.

- Comparativ cu anii trecuţi, ce este diferit?

- În anii trecuţi, exista preferinţă pentru rame negre, groase, eventual cu lentila mai mare, supradimensionată. Acum, însă, se caută mai mult ramele colorate. Se pare că, pe măsură ce lumea capătă încredere, se fac alegeri mult mai îndrăzneţe. De asemenea, anul acesta, în tendinţe sunt ochelarii cu ramă transparentă, discretă, dreptunghiulară sau pătrată, care adaugă o notă elegantă vestimentaţiei. Nici ochelarii fără ramă nu prea se mai poartă, pentru că au fost detronaţi de cei supradimensionați.

„În trend sunt culorile atrăgătoare și strălucitoare”

830 18 3- Ce ochelari de vedere se poartă anul acesta?

- În principiu, pentru ochelarii de vedere sunt alese ramele simple. De la forma ochiului de pisică, la cea pentru tocilari sau chiar ochelari fără contur. La fel ca și în cazul celor de soare, în 2021, se poartă culorile atrăgătoare și strălucitoare, cu rame supradimensionate, cu formă geometrică, hexagonale sau octogonale, foarte căutate în variantă auriu, argintiu și negru.

- Că tot ai menţionat de culori, negrul rămâne în trend?

- Da, negrul rămâne printre culorile preferate, dar aş menţiona şi roşu, albastru, auriu sau maro. Şi să nu uităm, foarte important, de rama metalică, ce este în tendinţe şi în 2021.

„Ales cu grijă, e un accesoriu ce poate da un plus întregii ținute”

- Dar cei de soare, că tot a venit sezonul lor? Care este trendul în 2021?

- Este greu să-ți găsești o pereche de ochelari care să le aibă pe toate, dar vreau să menţionez aici ramele pe jumătate de lentilă, ramele aviator şi cele rotunde. Ochelarii de soare nu reprezintă doar niște accesorii practice care te ajută să-ți ferești ochii de razele solare sau să-ți ascunzi chipul în zilele în care nu te simți chiar cea mai frumoasă femeie din lume sau cel mai frumos bărbat! Ba din contră, reprezintă acel accesoriu care poate da un plus întregii ținute pe care o porți. Asta, atât timp cât nu este vorba despre niște ochelari de soare clasici, ci de unii diferiţi, care ies din tipare.

- Şi în cazul lor, ce fel de rame, ce material şi ce culoare se caută?

- În materie de rame, preponderent, sunt cele colorate, din material plastic. Iar ca şi culoare, negru, albastru, roşu şi varianta multicolor.

„Femeile vor să iasă în evidenţă”

830 18 4- Dacă ar fi să faci un top al primelor cinci rame de ochelari, cum ar arăta? Ce caută cel mai mult clienţii?

- Din ceea ce am observat până acum, clienţii preferă cat eye (ochi de pisică), ramele pătrate, mari, foarte mari, şi rotunde. Este preferat şi designul clasic, pentru că este uşor de asortat la orice ţinută şi este şi mai accesibil la preţ.

- Ce caută femeile?

- Femeile, în general, vor să iasă în evidenţă prin rame îndrăzneţe, cu atitudine, caută brand-uri de lux, dar, în acelaşi timp, vor şi autenticitate, un produs care să le definească, să le îmbrace şi cu care să se identifice.

- Dar bărbaţii?

- La bărbaţi, este mai simplu. Ei preferă un stil clasic convenţional, adaptat vârstei şi profesiei. Ei nu sunt atât de dornici să iasă în evidenţă, chiar dacă sunt foarte pasionaţi.

„Ochelarii de soare nu reprezintă doar niște accesorii practice care te ajută să-ți ferești ochii de razele solare sau să-ți ascunzi chipul în zilele în care nu te simți chiar cea mai frumoasă femeie din lume sau cel mai frumos bărbat“

„În 2021, se poartă culorile atrăgătoare și strălucitoare, cu rame supradimensionate, cu formă geometrică, hexagonale sau octogonale, foarte căutate în variantă auriu, argintiu și negru“

„Aş spune că moda este liniară“

- Dacă ar fi să faci o comparaţie a anului în curs, cu cei trecuţi, cum a fost moda? Liniară, schimbătoare?

- Aş spune liniară. Fiecare client ştie ce vrea, apoi decide ce brand îşi cumpără. Se caută foarte mult lentila polarizată, pentru că te fereşte de orbirea temporară, o tendinţă care nu s-a pierdut.

- Se poartă în continuare ochelarii de vedere fără dioptrii?

- Da, sunt destule persoane care poartă ochelari fără dioptrii sau îşi pun lentile cu filtru albastru, pentru calculator.

- Te ocupi şi de dioptrii sau doar de rame?

- De curând am început să ne ocupăm şi de dioptrii, dar momentan nu pot dezvălui mai mult, suntem mult prea la început.